Noroc mare pentru SPD

Martin Schulz a citit anunţul de retragere de la Bruxelles în trei limbi: germană, engleză şi franceză. Pentru social-democraţi, Europa a fost şi este o chestie de suflet, lucru sesizabil, iată, în astfel de amănunte mărunte.

Faptul că Schulz părăseşte barca bruxeleză este cauzat, între altele, de imposibilitatea de a-şi continua mandatul de preşedinte al Parlamentului European. În urma negocierilor între partidele din Parlament, începând cu 2017, funcţia urmează să revină unui reprezentant provenit din rândurilor popularilor europeni. Schulz vrea aşadar ca, pe viitor, să facă politică de la Berlin. Şi nu din poziţia de simplu parlamentar. Două sunt funcţiile pe care le-ar putea obţine social-democratul: şef al diplomaţiei germane sau candidat din partea SPD la funcţia de cancelar.

SPD, un partid cu doi posibili candidaţi

Schulz însuşi nu a precizat la ce funcţie ar dori să acceadă. La rândul lui SPD-ul tace mâlc. Această discreţie nu este neapărat pernicioasă. Dimpotrivă. În chestiunea candidaturii pentru cancelaria berlineză, SPD vrea să ia o decizie abia în ianuarie. Până atunci, social-democraţii defilează cu cel puţin două nume grele. Pe de-o parte îl au pe Martin Schulz, iar de cealaltă, desigur, pe şeful partidului, Sigmar Gabriel, actualmente şi vice-cancelar.

La ultimele alegeri federale, așa-numita "întrebare K" (referitoare la numele candidatului pentru funcţia de cancelar) s-a dovedit a fi destul de pripită, punerea ei fiind permament însoțită de certurile din interiorul partidului. Fapt care s-a soldat cu multiple campanii electorale eşuate şi, la final, cu striviri electorale ale Angelei Merkel. De data aceasta nu se va repeta aceeaşi greșeală. În schimb, SPD vrea să alimenteze tensiunea şi, evident, să profite de pe urma ei. Până în prezent, această strategie a funcționat destul de bine, inclusiv pentru că Gabriel și Schulz se înţeleg bine şi au o relaţie politică bazată pe încredere reciprocă.

Înţelegerea dintre cei doi pare să fie, deci, aceasta: dacă Gabriel vrea să candideze, nimeni nu va avea nimic de obiectat. Dacă, dimpotrivă, şeful SPD va considera ca prietenul său Schulz este mai potrivit în postura de candidat la şefia guvernului, atunci aşa să fie. Cale bătută!

Schulz poate duce şi campanii electorale, şi şefia la externe

Că Schulz este rodat în campanii electorale s-a observat în 2014, la alegerile europarlamentare.

În calitate de candidat pan-european, deşi nu a reușit să obțină o majoritate pentru socialiștii din Parlamentul European - lucru pe care nimeni nu l-a așteptat -  a determinat, însă, creşterea rezultatului electoral al SPD în Germania, cu aproximativ șase procente, care a fost de 27,6 la sută. O reuşită impresionantă, care, dacă s-ar repeta la alegerile generale, ar reprezenta un adevărat succes pentru social-democraţi.

Însă, din perspectiva SPD, Martin Schulz ar putea fi, de asemenea, şi un ministru de externe foarte potrivit. Experienţă în sfera diplomatică posedă şi contacte importante în lumea diplomaţiei are, lucruri recunoscute ca atare inclusiv în afara partidului său. Schulz este cunoscut drept un om al vorbelor lipsite de echivoc. Or, din acest punct de vedere, o eventuală rocadă între el şi îndeobşte grijuliul Frank-Walter Steinmeier, ar fi de foarte bun augur. La fel şi nota discordantă pe care abordarea lui ar face-o cu aceea a Angelei Merkel, adepta prudenţei la vorbă şi a negocierilor de culise.

Prin urmare, ca ministru de externe, Martin Schulz ar putea întări profilul Partidului Social-Democrat, fiind totodată un bun agent electoral pentru candidatul Sigmar Gabriel. Orice s-ar întâmpla, pentru SPD, decizia lui Schulz înseamnă numai avantaje. Cu singura condiţie ca Schulz să rămân loial disciplinei de partid. Mai precis, să nu înceapă să caute, pe faţă, lucruri potrivnice lui Gabriel.

Autor: Rupert Wiederwald / vd