Franţa nu este capabilă de reformă

După luni de proteste în stradă, de conflict intern în partidul laburist de guvernământ, de blocadă din partea opoziţiei, nu a ieşit mai nimic. În urma încercărilor haotice de reformare a închistatei pieţe a muncii, în Franţa a ieşit o minoră modificare a legii, care nu poate genera noi locuri de muncă şi nici asigura mai multă flexibilitate.

Ce scrie în lege?

Sindicatele franceze au făcut din primăvară totul, prin greve şi proteste în parte violente, pentru a-l stopa pe preşedintele Hollande. Şi au reuşit să înăbuşe timida încercare de reformă. Eşuarea se datorează însă în principal partidului de guvernământ, a cărui aripă de stânga a insistat pentru edulcorarea legii modificate până a reuşit să-i extragă toţi dinţii.

Dar chiar şi după aceea, preşedintele s-a văzut nevoit să forţeze trecerea reformei prin Parlament fără a fi supusă la vot. Potrivit dreptului francez, această posibilitate există, dar denotă o slăbiciune extremă a executivului. La final, nimeni nu mai ştie ce prevede noua lege. Săptămâna de lucru de 35 de ore este extinsă un pic, protecţia anticoncediere este un pic relaxată şi se permit ocazional înţelegeri interne în întreprinderi. Nici măcar angajatorii nu mai vor între timp această reformă, fiindcă reglementările complicate de până acum au devenit astfel şi mai complicate.

Boala stângii franceze

În spatele reformei eşuate zace o problemă mult mai gravă. Sindicatele franceze de stânga nu cunosc termenul de parteneri sociali, ci numai lupta, o luptă pentru membrii lor. De mult timp nu mai reprezintă decât o minoritate, dar sunt capabile în continuare să intimideze guvernul. Retorica lor, a luptei de clasă, sună a anii 20 ai secolului trecut. Dar continuă să aibă aliaţi în aripa de stânga a socialiştilor.

Nici sindicatele şi nici guvernul nu-şi uşurează existenţa. În loc să se gândească cum s-ar putea armoniza presiunile generate de globalizare şi concurenţă cu standarde sociale satisfăcătoare, luptă pentru a continua ca până acum. Dacă nu există suficiente locuri de muncă, statul ar trebui să le înfiinţeze. Şi dacă statul nu mai poate plăti angajaţii din sectorul bugetar, atunci este invitat să facă noi datorii. Şi ce se va întâmpla apoi? Nimeni dintre aceşti dogmatici nu-şi pune o astfel de întrebare.

Socialiştii se elimină singuri

Stânga tradiţională din Franţa se autodesfiinţează în aceste zile. La următoarele alegeri va înregistra un răsunător eşec, fiindcă guvernul Hollande a avut misiunea de a transforma ţara. Şi nu a reuşit. Un motiv este acela că partidul şi susţinătorii săi sunt învrăjbiţi şi se combat la sânge. Activişti orbiţi de ideologie şi care nu vor să ia act de realitate îi împing pe socialişti spre sinucidere politică, prezentând-o ca pe o soluţie pentru a depăşi teama de moarte. Ceva asemănător se poate observa de altfel şi în rândul laburiştilor din Marea Britanie.

Francois Hollande este un preşedinte slab şi fiindcă nu a reuşit să-şi unifice partidul. Alegerile viitoare vor fi câştigate de dreapta, iar Franţa va avea noroc dacă la putere vor veni republicanii conservatori şi nu Frontul Naţional. Stânga franceză va căpăta atunci o ultimă şansă. Fie se va moderniza, fie se va stinge. Şi nu o vor putea ajuta nici britanicul Jeremy Corbyn şi nici Bernie Sanders din SUA. Politicienii de ieri nu au soluţii pentru problemele actuale.