Rusia livrează rachete sol-aer Iranului

Nici nu apucaseră bine să se usuce semnăturile sub înţelegerea atomică cu Iranul, că Rusia s-a şi grăbit să declare încheiat regimul de sancţiuni impuse Teheranului. Cel puţin din perspectiva Rusiei, fiindcă celelalte cinci semnatare ale compromisului atomic cu Iranul - SUA, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania - s-au decis să mai aştepte. Până cel târziu la finele lunii iunie, când se va semna un acord definitiv cu Iranul, menit să permită statului teocratic dezvoltarea unei industrii nucleare civile, concomitent cu excluderea pericolului înfiripării unui arsenal nuclear.

Rusia nu ţine cont decât de propriile interese

Rusia zădărniceşte însă acest plan, negociat la sânge în metropola elveţiană Lausanne. Moscova este interesată să livreze cât mai rapid bunuri în schimbul petrolului iranian. Afaceri de miliarde în regim de barter constituie o mare tentaţie. Între acestea se numără şi livrarea de rachete antiaeriene ruseşti ultramoderne, de tip S300. Cu opt ani în urmă, se semnase un contract bilateral în acest sens, dar livrarea armelor defensive a fost amânată din cauza sancţiunilor decise de ONU împotriva regimului de la Teheran. Aceste rachete nu sunt o marfă oarecare. Ele modifică raportul de forţe în regiunea de criză Orientul Mijlociu.

Rusia ştie asta prea bine. Că doar întreţine raporturi apropiate cu Israelul. Între timp, fiecare al optulea cetăţean israelian vorbeşte în familie ruseşte, fiindcă provine din regiuni ale fostei URSS. Guvernul de la Tel Aviv este foarte îngrijorat de această înţelegere ruso-iraniană şi consideră că i se confirmă scepticismul faţă de înţelegerea de la Lausanne. Pentru aviaţia israeliană, rachetele S300 constituie mai mult decât un impediment de ordin tactic. Probabil că statul evreu se va vedea nevoit să renunţe la opţiunea de a distruge, la nevoie, cu lovituri aeriene, industria atomică iraniană.

Totuşi, nu se ştie încă ce sistem de rachete va vinde Rusia Iranului. S300 este o armă care se construieşte în mai multe variante. Varianta solidă, varianta modernă şi varianta ultramodernă. Experţi de la Moscova pleacă de la premisa că va fi nevoie de aproximativ doi ani până la formularea şi semnarea acordului de livrare. Dar, prin această afacere, Rusia încearcă să ocupe poziţia de favorit în lupta pentru cucerirea importantei pieţe iraniene. Ţara are aproape 80 de milioane de locuitori, dispune de uriaşe zăcăminte de petrol şi gaz şi duce lipsă de orice, după decenii de sancţiuni economice.

Moscova vrea să aibă peste tot un cuvânt de spus

Înţelegerea ruso-iraniană se înscrie foarte bine în politica Moscovei pentru Orientul Mijlociu. Contactele strânse cu israelienii nu-i împiedică pe diplomaţii ruşi să colaboreze cu palestinienii, egiptenii şi alţi suniţi. Dar şi cu alaviţii lui Assad din Siria şi cu şiiţii de la Teheran. Rusia vrea să exercite influenţă peste tot în Orientul Mijlociu şi nu doar în prezent, ci pe termen lung. Moscova pleacă de la premisa că războaiele civile şi războaiele confesionale musulmane vor înceta odată şi odată în regiune. Şi că războiul pentru dominarea regiunii se va decide cândva. În acest mare joc, Rusia a pus pe masă, prin decizia de a livra rachete Iranului, un atu care nu poate fi ignorat.

Dar Rusia mai transmite împreună cu rachetele şi un alt mesaj: sancţiunile sunt contraproductive şi trebuie înlăturate. Este punctul de vedere a unei ţări care se confruntă ea însăşi cu sancţiuni din partea SUA şi UE, şi care se teme că acestea ar putea fi înăsprite suplimentar.