Lumea de dinainte de Trump nu se va mai întoarce niciodată

Când e vorba de politică, cei mai mulţi europeni cred că diferenţa dintre SUA şi Europa este similară cu diferenţa dintre fotbalul european şi fotbalul american. La fel ca fotbalul american, democraţia americană este un joc pentru iniţiaţi. Sistemul electoral din SUA, în care candidatul care pierde votul popular poate câştiga cu uşurinţă Casa Albă, are probabil sens în ochii americanilor, și atât. Dar, indiferent de deosebiri, unele din învăţămintele alegerilor americane sunt foarte relevante pentru Europa.

Cu ani în urmă, dramaturgul britanic Tom Stoppard a sugerat că "nu votul face democraţia, ci modul în care sunt numărate voturile". Alegerile din SUA îi dau dreptate. Democraţia, în esenţă, este un sistem, în care învinsul, acceptându-şi înfrângerea, legitimează rezultatul unor alegeri. Atacurile lui Trump la adresa corectitudinii alegerilor nu numai că prejudiciază reputaţia Americii, dar pot prevesti ceea ce ne aşteaptă - o proliferare a alegerilor contestate nu numai în SUA, ci şi în afara lor.  Pentru cei înregimentaţi politic din statele divizate, ameninţarea existenţială la adresa democraţiei nu este încălcarea regulilor stabilite, ci victoria taberei opuse. Şi mulţi sunt dispuşi să dea foc casei pentru a împiedica venirea la putere a partidului advers. Într-o astfel de atmosferă, instituţii imparţiale cum ar fi tribunalele, Banca Centrală sau mass media libere riscă să fie instrumentalizate politic.

Alegerile din America ne avertizează, de asemenea, că şocul şi pierderile cauzate de criza coronavirusului ,chiar şi în societăţile cele mai devastate de pandemie, tind să adâncească diviziunile existente în loc să producă un plus de unitate naţională şi să strângă cetăţenii în jurul unui obiectiv comun. O analiză a Associated Press arată că în 376 de regiuni administrative în care se înregistrează cel mai mare număr de noi infectări pe cap de locuitor, majoritatea zdrobitoare, 93 %, l-a votat pe Trump. Europenii ar trebui să se pregătească fiindcă, dacă lock-down-urile se prelungesc şi economiile se închid, societăţile noastre ar putea să înceapă să se asemene periculos cu dezastrul exploziv din SUA, la care suntem martori.

Războiul civil din SUA nu se va încheia prin înfrângerea lui Trump

În timp ce democraţia este elogiată constant pentru capacitatea sa genială de a edifica punţi peste prăpăstiile din societăţile moderne, experienţa americană a ultimilor patru ani a arătat, de asemenea, că politicile democratice pot solidifica şi intensifica aceste diviziuni. Alegerile au arătat că Democraţii şi Republicanii nu sunt numai două partide politice; formaţiunile s-au transformat în două ţări diferite, aflate în război electoral una cu alta. Iar acest război civil nu se va încheia prin înfrângerea lui Trump.

Europenii învaţă și ei de la SUA că în politică demografia este adesea o chestiune de destin. Numerele contează. Când numerele se schimbă, puterea ajunge pe alte mâini. Naraţiunea democratică a insistat mult timp că victoria electorală este decisă de votanţii care-şi schimbă părerea. Dar puterea poate fi de asemenea dată peste cap atunci când un corp electoral suferă modificări. Aceasta se întâmplă când o nouă generaţie cu preferinţe colective puternice ajunge la vârsta majoratului, aşa cum s-a întâmplat în democraţiile occidentale în anii 1960 şi 1970. Se poate iarăşi întâmpla atunci când un număr mare de tineri, care votează pentru prima dată, se angajează politic, modificând scena politică. Aceasta s-a întâmplat în numeroase ţări când s-a introdus sufragiul universal sau ca o consecinţă a migraţiei la scară largă. Performanţa impresionantă a lui Biden în state americane precum Arizona sau Georgia se datorează mai degrabă schimbării structurii demografice decât schimbării convingerilor electoratului.

Astfel, nu este surprinzător că multe partide ale băştinaşilor văd în migranţii care sosesc în număr tot mai mare în ţările lor nu doar o simplă ameninţare economică sau culturală, ci una politică. Majorităţile etnice care se tem că vor deveni o minoritate în propria lor ţară vor rămâne cea mai puternică sursă de sprijin pentru băştinaţii populişti, atât în America, cât şi în Europa.

Parlamentarismul european este mai bine poziţionat instituțional pentru a rezista la o polarizare politică extremă, dar exemplul Poloniei ne arată că nu este un apărător credibil împotriva ei. Democraţiile europene se vor infecta cu o polarizare în stil american, dacă nu găsim o cale de a reduce prăpastia tot mai adâncă dintre zonele urbane şi cele rurale, dintre cei cu studii superioare şi cei fără, între preferinţele politice ale celor tineri şi ale celor în vârstă.

Experienţa americană poate sugera că noua generaţie progresistă, care în vasta ei majoritate a votat pentru Joe Biden, ar putea fi gata să smulgă colierul populist de la gâtul societăţii. Dar când e vorba de promisiunile politice ale generaţiei mai tinere, europenii ar trebui să se ferească să adopte în întregime visul american. În Europa, cei cu vârste sub 30 de ani sunt mult mai puţini, ca segment de populaţie, decât sunt în SUA. Un studiu recent realizat de Centre for the Future of Democracy de la Universitatea Cambridge relevă că, la nivel mondial, generaţia tânără a devenit tot mai nemulţumită de democraţie, nu doar în termeni absoluţi, ci şi comparativ cu generaţiile anterioare, când acestea se aflau la vârsta tinereţii. Iar faptul că cineva l-a votat pe Biden nu înseamnă că acesta sau aceasta ar fi imun în faţa farmecelor majoritarismului populist, mai ales dacă acesta vine din partea stângii.

Va mai trece un timp până când vom şti oficial cine este următorul preşedinte american şi, probabil, nu vom şti până la mijlocul lunii ianuarie, cine va controla Senatul SUA. Dar şi în cel mai optimist scenariu, europenii ar greşi, dacă s-ar baza pe SUA la fel cum au făcut-o în ultimele decenii. Faptul că Democraţii s-au întors la Casa Albă nu înseamnă că lumea s-a întors la perioada de dinainte de Trump. Europenii au avut motive întemeiate să se teamă că distrugerea Uniunii Europene ar putea figura pe agenda celei de-a doua administraţii Trump. Acum acest risc a dispărut, dar ar fi greşit ca europenii să aştepte de la Biden să le spună el ce vrea de la Europa. Este timpul ca Europa să meargă la Washington şi să prezinte o viziune a viitorului parteneriatului transatlantic, bazată pe realităţile schimbate pe ambele maluri ale Atlanticului.