1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăGlobal

Luptei pentru Casa Albă îi lipsește dezbaterea

Ines Pohl
17 august 2020

Joe Biden și Kamala Harris se prezintă la Convenția Democrată de nominalizare a candidatului la prezidențiale drept tandemul perfect pentru Casa Albă. Dar succesul lor nu este deloc garantat, comentează Ines Pohl.

https://p.dw.com/p/3h4Ug
Joe Biden şi Kamala Harris
Imagine: picture-alliance/dpa/C. Kaster

Uneori ajută să privești în trecut pentru a înțelege mai bine prezentul și pentru a te putea orienta spre viitor. Sunt două motive principale pentru care Donald Trump a reușit să câștige prezidențialele în SUA în urmă cu patru ani.

Primul, pentru că el nu era Hillary Clinton. Al doilea, pentru că a reușit să se prezinte electoratului drept un outsider politic. Cele două motive sunt strâns legate.

Din mai multe motive, numeroși americani o privesc și în ziua de azi cu ranchiună pe Hillary Clinton, candidata democrată la prezidențialele din 2016. Mai întâi pentru că ea și soțul ei, fostul președinte Bill Clinton, fac parte de decenii din elita politică americană, una care încă marchează major această țară. O elită pe care numeroși alegători o consideră responsabilă pentru faptul că Washingtonul s-a îndepărtat tot mai mult de grijile americanului de rând și vinovată de agravarea clivajului social. 

Joe Biden nu reprezintă ruperea de tradiția politică americană

Președintele Trump a accentuat dezbinarea din societatea americană. Dar acest lucru nu schimbă cu nimic faptul că, și de această dată, multe grupuri electorale democrate importante sunt mai mult decât nemulțumite de candidatul ales să le reprezinte.

Joe Biden, politician alb, în vârstă de 77 de ani, de când lumea pe prima scenă politică a SUA, reprezintă pentru mulți o stagnare. Și nu ceea ce sperau mai ales alegătorii de culoare, hispanicii, tinerele femei și tinerii democrați progresiști: și anume o schimbare de paradigmă politică, cu renunțarea la protejarea marilor concerne și cu concentrarea pe crearea condițiilor de materializare a visului american.

Ines Pohl, corespondentă DW la Washington
Ines Pohl, corespondentă DW la WashingtonImagine: DW/P. Böll

Mari sunt și speranțele strategilor democrați de campanie electorală, care se bazează acum pe candidata la postul de vicepreședinte, Kamala Harris. Va reuși ea să-i convingă pe alegătorii indeciși, să-i motiveze pe cei care s-au săturat de politica actuală, să-i atragă de partea ei pe acei republicani care nu mai vor defel încă patru ani cu Donald Trump în fruntea țării?

Vor lipsi marile momente emoționante

În mod tradițional, convențiile partidelor americane sunt mari serbări comunitare. Lucru important mai ales pentru democrați, care dacă vor să câștige alegerile trebuie să-şi unească forţele, să aducă împreună în spatele unei idei unice de bază toate aripile care formează mișcarea democrată. Iar candidatul ales de partid întruchipează de regulă această idee fundamentală. Dar Joe Biden nu este destul de carismatic în acest sens.

Ar fi fost interesant de văzut are este reacția masa delegaților faţă de Kamala Harris. După ce apariția doamnei Harris ar fi fost introdusă și pusă în valoare de un adevărat "rockstar" ca Michelle Obama – fostă Primă Doamnă de culoare, o premieră de asemenea la vremea ei în politica americană. O astfel de punere în scenă ar fi fost foarte probabil un moment de mare impact emoțional, care reușește de regulă să anuleze diferențele de opinie și să cultive speranța.

În locul unui eveniment de masă, o luptă virtuală de mică amploare

Acest mare show nu va avea loc anul acesta. A căzut și el victimă pandemiei de coronavirus, împreună cu impulsul masiv de energie pe care o astfel de reuniune îl generează de regulă în întreaga țară. Convenția Democrată din 2020 începe luni, ține patru zile și se desfășoară doar digital.

În timp ce lumea întreagă va sta în săptămânile următoare cu ochii pe America, actorii politici implicați vor avea numai opțiunea de a se duela doar în spațiul virtual. Cu speranța că nu va avea loc vreun accident de ordin tehnic care să se dovedească fatal devenind viral.

Într-un astfel de context, președintele în exercițiu beneficiază de avantajul unei atenții sporite din partea publicului. Iar dacă Donald Trump poate ceva, el poate să capteze și să stimuleze ca nimeni altul atenția mediatică.