Comentariu: Trădări doctrinare şi votul de la 6 decembrie

Fără să-şi consulte filialele de partid regionale, fără ca ele să-l fi poftit să reintre în campania electorală de partea stângii PSD-iste, Crin Antonescu, deşi aflat formal la cârma unei grupări de centru-dreapta, şi-a oficializat pactul contra naturii cu Mircea Geoană, liderul unui partid postcomunist nereformat.

Ca şi amicul său din PNL, candidatul PSD la şefia statului şi-a manifestat dispreţul suveran faţă de propriul său program de guvernare şi, ca atare, fată de propriul sau electorat. Uitînd că a propus sporirea protecţiei sociale, Geoană s-a grăbit să bată palma cu Antonescu a cărui opţiune programatică este reducerea taxelor, ceea ce, logic, ar însemna o slăbire a măsurilor de flancare socială.

Cum se explică traseismul ideologic al celor doi lideri de partid? Cum se explică rapiditatea cu care au trecut la acţiune, bătând în cuie, oficial, o alianţă pe cât de nefirească pe atât de ruşinoasă din punctul de vedere al priorităţilor propriilor lor alegători?

Că şeful PNL e atât de pornit să obţină debarcarea lui Băsescu încât îşi plasează intempestiv alegătorii în poziţia de a renunţa la orice principii şi de-a trece în tabăra stângii, la doar o zi după o înfrângere pe care Antonescu n-a vrut sau n-a putut iniţial s-o admită, nu e, de fapt, de mirare. Decizia lui ridică totuşi grave semne de întrebare. Chiar dacă nu o realizează, Antonescu, departe de a fi riguros ori consecvent în altceva decât în ostilitatea sa la adresa preşedintelui, pare să-şi fi compromis definitiv credibilitatea, şi odată cu ea şi viitorul politic.

Se ştie că alianţa PNL-PSD e în fapt de dată veche. E aceeaşi care a pus umărul la torpilarea proiectului alegerilor anticipate, în 2005, după blocarea procesului de reformă de către opoziţia parlamentară şi Curtea Constituţională. E aceeaşi care a colaborat solidar, la încercarea eşuată de suspendare a lui Traian Băsescu, în 2007, după scoaterea din joc a ministrului justiţiei Monica Macovei, ale cărei reforme speriaseră majoritatea PNL/PSD/UDMR.

Aceiaşi Antonescu şi Geoană pretind că Traian Băsescu ar fi izolat, iar pactul PNL-PSD ar fi fost determinat de nevoia de cooperare şi de compromis şi de avansarea unui proiect de guvernare coerent.

E uşor de probat că poziţia conducerilor celor două partide nu rezistă nici măcar unei examinări superficiale. Poţi fi oare calificat drept "izolat" când pentru iniţiativa ta votează peste 75 la suta din cetăţenii prezenţi la urne?

Apoi, nici un lider nu poate fi mai puţin cooperant şi gata de compromis decât Antonescu, devreme ce, înaintea oricăror negocieri, a declarat din capul locului că şi-ar da votul oricărui candidat, numai lui Băsescu nu. Prin urmare, Antonescui l-ar fi dat şi liderului extremist C.V.Tudor. Iresponsabilitatea unei asemenea declaraţii din partea unui demnitar liberal nu reprezintă fireşte un semn de consecvenţă ci, din păcate, îl descalifică fără drept de apel pe liderul PNL.

Pe de altă parte, persoana lui Klaus Johannis, oricât de competent ar fi primarul Sibiului, nu poate ţine loc de program. Rezultă că „Proiectul Johannis” nu reprezintă defel o mostră de „cooperare" şi un semnal de „unire", ci mai degrabă o etichetă, un pretext de pedepsire şi expulzare din scena politică a lui Traian Băsescu şi de condamnare a opţiunilor prezidenţiale. Opţiuni manifest şi declarat anti-oligarhice, anticomuniste şi justiţiare în domeniul corupţiei.

Că Băsescu a avansat un proiect autentic şi consistent de modernizare şi reformare a unei Românii grevate, de 20 de ani, de o revoluţie confiscată, e incontestabil. La fel de clar e însă şi faptul că preşedintele a comis greşeli tactice şi că n-a rămas la adăpost de unele tentaţii populiste. Dar pe Băsescu nici consecvenţa sa în a cere reformarea clasei politice, nici apelul său la democraţia directă şi recursul la instrumentul plebiscitului ori la sintagma „alianţei cu poporul”, nu-l vor putea distruge politic, chiar în ipoteza că ar pierde scrutinul de balotaj. La urma urmei, nu poate fi jenant sau eronat să te adresezi direct poporului, care în orice democraţie, se ştie, este suveran.

În schimb, expeditiva trădare doctrinară şi suspect de rapida abandonare a propriilor opţiuni, principii şi convingeri în numele solidarităţii antibăsesciene riscă să pecetluiască soarta politică a lui Geoană. Acest demers va alimenta masiv suspiciunile planând şi asupra credibilităţii sale. Pe Geoană însuşi Antonescu l-a acuzat că Moscova i-ar finanţa campania. Liderul PSD e bănuit totodată că ar fi vulnerabil la presiuni interne şi externe şi că ar răspunde la comenzile unui Ion Iliescu ori ale unor grupuri de interese de care nu sunt străini nici "moguli" de felul liberalului pro-pesedist Dinu Patriciu. Dacă Geoană ar fi vrut să demonstreze că nu e nici slab, nici marionetă, ci un lider puternic, pregătit şi capabil să fie preşedintele tuturor românilor s-ar fi disociat de mult, clar şi fără echivoc, de Ion Iliescu, Dinu Patriciu ori de figuri iremediabil pătate precum Adrian Năstase. Că n-a făcut-o s-ar putea să-l coste victoria la 6 decembrie.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz