Comentariu (pro): Nu există alternativă la o intervenţie militară în Siria

Prin atacul cu gaze de luptă asupra populaţiei civile, regimul din Siria a încălcat linia roşie trasată de preşedintele SUA, Barack Obama. De aceea, vestul trebuie obligatoriu să ia măsuri împotriva preşedintelui Bashar el-Assad, consideră în comentariul său Loay Mudhoon.

Între timp nu mai există dubii cu privire la folosirea armamentului chimic în războiul civil din Siria. Fotografiile şi materialele video cutremurătoare înfăţişând femei şi copii morţi precum şi civili răniţi manifestând simptome neurotoxice au făcut înconjurul lumii, dovedind clar recurgerea la gaze de luptă.

Mai ales relatările organizaţiei umanitare de prestigiu "Medici fără Frontiere", prezentă de mai mulţi ani în Siria, şi care întreţine legături cu spitale secrete din ţară, confirmă bestialele crime comise.

Odată cu folosirea acestor arme de distrugere în masă, interzise la nivel internaţional, împotriva populaţiei civile, a fost încălcată flagrant linia roşie, aşa cum a fost ea definită de preşedintele SUA, Barack Obama. Nu trebuie uitat că în luna august a anului trecut, şeful Casei Albe a declarat în faţa opiniei publice mondiale că nu va tolera folosirea, în războiul civil din Siria, a armelor chimice sau biologice. Acum, după moartea a sute de oameni şi rănirea altor mii, cel mai puternic om al planetei este evaluat în funcţie de propriile sale declaraţii.

Din acest motiv, o coaliţie condusă de SUA va fi nevoită, cu mare probabilitate, să atace zilele viitoare elemente de infrastructură militară ale regimului Assad. Nu numai motivele de ordin moral îl obligă pe Obama să ia această decizie. Este vorba mai ales de a nu permite crearea unui precedent în privinţa folosirii armamentului chimic în cea mai fierbinte zonă de pe glob. Dacă acest lucru nu se va face, viitoare atacuri cu arme de distrugere în masă sunt dinainte programate.

Acţiunea este de altfel strict necesară, dată fiind lipsa de scrupule a regimului Assad, şi ţinând cont că Siria deţine cel mai mare arsenal de arme chimice din Orientul Mijlociu.

Chiar dacă loviturile militare americane împotriva potentatului de la Damasc nu par să fie decât o chestiune de timp, multe din întrebările care se pun rămân deschise. Sunt întrebări legate mai ales de ţelurile politice concrete ale unei astfel de intervenţii.

De pe acum este limpede că aşteptata bombardare, vreme de două zile, a unor instalaţii militare siriene nu va fi nimic altceva decât o acţiune punitivă cu efect disuasiv. Atacurile vestice nu vor pune capăt vărsării de sânge şi nici nu vor modifica semnificativ raportul de forţe şi comportamentul taberelor angrenate în războiul civil. Rămâne doar speranţa că o slăbire a lui Assad ar determina o mai mare disponibilitate a acestuia să demareze negocieri cu adversarii săi.

De aceea, diplomaţia internaţională trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a aduce la masa tratativelor toate părţile implicate în conflict, bineînţeles şi Rusia, China şi Iran, ţări care-l sprijină pe Assad.

În mod paradoxal, tocmai iminenta intervenţie americană oferă o şansă neaşteptată posibilităţii soluţionării multinaţionale a acestui conflict, fiindcă nici Rusia şi nici China nu sunt interesate de o slăbire a interdicţiilor internaţionale vizând armamentul chimic. Având în vedere că există riscul continuării războiului civil din Siria şi în cazul înlăturării regimului Assad, acţiunile concertate ale comunităţii internaţionale rămân singura cale în vederea încetării tragediei din Siria.