Comentariu: Summitul G7, o victorie de etapă pentru Macron | Global | DW | 26.08.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Global

Comentariu: Summitul G7, o victorie de etapă pentru Macron

La G7, Emmanuel Macron s-a dovedit un maestru al diplomației, impunându-se în fața președintelui american în privința politicii față de Iran. Macron preia conducerea în politica externă europeană, crede Barbara Wesel.

Președintele francez s-a pregătit intens și a investit capital politic serios pentru ca acest summit G7 să nu fie un eșec total. A invitat oaspeți suplimentari și a adus teme noi pe ordinea de zi, pentru a sparge formatul anterior înghețat. El a dorit mai ales să evite ca eventualul eșec să se răsfrângă direct asupra sa. Lucru care i-a reușit, cu un anumit efort.

Mutare de șah calculată în politica privind Iranul

Emmanuel Macron a reușit cu adevărat să îi ia fața încăpățânatului și conflictualului președinte american în politica privind Iranul. Iar acesta nu este vreun succes de trecut cu vederea, pentru că Donald Trump a jucat și la Biarritz rolul oaspetelui ingrat, care se distrează amăgind presa și observatorii cu declarațiile sale pe teme precum strategia sa comercială. Trump s-a plâns de relatările presei, care ar vorbi despre tensiuni la reuniunea G7. Dar ajunge despre comportamentul lui Trump, el s-a purtat așa cum o face de obicei.

Președintele francez l-a invitat ca oaspete-surpriză pe ministrul de Externe iranian, Mohammed Jawad Sarif, care a participat la o inițiativă diplomatică pe marginea summitului. Și a făcut acest lucru direct sub nasul lui Donald Trump. Acesta a reacționat cu indignare și a subliniat că linia dură a SUA față de Teheran este singura strategie corectă. Președintele francez nu s-a lăsat însă intimidat și s-a întâlnit personal cu șeful diplomației iraniene, pentru a sonda terenul unor posibile soluții diplomatice.

Nu este cazul să ne facem prea multe speranțe, dar orice tentativă de rezolvare pașnică este de salutat în contextul acestei situații, în care amenință la orizont un conflict militar. Acest aspect este important mai ales pentru semnatarii europeni ai tratatului nuclear cu Iranul, tratat la care președintele american a renunțat anul trecut. 

Zahărul și nuiaua pentru populiști

Macron a găsit abordarea potrivită și în ceea ce privește incendiile vaste din zona Amazonului. El l-a amenințat mai întâi pe președintele brazilian Jair Bolsonaro cu neratificarea acordului comercial UE-Mercosur, în cazul în care acesta nu va lua măsuri de stingere rapidă a focurilor în regiunea supranumită plămânul verde al planetei noastre. La summitul G7, Macron a găsit și alți voluntari alături de care a oferit Braziliei și statelor riverane ajutoare practice la stingerea incendiilor și la eforturile de reîmpădurire.

Barbara Wesel

Corespondenta DW Barbara Wesel

Președintele francez a arătat că dispune de metodele corecte pentru a trata cu populiști și anti-democrați. El stă de vorbă cu toți, dar trasează clar limitele peste care nu se poate trece. Iar Bolsonaro a dovedit că principiul zahărul și nuiaua funcționează, pentru că a decis să trimită armata să ajute la stingerea incendiilor din regiunea amazoniană. Va fi nevoie de presiuni mai mari pentru a-i determina pe brazilieni să adopte o politică de mediu mai responsabilă. UE, asociațiile de protecția mediului și chiar consumatorii trebuie să joace aici un rol, printr-un eventual boicot al produselor din Brazilia.

SUA au reacționat cu indignare după ce Emmanuel Macron a plasat pe ordinea de zi teme precum clima și incendiile din regiunea Amazonului. Americanii s-ar fi simțit puși la colț, potrivit diplomaților. Administrația de la Washington a dovedit încă o dată că este total iresponsabilă în ceea ce privește politica de mediu și că trebuie ghidată în direcția corectă de celelalte state din G7.

Noul lider al Europei este Macron

Șeful statului francez a dovedit că este un politician iscusit și că dorește să devină figura dominantă a politicii europene. Multe inițiative importante, de la impozitul digital până la politica pentru climă, vin de la Paris. Germania, dimpotrivă, face o figură tot mai slabă. Se pare că pierderea influenței sale politice la Berlin a dus și la paralizarea rolului de conducere al cancelarei Angela Merkel pe plan internațional.

Slăbiciunea ei duce la o schimbare la vârful UE. Macron a tras sforile deja de la nominalizarea noii președinte a Comisiei Europene. El este pe cale de a deveni noul număr unu al Europei. Dar trebuie să aibă grijă să nu i se urce la cap. După acest summit G7 dificil, putem avea însă sentimentul că, atunci când vine vorba de Macron, suntem pe mâini bune.

Vă mai recomandăm