Comentariu: Tronul sultanului se clatină | Global | DW | 03.01.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Global

Comentariu: Tronul sultanului se clatină

În cei 16 ani de când conduce destinele Turciei, preşedintele Erdogan şi-a tot extins prerogativele, consolidându-şi puterea. Dar vremea sultanului modern a început să apună, apreciază Daniel Bellut.

Când, în 2003, Recep Tayyip Erdogan prelua puterea în Turcia, acesta era considerat drept un politician reformator liberal, dornic să apropie Turcia de UE. Au existat, însă, deja de pe atunci voci care avertizeau faţă de "lupul în blană de oaie". Erdogan ar fi pornit pe "calea democraţiei", doar pentru a abandona-o la momentul oportun.

Scepticii aveau să aibă dreptate. Erdogan s-a abătut de la drumul pe care a pornit iniţial de îndată ce şi-a înlăturat rivalii din armată şi justiţie, adepţii Turciei moderne, secularizate. De atunci, Erdogan urmează o altă cale: cea spre sultanat. Aşa a început o călătorie în timp, spre trecutul otoman. 

Erdogan întoarce timpul înapoi

Călătorul n-a mai putut fi de atunci oprit. Cu siguranţă de sine, aproape cu virtuozitate, Erdogan a ştiut să-şi înlăture din cale un obstacol după altul: protestele din Parcul Gezi, un scandal de corupţie sau o tentativă de puci. Pe toate le-a depăşit cu mare uşurinţă. În iunie 2018 şi-a extins prerogativele ca şef de stat, punând bazele unui regim autocrat.

Daniel Bellut

Daniel Bellut, redactor DW

Astăzi, sultanul îşi conduce ţara dintr-un palat cu o mie de încăperi, nou ridicat la Ankara. Visul său este ca în 2023, când se împlinesc o sută de ani de la crearea statului modern turc, să deschidă calea spre era neo-otomană. Dar cu câteva sute de metri înaintea liniei de sosire, tronul lui Erdogan a început să se clatine. Schimbarea s-a produs în 2019, iar visul lui Erdogan riscă să se spulbere.

Criza economică: începutul sfârşitului

Primele fisuri la fundamentul consolidat ani la rând de preşedintele Turciei s-au ivit deja în vara anului 2018, când au început să se facă simţite consecinţele unor decizii economice greşite. Pentru a menţine un sistem bazat de nepotism, preşedintele a investit unilateral în sectorul de construcţii. De aceea, economia turcă nu prea e productivă şi se află în momentul de faţă în criză. La toate acestea se adaugă şi o criză valutară de proporţii. Şomajul este, mai ales în rândul tinerilor, extrem de ridicat, iar în acest climat de maximă nesiguranţă, preţul la alimentele de bază, de pildă la legume şi fructe, a crescut vertiginos.

La alegerile locale de la finele lunii martie a venit scadenţa: în cele mai importante mari oraşe, câştigători au ieşit reprezentanţii opoziţiei. Extrem de dureroasă trebuie să fi fost pierderea metropolei Istanbul, centrul economic de necontestat al Turciei, cu o vistierie plină. Iar de aceşti bani, Erdogan ar avea mare nevoie pentru a-şi asigura puterea.

Cine pierde oraşul Istanbul, pierde toată Turcia

Erdogan a făcut tot posibilul să împiedice această evoluţie. Prin urmare a pus Comisia Electorală sub presiune, determinând organizarea de alegeri anticipate. Fără succes. O nouă personalitate politică a intrat brusc în scenă: Ekrem Imamoglu.

Social-democratul nu s-a lăsat intimidat de înverşunarea partidului de guvernământ, păstrând calmul. El a câştigat detaşat al doilea tur de scrutin contra candidatului lui Erdogan, Binali Yildirim. Şi aceasta nu va fi fost ultima victorie a lui Imamoglu. Un politician extrem de popular şi care ar putea avea şanse bune să obţină chiar mandatul prezidenţial.

Presiuni externe şi interne

Eşecul partidului lui Erdogan la urne este şi rezultatul unei strategii a polarizării, care, iată, se răzbună acum. Diferite partide de opoziţie (social-democraţi, liberali de stânga, naţionalişti şi islamişti) şi-au unit, pentru prima dată, forţele pentru a-l învinge pe adversarul comun - în pofida deosebirilor dintre aceste formaţiuni politice.

Dar şi în interiorul propriului regim apar fisuri. Aproximativ un milion de persoane s-au retras deja din rândurile formaţiunii lui Erdogan, AKP. Foşi tovarăşi de drum, precum ex-premierul Ahmet Davutoglu, fostul ministru al Finanţelor, Ali Babacan, sau fostul preşedinte Abdullah Gül, şi-au format partide noi. Astfel Recep Tayyip Erdogan pierde o bună parte din electoratul conservator.

Forţa de rezistenţă şi voinţa de fier l-au ajutat pe Erdogan, în ultimii 16 ani, să devină un fel de sultan, bine înfipt în tron. Dar în 2019 lucrurile au luat o altă turnură şi tronul, iată, se mişcă.

În 2023, turcii vor aniversa împlinirea unui secol de la crearea statului modern turc - o zi care aminteşte, de fapt, de abolirea sultanatului.

Vă mai recomandăm