1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Comentariu: Lupte grele în SPD

14 februarie 2018

Martin Schulz a demisionat de la conducerea partidului SPD. Înscenarea acestei schimbări de la vârful social-democraților e o dovadă de diletantism, scrie Sabine Kinkartz.

https://p.dw.com/p/2sejK
Andrea Nahles la Berlin
Imagine: Imago/photothek/X. Heinl

Martin Schulz a creat mult haos în SPD. Politicianul considerat, odinioară, un fel de Mesia al social-democraților, a greșit poate cel mai mult prin felul în care a plecat din fruntea partidului. A discutat succesiunea într-un cerc foarte restrâns și și-a impus decizia, ceea ce a înfuriat baza partidului și mai mult. Felul în care Schulz a anunțat deja săptămână trecută că Andrea Nahles urmează să conducă partidul a creat impresia că alegerea ei în cadrul unui congres special al SPD nu va mai fi decât un act simbolic.

Cum poate să-i dicteze partidului ceva tocmai acum, când suspiciunea dintre baza și conducerea social-democraților a ajuns la dimensiuni nemaiîntâlnite? Oare l-a ce s-au gândit Schulz și Andrea Nahles? Cine cunoaște acest partid și metehnele sale actuale - ceea ce se poate aștepta de la cei doi politicieni -  trebuie să știe ce se poate întâmpla în acest caz. O veritabilă conducere politică arată altfel.

Se poate presupune că Nahles a vrut să folosească momentul favorabil pentru a-și asigura funcția și pentru a-i pune pe alții în fața faptului împlinit. Schulz a avut probabil cele mai bune intenții, considerând că lidera grupului parlamentar social-democrat din Bundestag e persoana potrivită pentru a preveni crearea unui vid de putere în SPD. Dar amândoi au calculat greșit. Rămâne de văzut dacă nu au redus și șansele lui Nahles de a deveni prima femeie care conduce partidul social-democrat.

Decizia conducerii partidului ca vice-președintele SPD Olaf Scholz să preia funcția de lider interimar al partidului în locul lui Nahles până la congresul din 22 aprilie măcar nu va agrava situația și mai mult. Dar atmosfera e deja foarte tensionată - la doar o săptămână înainte ca membrii SPD să înceapă să se pronunțe asupra acordului de coaliție cu conservatorii. Oricum rezultatul votului e greu de anticipat. În urma frustrărilor acumulate timp de multă vreme, social-democrații s-ar putea să discute mai mult despre conducerea propriului partid decât despre conținutul acordului de coaliție - spre dezavantajul lor.

Sabine Kinkartz, redactor politic la Berlin
Sabine Kinkartz, DW-Berlin

 SPD e în cădere liberă, măcinat de certuri și lipsit de orientare. Potrivit unor sondaje recente, ar obține sub 17 la sută din voturi - doar cu 1 punct procentual mai puțin decât partidul populist de dreapta AfD. Cu un astfel de rezultat, social-democrații nu ar mai fi unul dintre marile partide ale Germaniei. E o adevărată dramă pentru social-democrați: Întâi, Partidul Stângii le-a dăunat masiv, apoi conservatorii de la CDU au preluat subiectele sociale care au mai rămas, iar acum încearcă populiștii de dreapta să preia o parte din temele SPD.

Cum va reacționa Andrea Nahles? Mulți o numesc "Trümmerfrau" pentru că trebuie să reconstruiască partidul social-democrat așa cum femeile germane au reconstruit orașe întregi din ruine după cel de-al Doilea Război Mondial. Sigur și-a imaginat altfel ascensiunea la conducerea partidului. Andrea Nahles a condus organizația de tineret a SPD, Juso, a fost secretar general al SPD și ministru - alegerea ei în funcția de lideră a SPD s-ar potrivi cu restul carierei ei. 

De trei ori a fost implicată în retragerea unui lider SPD, știe să tragă sforile și a învățat de la bun început ce înseamnă strategiile politice. Dar tocmai din acest motiv e privită cu suspiciune de membrii SPD care își doresc un nou început: Pentru ei, Nahles reprezintă vechea gardă a SPD, în care mulți nu mai au încredere. Andrea Nahles va trebui să arate în următoarele săptămâni dacă reușește să unifice partidul din nou. Chiar dacă social-democrații o îndrăgesc, de fapt, nu poate să fie sigură că va fi aleasă, și există deja o contracandidată, Simone Lange, primar al orașului Flensburg din nordul Germaniei. 

Dar Nahles a fost mereu o luptătoare, iar acest post e tocmai cel pe care l-a urmărit de mult. Cine știe, poate că istoria se repetă. Cu 18 ani în urmă, o femeie a preluat sarcina de a-și scoate partidul din haos, de a reconstrui ruinele după demisia liderului în februarie, și a fost aleasă în aprilie: Angela Merkel. Cu doar cinci ani mai târziu, lidera Uniunii Creștin-Democrate (CDU) a devenit cancelar al Germaniei.

Autor: Sabine Kinkartz (das)