1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

O Merkel obosită îl lasă pe Macron să aștepte

13 noiembrie 2018

Cancelara Germaniei nu a venit cu vreo idee nouă în discursul ei privind politica europeană rostit în fața Parlamentului European. Semnalul ei a fost mai degrabă: așteptați-l pe succesorul meu, crede Bernd Riegert.

https://p.dw.com/p/38C57
Frankreich Strassburg - Angela Merkel im Europaparlament
Imagine: Reuters/V. Kessler

Președintele francez Emmanuel Macron a reprezentat pentru mulți europeni o nouă speranță. Cu elan tineresc, el a venit cu propuneri de reformă cu scopul adâncirii integrării europene în domenii ca politica externă, de apărare, monetară și economică. Și-a construit viziunea cu pasiune și putere de convingere. Dar aceste măsuri trebuie de fapt puse în aplicare de altcineva. De la guvernul de la Berlin se așteaptă sprijin pentru Macron, pentru facilitarea implementării reformelor sale. Dar lucrurile nu funcționează chiar așa.

Cancelara germană a reacționat mai degrabă cu reținere la propunerile îndrăznețe ale Parisului. Reducerea planurilor lui Macron la o versiune realistă - aceasta pare a fi intenția Angelei Merkel. A reieșit încă o dată clar acest lucru la discursul ei de marți din fața Parlamentului European la Strasbourg. Merkel s-a referit din nou la reformele convenite deja cu Franța: crearea unei forțe militare de intervenție europene, care ar urma să devină cândva o armată "adevărată"; crearea unei uniuni bancare, cu scopul de a-i proteja de riscuri pe cei care își depun banii în bănci; crearea unui buget de investiții în zona Euro și elaborarea unei politici europene solidare de migrație și azil.

Merkel pe picior de plecare

Merkel a abordat indirect criticile franceze potrivit cărora Germania ar bloca progresele. Doar așa pot fi interpretate promisiunile ei privind rezultate concrete până la mijlocul lui decembrie în chestiuni ca impozitarea concernelor digitale și uniunea bancară. Calendarul acestor măsuri fusese convenit deja în iunie cu Emmanuel Macron la întrevederea celor doi lideri de la Meseberg.

Angela Merkel a repetat lucruri știute deja. Nu a spus nimic despre propuneri sau viziuni noi, despre un eventual obiectiv clar, o direcție în care ar trebui să se îndrepte UE. Ea a ratat ocazia de a-și schița în fața Parlamentului European moștenirea pe care o va lăsa în politica europeană. S-a rezumat la avertismente adresate Poloniei, Ungariei și Italiei cu privire la respectarea regulilor comunitare și a statului de drept. Solidaritatea a fost noțiunea centrală a discursului cancelarei. Nu că nu am mai fi auzit această placă!

Riegert Bernd
Corespondentul la Bruxelles al DW, Bernd Riegert

În cuvântarea ei de la Strasbourg, Merkel l-a citat pe singurul german care a deținut președinția Comisiei Europene, Walter Hallstein. Acesta afirmase încă în 1969 că proiectul european ar fi o "aventură fără precedent." Dar tocmai aventura a lipsit din discursul doamnei Merkel.

Cancelara a știut clar că acesta este ultimul său mare discurs în fața legislativului european, acest for democratic care îi reprezintă pe cei 500 de milioane de cetățeni ai UE. După ce a renunțat să mai candideze pentru șefia partidului ei, Uniunea Creștin-Democrată, probabil că zilele Angelei Merkel în fruntea guvernului federal sunt numărate. Germania este însă cel mai mare stat membru al UE și va continua să joace un rol decisiv în construcția comunitară și după retragerea doamnei Merkel, care a asigurat peste 12 ani de stabilitate și pragmatism la conducerea Germaniei și a UE. Merkel a admis că este mai degrabă reținută și că se concentrează pe lucrurile care au șanse de izbândă. Cu cancelara actuală la timonă, nu se vor mai petrece mari schimbări - acest lucru a reieșit foarte clar la Strasbourg.

Așteptând-o pe cancelara următoare

Președintele francez Emmanuel Macron, aflat sub o presiune politică masivă pe plan intern, va mai avea ceva de așteptat până la instalarea unui nou cancelar german. Sau a unei noi cancelare? Nu se știe dacă schimbarea la vârf la Berlin (și noul avânt pe care l-ar putea genera) va avea loc până la alegerile europene din mai 2019. Scrutinul european este foarte important pentru Macron, care și-a propus să blocheze pe cât posibil avansul forțelor populiste eurosceptice. Dar o campanie electorală pro-europeană va fi greu de purtat având alături o cancelară neputincioasă, ca un fel de piatră de moară legată de picior.

Un lucru este însă clar: indiferent cine va fi noul cancelar german, este greu de crezut că acesta (sau aceasta) va accepta sută la sută toate ideile reformiste ale președintelui francez. În UE este mereu vorba de un compromis. Aceasta este forța Europei. În plus, Franța și Germania nu iau singure deciziile. Interesele celorlalte 26 de state membre trebuie de asemenea respectate. Angela Merkel a avertizat la Strasbourg asupra acestui aspect. Să fi înțeles acest mesaj și președintele Macron?

Bernd Riegert Brüssel
Bernd Riegert Bernd Riegert este corespondent DW la Bruxelles și a fost corespondent în SUA.