Comentariu: Politica externă germană în fundătura de la Ormuz | Global | DW | 01.08.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Global

Comentariu: Politica externă germană în fundătura de la Ormuz

Politica externă germană şi-a arătat neputinţa în contextul crizei iraniene. Modul de a acţiona în acest dosar demonstrează că Berlinul este aproape nul în materie de politică externă, crede Christian F. Trippe.

Donald Trump şi Boris Johnson sunt o uşurare pentru guvernul condus de Angela Merkel. În alianţă cu cei doi, nimeni nu vrea la Berlin să pornească spre Golful Persic. Temerea că Germania ar putea fi atrasă într-un război cu Iranul este prea mare. Presupunerea că Trump şi Johnson urmăresc ţeluri geopolitice cu bătaie lungă şi nu doar asigurarea libertăţii căilor de navigaţie pare îndreptăţită. De câteva săptămâni SUA se joacă cu focul la Golf, iar denunţarea unilaterală de către americani a Acordului nuclear cu Iranul a marcat începutul actualei crize.

Astfel, alianţa americano-britanică i-a provocat politicii de la Berlin, pentru moment, un sentiment de uşurare. La o astfel de misiune a marinei în Strâmtoarea Ormuz, Germania nu ia parte în niciun caz. Guvernul german a refuzat în termeni diplomatici o cerere în acest sens venită din partea SUA. Reflexul anti-Trump funcţionează perfect în Germania. Dar acesta maschează de fapt un vid imens, deosebit de periculos.

Prestigiul Germaniei în SUA are de suferit

Libertatea căilor comerciale internaţionale este o componentă centrală a ordinii mondiale liberale, ai cărei propagandişti de nădejde sunt mulţi politicieni de vârf germani, în frunte cu cancelara şi cu ministrul de Externe, adică pilonii de sprijin ai coaliţiei guvernamentale de la Berlin. Când vine însă vorba de luat apărarea acestui principiu, guvernul german nu mai zice nimic. Cancelara Angela Merkel este plecată în concediu şi tace, iar ministrul de Externe Heiko Maas o tot dă înainte cu termene cum ar fi "diplomaţie" sau "deescaladare". Iar însărcinatul cu chestiuni de Apărare al Bundestagului atrage atenţia că marina militară germană nici nu dispune de suficiente nave capabile să execute misiuni. La toate acestea, administraţia de la Washington reacţionează cu un sarcasm nedisimulat. Şi reflexul anti-Berlin al oamenilor lui Donald Trump funcţionează perfect.

Christian F. Trippe (DW/B. Geilert)

Christian F. Trippe

În context, trebuie spus că prestigiul Germaniei a avut de suferit în SUA deja înaintea instalării lui Donald Trump la Casa Albă. De mai multă vreme germanii sunt priviţi ca nişte parteneri de alianţă, care tot dau sfaturi moralizatoare, dar care ezită să participe la acţiuni, adesea murdare. Obligaţia asumată de statele NATO, aceea de a aloca 2 procente din PIB pentru Apărare, a fost pregătită, după cum bine se ştie, în timpul administraţiei Barack Obama. Acel document NATO a fost semnat atunci şi de ministrul de Externe german din epocă, social-democratul Frank-Walter Steinmeier.

Astăzi Partidul Social Democrat (SPD) denunţă acest ţel de politică de securitate, pe care Germania cu consecvenţă şi intenţionat nu-l îndeplineşte, prezentându-l ca pe un impozit impus de preşedintele SUA, Donald Trump, nu foarte popular între germani. Polemică pe faţă. Social-democraţia germană se află în cea mai profundă criză din istorie, în joc fiind supravieţuirea sa ca partid de mase. Misiunile militare nu au fost niciodată populare în R.F.Germania, iar opoziţia aflată la stânga de SPD ştie să speculeze foarte vocal acest sentiment al populaţiei. Toate acestea pot fi folosite pentru explicarea unor turbulenţe de politică externă. Şi faptul că partenerii de coaliţie conservatori ai laburiştilor ţin cont de poziţia acestora este de înţeles. Nimeni nu vrea să arunce în aer coaliţia de la Berlin din cauza unei fregate sau a unor avioane de recunoaştere.

Şi Marea Britanie a aşteptat în zadar

Dar situaţia internă nu poate fi o scuză pentru carenţele politicii externe germane vizând criza iraniană. O mare greşeală a fost deja comisă zilele trecute, când britanicii au propus o misiune europeană pentru escortarea navelor comerciale. Un petrolier britanic fusese arestat de trupe speciale iraniene, iar britanicii au vrut să ia măsuri împotriva unor astfel de acte de piraterie de stat, împreună cu partenerii europeni. De altfel, UE a mai executat în trecut cu succes misiuni comparabile în alte mări ale lumii.

Dar cine se aştepta ca germanii, care, vezi Doamne, sunt atât de proeuropeni, să dea curs acestei propuneri, a fost foarte dezamăgit. O discuţie serioasă despre o posibilă participare germană, despre structuri de comandă şi despre eliberarea unui mandat nu a existat. Câteva zile mai târziu, după schimbarea premierului, britanicii i-au luat în barca lor pe americani, pe care i-au şi invitat pe puntea de comandă. De atunci Germania încearcă să se instaleze cât mai confortabil în fundătura în care singură s-a manevrat.