Putin pare dispus să cedeze

Vladimir Putin soseşte la Berlin. Cu doar câţiva ani în urmă, aceasta ar fi constituit o dovadă în plus a bunelor relaţii germano-ruse. Dar astăzi este aproape un eveniment senzaţional, fiind vorba de prima vizită a preşedintelui Federaţiei Ruse în capitala Germaniei, după anexarea Crimeei, în martie 2014, şi după începerea războiului din estul Ucrainei, care a produs o nouă glaciaţiune în relaţiile est-vest.

Liderul de la Kremlin dă curs invitaţiei făcute tocmai de politiciana care este percepută la Moscova drept principală  susţinătoare a sancţiunilor europene împotriva Rusiei, Angela Merkel, împotriva căreia s-a dezlănţuit în Rusia un adevărat război propagandistic. Putin a acceptat invitaţia cu numai o zi înaintea începerii conferinţei (19.10), ceea ce arată că a avut mari ezitări.

Procesul Minsk II este în impas

Reuniunea de la Berlin nu va fi însă una bilaterală. Ea va avea loc în aşa-numitul format Normandia. Acest cvartet a luat fiinţă în iunie 2014 când, la marginea festivităţilor prilejuite de împlinirea a şapte decenii de la debarcarea din Normandia, gazda manifestării, preşedintele Franţei, Francois Hollande, i-a reunit în jurul său la masa unor negocieri informale pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, pe şefa executivului german, Angela Merkel, şi pe preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko.

Cel mai important rezultat politic al acestui cvartet a fost obţinut în februarie 2015, prin negocierea, în capitala Republicii Belarus, a acordului Minsk II. Acest tratat nu a putut rezolva chestiunea separatismului în estul Ucrainei, dar a impus măcar retragerea armamentului greu din regiunea de conflict, ceea ce a redus substanţial pierderile de vieţi omeneşti. Între timp însă, procesul de pace lansat atunci s-a împotmolit.

Aceasta fiindcă documentul de la Minsk conţine o serie de prevederi pe care nici Rusia şi nici Ucraina nu vor sau nu pot să le îndeplinească. În Ucraina nu poate fi acceptat, din motive de politică internă, un statut special pentru regiunile locuite de separatişti, inclusiv alegeri locale şi amnistie, fiindcă aceasta ar însemna în ochii majorităţii populaţiei o legitimare indirectă a rebeliunii. De partea celalată, Rusia nu poate renunţa la controlul pe care a ajuns să-l exercite prin forţă asupra unui segment semnificativ din graniţa oficială de est a Ucrainei, fiindcă astfel liniile de aprovizionare ale separatiştilor pro-ruşi ar fi întrerupte şi aceasta ar însemna ca Rusia să-i trădeze pe cei care îi apără cauza.

Noua politică a Kremlinului are legătură cu Siria

Aşa stând lucrurile, nu e de mirare că procesul Minsk II s-a împotmolit. Ultima reuniune în format Normandia a avut loc la Paris, în urmă cu un an. De atunci, liderii celor patru ţări nu au mai discutat decât în cadrul unor teleconferinţe sau i-au trimis pe miniştrii lor de Externe să-i reprezinte. Cu rezultat zero. De aceea, chiar şi numai organizarea în sine a unei noi conferinţe la vârf pentru estul Ucrainei constituie o mare surpriză. Mai ales că participă la ea şi Vladimir Putin. Nu trebuie uitat că, în august, observaţii dure lansate de la Kremlin la adresa lui Poroşenko au întărit impresia că formatul Normandia aparţine definitiv trecutului.

Astfel, subita deplasare a preşedintelui rus la Berlin apare măcar ca o corectură adusă politicii de până acum a Kremlinului. Această schimbare are două posibile explicaţii, care nu se contrazic şi care ar putea să fie astfel corecte amândouă. Prima: Rusia s-a încurcat teribil în hăţişurile războiului din Siria şi vrea să distragă atenţia comunităţii internaţionale, propunând o altă temă de discuţie. La timpul său, lansarea operaţiunilor ruse în Siria a distras magistral atenţia de la împotmolirea situaţiei în estul Ucrainei. De ce să nu fie repetată metoda?

Resimte Kremlinul o întărire a occidentului?

A doua explicaţie posibilă: Putin a trebuit să constate zilele trecute că occidentul poate fi şi dur. Americanii au suspendat demonstrativ negocierile privind Siria. Britanicii şi UE vorbesc deschis despre crime de război comise de ruşi în Alep. Germanii lansează o dezbatere privind înăsprirea sancţiunilor împotriva Rusiei şi stoparea conductei de gaz Nord Stream II. Nu în ultimul rând, preşedintele Franţei declară că nu-l poate primi pe Putin la Paris decât pentru discuţii privind Siria, ceea ce l-a determinat pe preşedintele Rusiei să-şi contramandeze vizita de stat în Franţa, pregătită cu mult timp înainte. Putin intenţiona cu prilejul acelei vizite de stat să participe la târnosirea unei biserici ortodoxe ruse pe malurile Senei şi să ia parte la vernisajul unei expoziţii de artă. Avându-l alături la aceste evenimente pe omologul său Hollande, efectul propagandistic ar fi fost substanţial.

Că tocmai preşedintele Franţei a cutezat să facă acest afront deschis, el, care este considerat la Moscova un reprezentant al occidentului mai degrabă slab şi ezitant, trebuie să-l fi impresionat teribil pe Putin. Astfel că s-a decis, prompt, să manifeste disponibilitate pentru dialog. Dar această manevră tactică nu trebuie supraevaluată iar aşteptările de la reuniunea de miercuri trebuie să rămână modeste. Totuşi Putin, care a obţinut în urma negocierilor purtate recent în "est" cu Turcia şi cu statele BRICS o serie de succese economice notabile, dar neînsoţite de succese politice, pare să cedeze în relaţiile cu vestul. Fiindcă, brusc, Kremlinul simte iarăşi că occidentul dispune de o potenţială forţă.

Andrey Gurkov / ia