1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ucraina alege schimbarea

Bernd Johann
22 aprilie 2019

Volodimir Zelenski l-a învins uşor la urne pe Petro Poroşenko. Ucrainenii şi-au dorit schimbarea. Rezultatul alegerilor, deşi implică şi unele riscuri, reprezintă un puternic semnal democratic, apreciază Bernd Johann.

https://p.dw.com/p/3HCv3
Volodimir Zeleski, bucuros de câştigarea elegerilor
Imagine: picture-alliance/dpa/Stringer

Pe scenă, actorul de comedie Volodimir Zelenski se simte ca la el acasă. Are şarm şi ştie să provoace, atrăgând auditoriul. Principala sa promisiune electorală este un bun program de divertisment. Succesul îi e asigurat, iar promisiunea sa electorală ca şi îndeplinită. În momentul în care publicul său râde şi-l aclamă, a câştigat deja. Într-un serial TV, Volodimir Zelenski interpretează rolul de preşedinte al Ucrainei. Acum va juca acelaşi rol şi în viaţa reală. 

Actorul de comedie l-a înfrânt dureros la urne, în al doiela tur de scrutin, pe deţinătorul funcţiei, Petro Poroşenko. Acesta n-a avut practic nicio şansă într-o ţară extrem de scindată şi în faţa campaniei foarte personale duse de contracandidatul său Zelenski. Consecvent, Zelenski a refuzat o dezbatere publică reală. Viziunile sale politice le-a creionat doar foarte vag. În schimb, pe scenă şi în mediile de socializare, actorul a recurs la toate mijloacele posibile, atacând din răsputeri sistemul. 

Electoratul, foarte nemulţumit de Poroşenko

Victoria sa electorală arată că schimbarea e posibilă, dacă părţi largi ale populaţiei sunt nemulţumite de politica regimului. La capătul celor cinci ani de preşedinţie Poroşenko, Ucraina e în continuare una dintre cele mai sărace ţări din Europa. Investiţiile lipsesc, justiţia nu e independentă, iar corupţia şi nepotismul n-au fost defel combătute. În ultima vreme, poziţia lui Poroşenko a început masiv să se clatine din cauza unor scandaluri de corupţie iscate în jurul său.  

Să nu uităm şi de războiul din estul Ucrainei, purtat de separatiştii ruşi. O soluţie politică nu se întrezăreşte deocamdată şi la fel de puţin ameliorarea situaţiei umanitare din regiune. Nici referitor la oamenii de pe front şi nici în ceea ce-i priveşte pe prizonierii politici. 

În calitatea sa de comandant suprem, Petro Poroşenko a iniţiat, ce-i drept, o serie de reforme în armată, dar, politic, preşedintele a adoptat o poziţie extrem de dură şi naţionalistă, încât n-a mai putut mişca nimic în problema Crimeei şi a regiunii Donbass. 

Ucrainenii îşi doresc feţe noi

Cu toate aceste chestiuni se va confrunta de acum înainte Zelenski, care în campania electorală n-a ascuns faptul că nu are experienţă politică. Cu umorul şi şarmul său sau cu videourile nostime de pe Youtube, comediantul nu va reuşi să rezolve aceste probleme. Nu-i exclus ca lui şi adepţilor săi să le îngheţe în curând zâmbetul pe buze. Căci noul început se va dovedi foarte curând extrem de dificil şi riscă să eşueze. 

Ucrainenii îşi doresc feţe noi în politică. Până acum, Volodimir Zelenski dispune doar de o echipă relativ mică. În plus, abia după alegerile parlamentare, programate pentru luna octombrie, se va şti cu precizie cine guvernează Ucraina. Până atunci se va vedea şi cu care dintre forţele politice ale ţării va coopera noul preşedinte. Unul sau altul din alegătorii săi s-ar putea să fie atunci dezamăgit. 

Multe întrebări deschise

Volodimir Zelenski va trebui să evite alianţele care ar putea nărui euforia electoratului dornic de schimbare. Deja se bănuieşte că preşedintele ales ar întreţine relaţii strânse de afaceri şi prietenie cu Igor Kolomoisky, un oligarh controversat, fugit din Ucraina. Rămâne de văzut şi cum întreprinzătorul Zelenski îşi va continua afacerile în showbusiness şi ca acţionar în diferite trusturi de presă, după ce îşi începe mandatul de preşedinte. Ucrainenii aşteaptă încă multe răspunsuri de la viitorul lor preşedinte. Va trebui să spună, în sfârşit, şi mai ales să arate cum are de gând să amelioreze situaţia din ţară. 

Şi europenii, americanii, canadienii, care au sprijit Ucraina pe calea reformelor, aşteaptă să vadă în ce direcţie se îndreaptă acum ţara. Pentru început se speră ca schimbarea de la cârma Ucrainei să se producă fără incidente şi ca perdanţii şi câştigătorii scrutinului să se trateze cu respect unii pe alţii. 

După protestele de pe Maidan, ucrainenii au ales acum pentru a doua oară, pe cale democratică, un nou început politic. Iar pentru asta merită felicitaţi.