Merkel ca parte a problemei

Mai există în UE oare alt subiect decât cel al refugiaților? Criza datoriilor a ținut Uniunea Europeană cu sufletul la gură ani de zile, în ideea că soarta Europei depindea de rezolvarea ei. Cele mai noi informații, conform cărora creditorii ar amâna transferul unor credite spre Grecia pentru că țara întârzie cu implementarea reformelor, arată că acest subiect se află încă pe ordinea de zi. Dar gândul la Grecia mai arată încă ceva: în ultimele săptămâni, Angela Merkel și-a pierdut dramatic autoritatea în Europa.

Pe perioada crizei datoriilor, Merkel o câștigase din plin. Pledase pentru respectarea regulilor, pentru solidaritate, dar și pentru păstrarea unității europene. Pentru asta a fost gata să facă și compromisuri. Politica ei de stabilitate nu a fost pe placul fiecăruia. Dar până și cei mai aprigi critici au realizat că ”medicamentul” lui Merkel era cel potrivit.

I-a implicat și pe alții

Toate acestea au fost valabile până la sfârșitul verii, când Merkel a reacționat la valul de refugiați cu două propoziții fatale: ”Nu există limită” și ”Vom reuși”. A rămas la această atitudine până astăzi. În plus, au apărut selfies cu refugiații și decizia, luată fără să-i consulte pe alții, de a nu mai respecta regulile Dublin.

Din punctul ei de vedere, gardurile împotriva refugiaților sunt nu numai inutile, ci și condamnabile. Faptul că statul a pierdut controlul asupra granițelor proprii a fost acceptat din partea ei oarecum ridicând din umeri. Și ca și cum toate acestea nu ar fi de ajuns, a explicat celorlalți europeni că numai felul în care vede ea lucrurile ar fi moral.

Cu alte cuvinte, partenerii europeni ar trebui să ajute Germania să soluționeze consecințele unei politici pentru care Merkel este în mare parte răspunzătoare. Nu susține însă nimeni că Merkel ar fi vinovată pentru mișcarea refugiaților în sine. Dar a intensificat în orice caz venirea lor spre Europa, implicând ca urmare și alte state europene, împotriva voinței acestora.

Aroganța germană

Și așa ne-am confruntat din nou cu aroganța germană, chiar dacă era vorba de un țel nobil. Iar de atunci Merkel are parte de ostilitate din partea colegilor europeni. Puținii care o susțin, cum ar fi președintele Franței Hollande, o fac numai verbal. Premierul Ungariei, Viktor Orban, care și-a baricadat între timp țara, a declarat chiar că valul de refugiați ar fi ”o problemă germană”. Nici din partea Poloniei, care virat politic spre dreapta, nu se mai poate spera la vreun sprijin. Chiar și premierul Suediei Löfven se confruntă cu presiuni interne de a închide granițele. Se pare că nici nu mai poate fi vorba de unitate în Europa. Fiecare încearcă să se salveze pe sine, chiar și pe spatele celorlalți.

Oricât de convinsă ar fi cancelara federală că are dreptate din punct de vedere moral, este izolată în Europa când vine vorba de politica față de refugiați. În ceea ce privește finanțele, ea a putut să se impună, pentru că majoritatea în Europa a crezut în această politică, în ciuda dificultăților. Dar prin conceptul de a accepta refugiații la infinit nu și-a pus în cap numai majoritatea în Germania, ci și în Europa. Tragedia personală a doamnei Merkel constă în faptul că e pe punctul de a-și pune din nou în joc autoritatea pe care a câștigat-o la nivel european.