1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Trump, îndrăgostit de NATO. Pentru cât timp?

14 aprilie 2017

Preşedintele american Donald Trump surprinde pe toată lumea. Chiar şi pe secretarul general al NATO. Totuşi, să nu ne bucurăm prea devreme datorită iubirii subite a lui Trump faţă de NATO.

https://p.dw.com/p/2bCoK
Preşedintele Donald Trump şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în timpul conferinţei comune a celor doi la Casa Albă
Preşedintele Donald Trump şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în timpul conferinţei comune a celor doi la Casa AlbăImagine: Reuters/J. Ernst

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg şi cu siguranţă nu numai el, a fost luat prin surprindere de schimbarea de macaz a lui Donald Trump în legătură cu Alianţa Nord-Atlantică. Cine s-ar fi aşteptat la un mesaj atât de ferm din partea preşedintelui american în favoarea NATO?

Liderul de la Casa Albă şi-a reevaluat propriile declaraţii, conform cărora Alianţa Nord-Atlantică este o organizaţie caducă. El a spus că parteneriatul cu aceasta este esenţial pentru siguranţa comună. Schimbarea bruscă de atitudine a lui Trump, pe care europenii n-o pot decât lăuda, nu i-a căzut greu nici lui Trump. Acum, pentru el ameninţarea se numeşte Rusia. Iar de Rusia te apără NATO. O altă ameninţare este terorismul. În rest, treaba cu facturile aparent restante ale ţărilor europene, o rezolvăm noi. Ne înţelegem cumva. Cam aşa pare să gândească şi să acţioneze Trump în acest moment. 

Bucurie la NATO

La sediul central al NATO de la Bruxelles, faptul că preşedintele american urmează cursul trasat de şeful Pentagon-ului, nu poate să producă decât bucurie. A învins raţiunea în faţa ego-ului fără măsură al lui Donald Trump? Confruntarea cu o realitate în care - este limpede - America nu poate face totul de una singură, pare că a dat roade. În timpul conferinţei de presă comune Stoltenberg-Trump, preşedintele SUA a declarat la un moment dat că acţiunea pe cont propriu nu înseamnă că faci chiar totul de capul tău, ci presupune colaborarea cu alte naţiuni ale lumii. Această frază a venit în contextul în care, anterior, Trump a declarat că America se va ocupa singură de Coreea de Nord, dacă amicul Xi Jinping nu se implică.

Nu doar abordarea în legătură cu NATO, ci şi politica faţă de Rusia şi China a preşedintelui american pare să se fi schimbat radical, mai ales în comparaţie cu ceea ce acesta declara nu cu multe luni în urmă. Până la urmă, sugerează preşedintele SUA, Putin nu este chiar un tip grozav, pentru că-l susţine pe preşedintele sirian, Baschar al-Assad. În plus, în numai două zile, între Trump şi Xi Jinping, s-ar fi înfiripat o frumoasă amiciţie.

Donald Trump şi Vladimir Putin
Donald Trump şi Vladimir Putin Imagine: picture alliance/A. Lohr-Jones/A. Astafyev/CNP POOL/Sputnik/dpa

Chinezii, cei pe care Trump îi acuza nu demult că "violează" America, au primit, subit, din partea acestuia tratate comerciale profitabile, condiţia fiind ca Beijing-ul să îşi ia mâna de pe Coreea de Nord. Acuzaţiile la adresa Chinei, "ţară care îşi manipulează moneda" şi ameninţarea că aceasta va fi îndepărtată din comerţul mondial, par a se fi aneantizat. Iată, deci, că America se consideră din nou jandarmul planetei, însă unul care nu vrea decât să apere lumea de rău, după cum a sugerat secretarul de stat american, Rex Tillerson. Or, aceste lucruri nu se potrivesc defel cu sloganul lui Trump - "America First".

Este vorba despre Trump, nu despre politică

Schimbările făcute de Donald Trump sunt foarte bune. Întrebarea este cât de mult va dura până când sârguinciosul învăţăcel de la Casa Albă îşi va schimba, din nou, părerile. Nu cumva săptămâna viitoare va avea o idee nouă, care nu poate fi pusă prea uşor în practică de către secretarul de stat?

Nu numai la sediul NATO, unii oficiali se întreabă cum va reacţiona administraţia Trump în cazul unei provocări nord-coreene. Dacă apropierea de Rusia şi o înţelegere cu Moscova i-ar putea fi de ajutor, Trump s-ar putea dezice negreşit de NATO, ba chiar ar putea suspenda susţinerea americană pentru Ucraina. Tillerson a şi lăsat de înţeles acest din urmă lucru, atunci când i-a întrebat pe omologii săi europeni, prezenţi la summit-ul G7 din Italia, de ce ar trebui ca Statele Unite să protejeze Ucraina.

Momentan, stabilitatea, seriozitatea şi loialitatea nu sunt termeni care se regăsesc în definiţia politicii externe americane. Pe Trump nu-l interesează decât propriul său rol. Măreţia lui. În ce altă cheie ai putea intrepreta declaraţia acestuia: "Lumea este un mare haos. Este rea. Când noi vom termina ce avem de făcut, lumea va fi mult, mult mai bună". Iată-l, deci, pe Trump în rol de salvator. Alte întrebări?

Autor: Bernd Riegert / Vlad Draghicescu