Comentariu: O Angela Merkel foarte calmă | Germania | DW | 16.05.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Comentariu: O Angela Merkel foarte calmă

Arde peste tot în lume. Ce face Germania? Oricine se aștepta la ceva nou în discursul Angelei Merkel din Bundestag a fost dezamăgit, spune Sabine Kinkartz. Pași mici, în loc de viziuni mari.

A existat un moment în dezbatere când Angela Merkel a trebuit să zâmbească puțin. S-a întâmplat după ce liderul liberal Christian Lindner a trecut în revistă contradicțiile și problemele din sânul marii coaliţii de guvernare, solicitând cancelarului să-și folosească autoritatea. "Conduceţi această țară!", a spus Lindner, iar în privirea Angelei Merkel se putea parcă citi şi răspunsul: "Asta fac, dar în felul meu".

Poziţionarea clară nu este ceea ce o caracterizează pe Merkel. Nu a fost şi nu va fi altfel nici în al patrulea mandat de cancelar. Merkel observă cum discută ceilalţi. Așteaptă să vadă ce păreri vor apărea în dezbatere. Planifică și cântărește ceea ce, într-un final, ar putea fi fezabil și util.

Cineva care se află în linia întâi a luptei şi care stă pe muchie de cuţit, fără a se teme, nu poate avea niciodată o altă abordare politică. Mai ales după consecințele devastatoare pe care le-a avut determinarea ei în privința refugiaților.

Cum hrăneşti un elefant?

Merkel este opusul lui Donald Trump, dar şi al lui Emmanuel Macron. Pe cât de diferiţi sunt preşedinţii american şi francez, pe atât de clare sunt dorinţele lor. Ambii au o părere, o viziune, ba chiar o misiune, ai putea spune. Pentru Merkel, politica nu este o pasiune, ci o listă interminabilă de priorităţi, care trebuie procesată pas cu pas. Cum hrăneşti un elefant? Puţin câte puţin.

Ce înseamnă acest lucru pentru politica Angelei Merkel s-a putut observa în timpul dezbaterii din Bundestag privind bugetul. Indiferent că este vorba despre Iran, SUA, Siria, Rusia sau Uniunea Europeană, abordarea ei nu se va schimba. Paşi mărunţi în locul marilor viziuni, aceasta este deviza. Oricât ar insista Macron, n-o va putea zori pe Angela Merkel să susţină reforma europeană. Până când lucrurile nu sunt stabilite în cele mai mici detalii, Germania nu îşi va asuma niciun angajament. Acest lucru este valabil şi în legătură cu ideea vizând crearea unui Fondul Monetar European.

Diferendul cu SUA? Ca o criză într-o căsnicie îndelungată

Cancelara Germaniei rămâne clară și obiectivă şi în relaţia cu SUA, respectiv cu Donald Trump. Alianța transatlantică va continua să aibă "o importanță deosebită", în pofida tuturor neînţelegerilor momentane. Trebuie să rezişti diferenţelor de opinii, să vezi partea cea bună și să te asiguri cel puţin că situația nu escaladează. Dacă, în locul unei recepții oficiale, preşedintele american te invită la o discuţie austeră de trei ore, asta este, nu trebuie să te superi.

Mulți ar putea critica acest stil. Însă, în aceste vremuri agitate, când populiștii vor să te facă să crezi că trebuie să intri la rupere pentru a rezolva rapid și ușor problemele, cei ponderaţi pot fi de asemenea o sursă de linişte. Aşa s-a întâmplat şi după prestaţia lui Alice Weidel, care a deschis dezbaterea în calitate de lider al principalului partid de opoziție, AfD. Discursul polemic și ofensator al politicianei AfD a stârnit furie în plen. Între altele, Weidel a vorbit despre "fete cu batic și alţii care nu sunt buni la nimic", afirmând că atât cancelara, cât și miniștrii ei sunt idioți.

Nici urmă de oboseală

Ce a făcut Angela Merkel când a luat cuvântul? S-a dus la pupitru, a spus "bună dimineața" și s-a uitat către audienţă. Calmă, prietenoasă, ca o mamă prea puţin impresionată de încăpăţânarea copilului. Apoi a susţinut cu stoicism un discurs, cum a făcut-o de atâtea ori în trecut. Aşa o ştim pe Merkel.

Cu toate acestea, ideile ei au părut foarte ordonate. Pare să fie împăcată cu ea însăși și cu alianţa ei guvernamentală, după lunile scurse până la formarea executivului - perioadă care a afectat-o în mod clar. Merkel revine aşadar la felul ei obişnuit de a fi cancelar. Nici urmă de oboseală. Cine a pus pariuri că ea va demisiona la mijlocul legislaturii ar putea fi dezamăgit.