Comentariu: Puneți centurile, țineți-vă bine! Vine Trump | Global | DW | 10.07.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Global

Comentariu: Puneți centurile, țineți-vă bine! Vine Trump

NATO speră că cel mai mare membru al său nu va provoca pagube prea mari la summitul care începe miercuri la Bruxelles. Da, atât de la pământ au ajuns relațiile transatlantice, crede Bernd Riegert.

Spectacolul Trump vine din nou în Europa. Și nu va fi lipsit de titluri de primă pagină pe întregul continent: Trump i-ar putea speria și mai mult pe aliații europeni și canadieni ai SUA la summitul NATO; ar putea face o gafă sau alta de protocol și nu numai când va lua ceaiul cu regina Marii Britanii; sau va putea lega o prietenie ca între bărbați cu autocratul Putin, la summitul din Finlanda, după o rundă de golf la hotelul lui Trump din Scoția.

La Bruxelles, partenerii din NATO ai Americii nu știu ce la va rezerva turneul european al președintelui care a lansat sloganul "America First" și care acum este din nou în campanie electorală pentru legislativele din toamnă, la jumătatea mandatului său de șef al statului. Trump nu se va reține prea mult să le servească noi lecții aliaților și să pomenească din nou absurdele lui facturi privind cheltuielile cu Apărarea în rândul statelor NATO. Europeni și-au sporit contribuțiile în acest sens, dar pentru Trump nu este de ajuns. Cine vrea să știe cam cu ce se ocupă acesta pe moment nu trebuie decât să asculte un discurs rostit de președintele american săptămâna trecută în Indiana: el a luat-o direct în colimator pe cancelara Angela Merkel și a întrebat ce primește el de la germani în schimbul banilor dați de americani la bugetul NATO? Germanii ar prefera să facă afaceri energetice cu rușii iar americanii ar fi fraierii care plătesc tot. Ceea ce ar trebui să se schimbe, conform dorinței președintelui american, care amenință acum cu retragerea trupelor americane dacă nu va primi în curând mai mulți bani de la germani.

Protecție contra bani?

În cele mai negre fantezii ale diplomaților NATO din Bruxelles nu este exclusă un fel de taxare transatlantică pentru trupele americane din Europa. Protecție în schimbul banilor. Bani de protecție? Nu s-au luat până acum în calcul astfel de categorii de idei la Alianța Nord-Atlantică, una bazată până acum pe valori politice. Este însă exact modul în care gândește Donald Trump, care este în interiorul său un comerciant. El caută propriul avantaj și negociază la sânge pentru a-l obține - fără să țină cont de relațiile strânse de până acum cu aliații țării sale. Este o abordare pe care Trump deja a exersat-o la summitul G7 din Canada. Ar fi o mare surpriză dacă nu ar apela la ea și la reuniunea la vârf a NATO, având în vedere că o consideră o metodă de mare succes. Europenii trebuie să fie conștienți că Trump amestecă fără probleme conflictele comerciale cu politica de securitate. "Vreți protecție nucleară împotriva rușilor, atunci primiți bunurile americane în Europa fără taxe vamale!" Este ecuația simplă cu care ar putea lucra Donald Trump.

Riegert Bernd Kommentarbild App

Bernd Riegert, corespondent al DW la Bruxelles

Omul de la Casa Albă preferă să se întâlnească cu dictatori și autocrați decât să se preocupe de vechii aliați, pe care îi consideră niște paraziți inferiori. NATO îi va demonstra lui Trump că tot mai multe țări membre vor aplica nivelul de cheltuieli pentru Apărare de 2% din PIB, nivel convenit de aliați. Germania se îndreaptă însă foarte încet spre acest obiectiv iar starea Bundeswehr este dezolantă. În ansamblu, de fapt, capacitatea de reacție a trupelor europene este una scăzută. Iar Angela Merkel trebuie să se prezinte la raport la Bruxelles în contextul acestor slăbiciuni. Iar președintele american nu va pierde ocazia să se folosească de ele: cum spuneam, el este în campanie electorală pentru alegerile pentru Congres din noiembrie.

Viitorul relațiilor în NATO a fost deja schițat de ministerul polonez al Apărării. Polonia a propus să ofere anual două miliarde de dolari pentru staționarea de trupe americane suplimentare. Această abordare comercială de a oferi bani în schimbul protecției ar putea să fie pe placul lui Trump, căruia ar putea să-i servească și ca model pentru relațiile cu ceilalți aliați europeni. Statele NATO pot doar să spere că președintele celei mai puternice armate de pe glob își va respecta obligațiile apartenenței la Alianță. În caz extrem, pentru a-și impune propria voință, Trump ar putea amenința inclusiv cu retragerea Americii din NATO. Nu ar fi deloc un scenariu imposibil, după ce, în urmă cu doi ani, pe atunci candidatul Trump, aflat în campanie electorală prezidențială, a descris NATO drept o structură superfluă. Iar crearea unei cooperări militare europene ca alternativă la NATO este încă doar un proiect aflat la început. Construirea unei astfel de forțe ar dura ani buni și nu ar putea înlocui capacitățile militare ale SUA.

Îl influențează Trump pe Putin?

Diplomații NATO privesc cu mare interes și la întâlnirea din Finlanda dintre Trump și Vladimir Putin. Imperiul rus, condus de acesta din urmă, este considerat amenințarea principală pentru Europa de către multe state din NATO. Lista temelor incomode pe care Trump ar trebui să le abordeze cu Putin este una foarte lungă: de la conflictul din Ucraina, până la războiul cibernetic. Summitul NATO de la Bruxelles ar urma să decidă o recomandare în acest sens. Dar își va mai aminti Trump de ea la Helsinki? Greu de prevăzut. Trump ar fi pregătit pentru orice la întâlnirea cu Putin, după cum a declarat el în discursul electoral din Indiana. Să fie de bine sau de rău? Dacă va merge bine, în sensul dorit de NATO, atunci președintele american l-ar putea influența pe omologul rus. Dacă va merge prost, fronturile s-ar putea radicaliza și mai mult.

Sigur este un singur lucru: spectacolul Trump va fi unul de succes în ochii și interpretarea principalului său protagonist. Laudele de sine exacerbate ale președintelui american, care este convins de propria măreție, pot fi deja auzite în avans. NATO, regina, Putin? It's gonna be great!