Politica faţă de refugiaţi, în impas

Preşedinţia luxemburgheză a Consiliului UE a reuşit, numai în urma multor străduinţe, să obţină un vag compromis menit să repare cât de cât profunda fisură din Uniunea Europeană. Miniştrii europeni de Interne sunt departe de un răspuns solidar în criza refugiaţilor. Decizia privind o distribuire echitabilă în toate statele membre a refugiaţilor proaspăt sosiţi a fost amânată pe luna octombrie. Mulţi est-europeni, dar şi britanicii, se baricadează în continuare.

Există doar "un acord politic" - adică numai vorbărie goală fără efecte concrete pentru refugiaţi, pentru cei care se ocupă de ei şi poliţiştii de la frontiere. "Nu este suficient!", a conchis ministrul federal al Afacerilor Interne, Thomas de Maiziere. În mod evident presiunea pe care ministrul german a vrut s-o exercite asupra partenerilor europeni prin înăsprirea controalelor la frontieră n-a fost de ajuns. Majoritatea ţărilor membre pledează pentru o redistribuire a refugiaţilor, dar statele care până acum nu prea s-au implicat în preluarea lor nici nu vor să audă de introducerea unor cote obligatorii.

Nicio soluţie, nicăieri

Primul obiectiv - redistribuirea celor până la 160.000 de refugiaţi din Grecia, Italia sau Ungaria pe un interval de timp de doi ani - nu va schimba situaţia dramatică de la graniţele rutei balcanice până în Germania. La provocarea privind găzduirea sutelor de mii de refugiaţi, la Bruxelles nu s-a oferit niciun răspuns. Veşnica cerere a miniştrilor europeni - aceea privind o mai bună apărare a graniţelor externe ale Uniunii - ar trebui interpretată în felul următor: lăsaţi mai puţini refugiaţi şi solicitanţi de azil. Dar închiderea graniţelor exterioare - mai ales blocarea căilor de acces pe mare, prin Grecia şi Italia - ar fi extrem de dificilă.

Ideea primirii refugiaţilor numai prin "Hotspots" - adică centre mari de preluare în care dosarele să fie analizate rapid - nu e nimic altceva decât o iluzie. "Hotspots" nu reprezintă, de fapt, decât un proiect-pilot schiţat în Catania, Italia.

Grecia s-a arătat din nou dispusă să înceapă cu elaborarea unui plan. Şi dacă siguranţa graniţelor exterioare este cheia succesului, atunci înseamnă că premierul ungar Orban procedează corect cu construirea unui zid. Nu-i aşa?

Întâi cade Schengen şi-apoi Uniunea?

La Bruxelles, controalele pe care Germania le-a reintrodus la frontiere n-au fost criticate. Dimpotrivă: şi Austria, Cehia, Slovacia sau Olanda invocă reglementările pentru situaţii speciale prevăzute în Tratatul Schengen. De acum încolo refugiaţilor şi solicitanţilor de azil le va fi şi mai greu să ajungă în Europa. Vor umbla de colo-colo între Ungaria, Serbia şi Austria. Ei sunt victimele. Călăuzele îşi vor freca mâinile de bucurie. Cu cât mai greu drumul către occident, cu atât mai mari preţurile pe care le cer.

Acum Uniunii i-a venit ideea să consolideze finanţarea centrelor de refugiaţi ONU din Turcia pentru a opri masele de sirieni să vină în Europa. Mult prea târziu, chiar dacă Naţiunile Unite trag semnalul de alarmă de ani de zile şi strâng donaţii de prin toată lumea.

Şi după această întâlnire a miniştrilor de Interne rămâne gustul amar al stagnării în politica europeană din domeniul migraţiei. La finalul şedinţei, preşedintele Consiliului UE, luxemburghezul Jean Asselborn a conchis pe bună dreptate: Dacă Europa nu se mobilizează acum, riscă să nu facă faţă situaţiei.