Tillerson la Moscova: după cum știm, nu știm nimic

Pământul pârjolit este lăsat de obicei în urmă. La Moscova, am avut parte de el înainte chiar ca ministrul american de Externe să pună piciorul pe pământul rusesc. Dar nu a fost decât gunoiul care ardea la aeroportul internațional Wnukowo, unde a aterizat avionul lui Rex Tillerson. Nimic altceva.

Pentru mistici, a fost oricum un semn de rău augur: în ceea ce privește discuțiile lui Tillerson cu omologul Serghei Lavrov, în ceea ce privește relațiile ruso-americane în particular și situația politică mondială în general. Rezultatul vizitei lui Tillerson a fost însă unul de care se temeau nu doar misticii: nimic. Rusul l-a salutat pe american cu o strângere de mână, ba chiar oaspetele de la Washington a fost primit, după lungi ezitări, inclusiv de cel mai puternic om de la Kremlin. După cinci ore de discuții cu Lavrov, Tillerson s-a întâlnit și cu președintele Vladimir Putin. Dar nu a folosit la nimic.

Se pare că Tillerson a venit cu un ultimatum, ceea ce a făcut ca presa rusă să vadă fumul ridicat de la pământul pârjolit chiar înainte de vizita sa. Un ultimatum după următorul motto: cine nu este cu noi, este împotriva noastră. Rusia ar trebui să renunțe la sprijinirea liderului sirian Assad și să înceteze în plus imediat și cooperarea cu Iranul.

Ce înseamnă exact toate acestea, nu se știe clar. Cert este însă că Tillerson a venit la Moscova din Italia, unde s-a înțeles cu omologii săi din G7 să nu aplice noi sancțiuni Rusiei pentru acțiunile acesteia în Siria. În loc de noi sancțiuni, avem avertismente, cuvinte. Nu e de mirare că Ucraina se teme că va fi jertfită pe altarul pactului Putin-Trump. Tillerson l-a asigurat însă pe președintele ucrainean Petro Poroșenko că SUA se vor angaja în continuare pentru respectarea integrității teritoriale a Ucrainei. Dar atât. Nu așa arată un ultimatum.

A avut loc și un lung interviu televizat cu președintele rus, în chiar seara sosirii lui Tillerson. Un interviu care poate fi descris ca o lecție dată de un politician experimentat din Piața Roșie unuia începător de la Casa Albă.

Ca vârstă, Putin este mai tânăr decât Trump, dar are experiență politică mai mare decât omologul american. Putin a dat de înțeles că el stăpânește mai bine jocul politic. Că ultimul atac chimic din Siria ar fi fost doar o provocare, ca să se justifice eliminarea unor persoane "nedorite”, cum s-a mai întâmplat în 2003 în Irak și cum s-a încercat zece ani mai târziu în Siria. Că adevăratul perdant ar putea fi chiar Donald Trump, dacă va lovi din nou militar Siria. Că dușmanii politici interni ai lui Trump l-ar termina, dacă operațiunile comandate de el în Siria ar da greș. Și că Rusia ar fi de fapt prietena lui Trump, cele două țări fiind capabile împreună să-i vâneze pe teroriști.

Și de ce nu, s-a gândit și Tillerson. Teroriștii sunt răi, un dușman comun. Doar că rușii trebuie să renunțe la Assad. Cu acest plan s-a dus la Kremlin, de unde s-a întors cu... nimic. Sau cu aproape nimic, dacă luăm în considerare dispoziția de principiu a Rusiei de a respecta din nou pactul de neagresiune cu americanii în spațiul aerian sirian. Un acord important, care servește ambelor țări și care evită probabil izbucnirea celui de-al treilea război mondial.

Altfel, prima vizită a secretarului de Stat american la Moscova a fost doar un act de fațadă diplomatică, care nu a adus lămuriri suplimentare nici pentru Rusia, nici pentru restul lumii. Ce planuri au SUA în privința relației cu Rusia? Cât de departe vor merge americanii în Siria? Vremea "astrologiei de tip Kremlin" nu a trecut. Cea a "astrologiei de tip Casa Albă" începe se pare abia de acum.

Autor: Juri Rescheto