Nu forţă, ci responsabilitate

Germania a ajuns acolo şi şi-a ocupat locul acolo unde trebuie să fie mereu. Anume în mijlocul Europei. Francezul Paul Claudel a afirmat în vara anului 1945: Voi germanii nu trebuie să vreţi să stăpâniţi Europa. În schimb, voi ar trebui, poporul din centru, poporul cu cei mai mulţi vecini, să le explicaţi celor din jurul vostru că numai împreună există viitor. Aceasta este Germania europeană. În esenţă, Republica Federală Germania, adică partea vestică a ţării, a înţeles că îi revine această responsabilitate istorică deja imediat după catastrofa reprezentată de cel de-al Doilea Război Mondial şi de regimul nazist şi a acţionat în consecinţă. Prin timpuria decizie în favoarea integrării vestice a Republicii Federale Germania, ţara şi-a definit locul său în numele tuturor germanilor. Un loc în comunitatea democraţiilor occidentale. După aceea, ţara divizată, ţara învinsă, s-a angajat să deschidă o cale a echilibrului şi a înţelegerii între est şi vest.

Scindarea trebuie depăşită, nu împinsă către răsărit

Politica germană de deschidere spre răsărit a prilejuit şansele unui nou început între vest şi est. Dar asta nu putea să însemne decât eforturi conjugate din partea tuturor statelor din est şi vest. Edificiul instituţional de care era nevoie a devenit CSCE, care a prezentat, prin actul final de la Helsinki, din anul 1975, o strategie pentru spaţiul de la Vancouver până la Vladivostok. Adică: Democraţiile nord-americane şi în est întreaga Uniune Sovietică, cu tot cu partea ei asiatică. Rezultatul a fost depăşirea divizării, nu numai a Germaniei, dar a Europei. Chiar aşa? se vor întreba unii, dacă analizează peisajul politic de astăzi. Întrebarea este îndreptăţită. Aparent, unii nu vor chiar deloc depăşirea divizării, ci mutarea fostei linii de demarcaţie din mijlocul Europei înspre est. Aceasta ar fi însă o neînţelegere a istoriei. Şi, de altfel, ar fi şi o atingere adusă sensului profund al Chartei de la Paris, datând din 21 noiembrie 1990. În document, statele membre s-au pronunţat pentru relansarea cooperării în spaţiul CSCE.

Impulsuri pentru unitatea Europei

Aşa cum Germania, în calitate de ţară divizată, a impulsionat, după cel de-al Doilea Război Mondial, procesul de unificare a Europei, aşa este chemată Germania reunificată astăzi să dea noi impulsuri Europei unificate. Pe două direcţii principale. Mai întâi, procesul de unificare trebuie continuat cu hotărâre şi claritate. Nu se poate alege între mai multă Europă sau mai puţină. Chestiunea se pune astfel: Ori se continuă edificarea Europei ori se alunecă înapoi, în vechile tranşee. În al doilea rând, aceasta înseamnă a nu se lucra iarăşi pentru divizarea Europei, atâta timp cât unitatea ei a făcut atâta bine.

Care să fie rolul Germaniei în acest context? Fără a-i mâna pe ceilalţi din urmă, trebuie să fie un rol de motor, de izvor de idei, care aminteşte mereu de avertismentul lui Claudel din anul 1945. Miza este transformarea Europei, în noua ordine mondială pe cale de a se institui, într-un laborator de încercări perceput peste tot drept echitabil. Mai pe scurt, noua Germanie într-o Europă nouă nu înseamnă mai multă putere, ci mai multă responsabilitate. Responsabilitate pentru o lume a drepturilor egale şi a tratamentelor nediscriminatorii şi nu o lume a dominaţiei. O lume în care fiecare este conştient că unui popor nu îi poate merge bine pe durată dacă altora le merge pe durată rău. Acesta este rezultatul interdependenţei globale, care leagă popoarele lumii în ceva mai presus de o comunitate internaţională, anume într-o comunitate de destin şi de supravieţuire.

Hans-Dietrich Genscher a fost între anii 1974 şi 1992 ministru de Externe şi vicecancelar al Republicii Federale Germania. La mijlocul lunii septembrie 2015 el şi-a publicat volumul "Punctul meu de vedere".