Comentariu: Triumful rusesc al impredictibilității | Europa | DW | 25.12.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Europa

Comentariu: Triumful rusesc al impredictibilității

La 30 de ani de la prăbușirea URSS, Rusia e încă în genunchi. Dar Vladimir Putin a reușit să facă Vestul să tremure de frica lui, crede Viktor Jerofejew.

Noua Rusie s-a născut în ajun de revelion. La 26 decembrie împlinește 30 de ani. Formal, tăierea ombilicului ei a desprins-o de Uniunea Sovietică. În realitate, celelalte republici sovietice s-au desprins de Rusia și au luat-o la fugă în toate direcțiile, astfel încât, pe hartă, Rusia, întinsă în lung și-n lat de la ocean la ocean, a rămas succesoarea URSS.   

Între timp, o cincime din tineretul rus nu prea mai știe sau abia dacă mai știe ce-a fost URSS și ce înseamnă cele patru litere. Ținîndu-se cont de faptul că URSS a fost o superputere totalitară cu ambiții imperiale demente, cu o utopie comunistă și o populație săracă, lipsită de libertate și de carne, care păcătuia împotriva lui Dumnezeu, poate că nu e rău să se dea uitării, odată pentru totdeauna, acest trecut, cu sistemul său monopartit și cu Gulag. Nici în Franța anilor 50 tinerimea nu stătea prea bine cu memoria. ”Hitler? Connais pas” (Hitler? N-am habar de el).

Tentații rusești după amnezie

Dar există două diferențe uriașe, cum se spunea în Uniunea Sovietică. Franța a revenit la democrație și s-a grăbit să-și șteargă din memorie mizeria ocupației. În Rusia amnezia vine la pechet cu ispita de a reveni la o istorie glorioasă, care n-a existat niciodată așa cum e prezentată. Ideea e că ar fi de ajuns s-o colorăm frumos, ca să trăim iar într-o imaginară superputere de mare forță, ca toți să ne respecte și să se teamă din nou de noi, în timp ce noi să nu ne temem de nimeni.

Viktor Jerofejew, scriitor rus

Viktor Jerofejew

   

La începutul anilor 90, Rusia a început prin a vrea să se desprindă de trecutul ei sovietic, dar s-a încurcat rău în propriile picioare, căzînd dur la pământ. Comoție cerebrală! Medicii democratici au încercat, pe de o parte s-o vindece, prescriindu-i tot felul de tratamente europene, precum economia de piață și sistemul multipartit. Din cealaltă parte s-au ivit medicii național-comuniști cu tot cu nostalgia lor sovietică. 

Președintele Elțîn nu știa nici el ce era de făcut cu libertatea căzută din cer și oscila între cele două grupări. Această pendulare i-a distrus sănătatea, țara s-a angrenat în al doilea război cecen, parlamentul prosovietic a fost atacat în 1993 și câte și mai câte.   

Fantasticii ani ai eliberării culturii ruse

Ca martor al acelei epoci pot spune că, la toate acestea, s-au adăugat anii fantastici ai eliberării culturii noastre, când s-a dat voie să se citească, în fine, tot, de la operele lui Nabokov la ”Arhipelagul Gulag”, al lui Soljeniţîn. S-au putut viziona grămezi de filme anterior interzise. Țara s-a deschis, s-a împlinit visul compatrioților noștri, să călătorească în lume. Cel puțin cei având banii necesari. Magazinele goale s-au umplut cu toate mărfurile posibile.  

O, a fost un timp al speranței! Dar și un El Dorado pentru bandiți. Statul, slăbit, nu s-a descurcat cu lumea paralelă a gangsterilor. Sprayul paralizant lacrimogen cu piper a devenit simbolul autoapărării unei populații expuse fără protecție celor mai diverse bande de huligani.  

Nașterea președintelui Putin

Așa că guvernul s-a adresat unei organizații care de fapt nu dispăruse niciodată, în ciuda tuturor transformărilor statale. Îndărătul noii măști a FSB, KGB-ul își păstrase toate pozițiile și s-a oferit noilor potentați democrați.

