Un an de campanie #MeToo: o dispută necesară

La început a fost îndoiala. Când Timeline-ul meu era inundat de mesaje etichetate cu #MeToo şi postate de prietene, colege sau femei necunoscute, la mijlocul lunii octombrie a anului trecut, unele relatând despre abuzuri şi violenţe sexuale, altele fără directă legătură, m-am alăturat celor care luaseră atitudine. #MeToo s-a extins în 85 de naţiuni şi a fost postat într-o singură zi de peste 200.000 de ori pe Twitter. Şi totuşi, atunci nu eram convinsă că respectivul hashtag va reuşi să devină mai mult decât o campanie social media sau că va depăşi valul de indignare declanşat de practicile sexiste de la Hollywood.

A devenit însă mai mult! Gradul de conştientizare a sexismului şi a abuzului structural de putere din ultimele 12 luni, după izbucnirea scandalului generat de producătorul Harvey Weinstein, variază de la o ţară la alta. Clar este pentru toţi însă că dezbaterea nu este nici pe departe pe punctul de a se finaliza.

De la #WhyIDidNtReport (de ce nu am reclamat) până la branşa culturală germană

De abia în urmă cu două săptămâni, au apărut primele explicaţii pe twitter, în reîmprospătarea campaniei #MeToo, intitulată #WhyIDidNtReport, în care victimele argumentează de ce nu au avut încredere să reclame abuzurile şi nici să vorbească despre ele. Starul TV Bill Cosby, a ajuns, la 81 de ani, după gratii, ispăşind condamnarea la mai mulţi ani de privare de libertate, după ce a fost găsit vinovat de abuz sexual, iar candidatul lui Donald Trump la Curtea Supremă, Brett Kavanaugh, este acuzat de agresiune sexuală în cazul a trei femei, scandalul fiind urmărit cu sufletul la gură de o ţară întreagă.

În Germania, recent inauguratul "Oficiu de combaterea a hărţuirii şi violenţei sexuale", cu reprezentare în branşa filmului, televiziunii şi teatrului, şi-a început activitatea. Dezbaterea a ajuns de curând şi în China, în vreme ce apelul lansat de o femeie din Sudan în emisiunea DW "Shababtalk" împotriva hărţuirii sexuale s-a soldat cu ameninţări şi îndemnuri la boicot. În luna ianuarie, este programat un alt marş mondial al femeilor.

Cazul Kavanaugh: verificarea realităţii

Sistemul se clatină, graniţele a ceea ce se acceptă tacit sunt vizibil retrasate. Şi totuşi, cazul Kavanaugh dovedeşte cât de mult durează schimbările sociale de profunzime.

Faptul că republicanii au reuşit în Comisia Juridică a SUA să îl impună fără audierea acuzării reprezintă o lovitură pentru multe femei. Nu poate decât să semnifice că politicienii de rang înalt de la Washington n-au realizat sau nu-i interesează semnalul pe care îl transmit astfel victimelor agresiunilor sexuale. 

Vorbiţi, vorbiţi, vorbiţi - pe Twitter şi în metrou

Să nu ne îmbătăm cu apă rece: durează mai mult de un an pentru a corecta derapajele puterii şi normele convieţuirii sociale, care rămân comode sau chiar convenabile pentru mulţi. Solidarizarea consecventă a celor sensibilizaţi cu cei afectaţi ar putea accelera procesul. Este adevărat însă şi că rolurile nu pot fi general valabile, după cum vedem în cazul activistei #MeToo, Asia Argento, ea însăşi fiind acum confruntată cu acuzaţii de abuz. Şi totuşi, într-un sondaj recent al organizaţiei britanice pentru drepturile femeilor, The Fawcett Society, majoritatea bărbaţilor intervievaţi, între 18 şi 34 de ani, admite că de la declanşarea mişcării #MeToo se implică mai serios în combaterea hărţuirii sexuale. 

Şi mai mult contează însă continuarea dialogului. Temerile iniţiale faţă de o posibilă luptă între sexe sau vânătoare de vrăjitoare în cercurile celebrităţilor ca şi frica de a nu mai putea flirta au dovedit complexitatea dezbaterii şi profunzimea nemulţumirii.

Pentru ca impulsurile generate de #MeToo să nu se stingă în 2019, trebuie discutat şi argumentat în continuare. În bucătărie şi la locul de muncă, pe Twitter şi în metrou. Discuţiile nu trebuie să ţină cont de sex, generaţie, venituri, branşe sau preferinţe politice. Cei implicaţi trebuie să dea dovadă de multă răbdare, atât în a asculta cât şi în a explica. Anul ce a trecut ne-a dovedit că merită efortul.