Comentariu: NATO este demult în comă | Global | DW | 05.12.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Global

Comentariu: NATO este demult în comă

Preşedintele francez spune că ar fi mulţumit de faptul că a declanşat o dezbatere în NATO. Dacă alianţa militară vrea să supravieţuiască, ea trebuie să devină odată instituţie politică, crede Barbara Wesel.

Dezbaterea despre sfârşitul NATO este la fel de veche precum Alianţa însăşi şi de 70 de ani încoace se tot exagerează cu privire la iminenta ei dispariţie. Fără legătură cu acest lucru, preşedintele francez Macron are însă dreptate când afirmă că NATO este în moarte cerebrală - şi nu doar de ieri, de azi. Chiar dacă Angela Merkel şi alţi lideri sunt deranjaţi de aceste cuvinte, ele sunt purul adevăr. Din punct de vedere politic, NATO nu a fost niciodată mai slabă ca azi.

Unul din punctele slabe majore ale Alianţei în prezent este dezorientatul preşedinte american. În funcţie de cum i se năzare, acesta ba îşi jigneşte partenerii, ba laudă autocraţi ca Erdogan sau Kim Jong Un, ba pune la îndoială chiar existenţa NATO. La criticile lui Emmanuel Macron, Trump a reacţionat alergic la Londra, devenind brusc cel mai acerb protector al Alianţei. Se pare că doar Trump însuşi are voie să critice NATO. Ce joc infantil.

Speranţe mute în debarcarea lui Trump

Şi la deciziile sale luate de unul singur, preşedintele american acţionează distructiv. Îşi retrage fără să discute în prealabil cu nimeni trupele din Siria, ca să deschidă uşa intervenţiei militare a Turciei împotriva kurzilor. Aceiaşi kurzi care au luptat în primele rânduri împotriva terorii Statului Islamic. Un exemplu fatal de trădare a aliaţillor, o decizie cu costuri umane şi militare ridicate. Este doar un exemplu al incapacităţii lui Donald Trump de a lua decizii strategice în interes comun. La NATO, se speră în tăcere că Trump va pierde anul viitor alegerile prezidenţiale.

Barbara Wesel

Barbara Wesel, corespondentă DW la summitul NATO de la Londra

Viaţa NATO era simplă în perioada Războiului Rece: constituia pur şi simplu o forţă rivală Pactului de la Varşovia. Sarcinile erau clare, doctrina intimidării reciproce era un model strategic judicios. 30 de ani mai târziu, Alianţa nu pare să aibă răspunsuri noi la o lume total schimbată. Se trece de la o criză la alta, de la un summit la altul.

În premieră la sumnmitul de la Londra, China a fost pomenită drept potenţială provocare pentru NATO. Dar asta nu înseamnă mare lucru, pentru că nu există defel o politică comună faţă de Beijing - interesele mult prea deosebite ale statelor membre ale alianţei împiedică o astfel de poziţie. Totuşi, se admite acum public că ascensiunea marii Chine poate fi o ameninţare. Astfel, se pot elabora acum măsuri de contracarare a consecinţelor generate de politica tot mai agresivă a Chinei.

Alianţa militară are nevoie de o conducere politică

Este ca şi cum ne-am uita la nişte uriaşi antici care stau pe gânduri. Timpii de reacţie sunt extrem de înceţi. De exemplu în ceea ce priveşte riscurile provocate de modificările climatice, subiect abordat de Norvegia. Sau privind pericolele destabilizării regionale, prin migraţia grupărilor teroriste - temă asupra căreia Franţa vrea să atragă mai mult atenţia. Şi între ele sunt găuri negre politice, unele create chiar de ţări membre ale NATO, cum ar fi în Libia, ţară care devine un bastion şi o sursă a terorismului şi a traficului de persoane - două fenomene care ameninţă direct Europa.

NATO resimte lipsa unui cap politic - un for care să poată analiza situaţii şi să vină cu decizii. "Consiliul Înţelepţilor", care acum ar urma să vină cu o strategie de viitor, este doar o soluţie de urgenţă. Un alt punct slab al Alianţei este următorul: cu tot mai multe ţări membre, care au interese tot mai diferite, va fi tot mai greu să se întrunească unanimitatea necesară luării deciziilor.

Lipsesc de asemenea mecanisme reale de sancţionare atunci când statele membre îşi urmăresc fără scrupule doar propriile interese, aşa cum face Turcia cu kurzii sau prin cumpărarea de rachete ruseşti. Astfel de acţiuni egoiste şi unilaterale subminează securitatea comună, fără ca formule de compromis precum cele de la Londra să poată rezolva problemele. Şi pun sub semnul întrebării aşa-numitele "valori comune".

Mai poate fi salvată NATO?

Diagnosticul preşedintelui Emmanuel Macron este doar parţial corect: NATO este în comă, dar nu este moartă. Nici iniţiativele europene privind un proiect comun de apărare în UE nu merg mai bine. Un astfel de proiect nu poate înlocui pe termen scurt NATO. Cât de reformabilă este însă Alianţa Nord-Atlantică, pe fondul presiunilor crescânde din interiorul şi din afara ei? Multe depind de rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA. Un lucru este însă clar: prin criticile sale publice lipsite de diplomaţie, preşedintele francez a făcut de fapt un serviciu NATO, la aniversarea a 70 de ani de Alianţă.