Urmăriţi videoclipul 04:05

30 de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice: „Nu vrem să mergem pe calea Europei“  

 

Pe cale de consecință, s-a născut președintele Putin. Bolnav, neajutorat și speriat, Elțîn l-a ales ca succesor de încredere, menit să-l salveze pe el și familia lui de sărăcie și de închisoare. Ce-i al lui e-al lui. Îndemânatic și cu mână forte, Putin a reușit să schimbe țara din temelii, propunându-i un drum nou. Mai precis spus: Rusia urma să se ridice din genunchi. Nu sunt defel de părere că, în ciuda tuturor rătăcirilor anilor '90, Rusia s-ar fi pus în genunchi sau s-ar fi târât în patru labe în fața Vestului. Țara ar fi putut și ar fi trebuit să-și redeschidă ferestrele spre Europa pentru a deveni pe deplin un stat democratic. Dar în acest scop n-a ajuns nici forța, nici inteligența, nici voința poporului.    

Afirmata ridicare a Rusiei din genunchi n-a fost decât o lozincă propagandistică. La început ar fi urmat să ajungă din urmă și să depășească nivelul de trai al Portugaliei, un soi de ecou al competiției socialiste cu obiectiv capitalist. Ceea ce n-a reușit. Atât i-a fost. În schimb, țara a început să răspundă la ispita sloganurilor militare, a apelurilor la apărarea patriei înșelate de Vest, căreia i se luaseră republicile sovietice, iar NATO le vârâse pe unele din ele în buzunar. 

Modelul autocrat al bastionului

Restul l-au făcut lipsa totală de orientare politică a maselor și posturile de televiziune cu acoperire națională cu emisiunile lor model, configurate exact pe mentalitatea populației întru apărarea patriei. Rusia, care se ridicase ori nu se ridicase din genunchi se mișca în direcția propriului său model autocrat edificând un bastion. În interiorul unui astfel de bastion poți ascunde tot ce nu trebuie să se zărească în afară și expune, pe ziduri, tot ce trebuie să vadă inamicul. 

Vestul, firește, n-a înțeles imediat încotro se îndreaptă Rusia. Putin îl șmecherise. Acest președinte e în genere un norocos. Totul s-a făcut precum voia. Pănă și prețul global al țițeiului și gazului l-a avantajat inițial. Și cu ce performanțe se poate lăuda Rusia de când a pornit pe noul ei drum al construcției unui bastion? O, destul de multe! A devenit impredictibilă. Partenerii ei occidentali au pierdut efectiv pasul cu ea.   

Ce se mai poate aștepta de la această țară? Păi oare ce? În 2014 a avut loc cel mai important eveniment al erei Putin. Rusia a cucerit Crimeea. Fără luptă. Spre bucuria multor locuitori din peninsulă. S-a scuipat cu boltă pe acordurile internaționale. Victorie! Poporul a înnebunit de plăcere. Se dansa de bucurie pe capotele mașinilor. Vestul a tresărit, dar era prea târziu. Mai bine zis, nici măcar n-a tresărit cum trebuie. Pasul următor: Transformarea Kievului în dușman și agățarea lui, cum s-a spus la Moscova, de cârligul acordului de pace din Minsk, semnat și de Ucraina, ca să limiteze cât de cât vărsarea de sânge din Donbass. Aceasta e încă o biruință.     

Impredictibilitatea - o armă redutabilă

Și în rest? Dacă te uiți în jur descoperi o patrie care nu prea vrea să se ridice din genunchi. De ieși în provincie, descoperi sărăcie pretutindeni, de-ți vine să plângi, totul e delabrat, pereții, casele, gardurile strâmbate de vânt, rugina, - nu, așa nu te ridici din genunchi. Sigur că poți da întreaga vină pe coronavirus. Bună idee, întrucît pandemia promite să nu se termine până mâine. Bineînțeles că țara noastră s-a făcut rău de rușine. Din cine știe ce motiv, poporul nu vrea să se lase entuziast vaccinat, iar guvernul n-a găsit cheia inimii electoratului său de bază. Onest vorbind, nici măcar nu s-a străduit în mod special s-o găsească.    

Să revenim la impredictibilitate. Aceasta e o armă redutabilă. Vestului îi tremură genunchii. S-a dezvățat să lupte într-un război. Noi rușii nu. Și acesta e asul cel mai mare al celor trei decenii ale Rusiei. Țara nu vrea de fapt să poarte un război, dar dacă va trebui, va trage. Și încă cum! Cu toate țevile.

Vă mai recomandăm