Democraţia poloneză se poate apăra

Polonezii alcătuiesc un popor capabil să se apere. Ameninţaţi de-a lungul secolelor de puteri străine, divizaţi, ocupaţi şi înrobiţi, ei au învăţat să lupte pentru libertatea lor dar şi a altora. În secolul 20, ei au realizat de două ori fapte măreţe. Prima oară în 1920, când au stopat înaintarea Armatei Roşii către occident şi, implicit, răspândirea pe continent a revoluţiei din octombrie. A doua oară în intervalul 1980-1989, când, paşnic şi cu înţelepciune, au provocat avalanşa care a sfărâmat în cele din urmă zidul din Berlin. Edificarea democraţiei şi miracolul economic care au urmat pe malurile Vistulei au devenit pilduitoare pentru multe ţări şi un etalon în funcţie de care îşi măsoară propriile realizări.

Acum însă, după o poveste de succes care a durat 26 de ani, electoratul polonez a luat o decizie greu de înţeles pentru cei din afară. A îndepărtat de la putere un guvern liberal, pro-UE, deşi acesta se putea lăuda cu cea mai bună performanţă economică din Europa. În locul acestuia, a ales un partid eurosceptic, conservator şi naţionalist, care a promis o "bună schimbare" şi o protecţie socială substanţială. Dar, la numai patru săptămâni de la schimbare, mulţi polonezi s-au lămurit deja.

Scopul scuză mijloacele

Partidul naţionalist conservator "Justiţie şi Dreptate" (PiS), condus de Jaroslaw Kaczynski, a pierdut masiv, de pe azi pe mâine, din sprijinul popular, conform celor mai recente sondaje. Mai ales cei seduşi de tonul moderat, conciliant şi pe placul poporului, adoptat în timpul campaniei electorale de preşedintele Andrzej Duda şi de actuala şefă de guvern, Beata Szydlo (ambii membri ai PiS) sunt acum speriaţi. Fiindcă porumbeii de atunci s-au transformat între timp în şoimi. Orbiţi de zdrobitoarea victorie repurtată la urne (au câştigat majoritatea absolută), Jaroslaw Kaczynski şi anturajul său radical par decişi să-şi adjudece, pentru ei şi pentru partidul lor, toată puterea în stat, prin confruntare şi fără a ţine cont de ceilalţi. Respectarea statului de drept pare să fi dobândit o importanţă secundară în aceste zile, iar scopul să scuze toate mijloacele.

Chiar dacă guvernarea precedentă nu a fost preocupată de constituţionalitatea unor legi şi a ignorat opoziţia când a numit conducerea instituţiilor importante, setea de putere a lui Kaczynski şi evidenta sa poftă de răzbunare fac să pălească tot ce s-a întâmplat până acum. În loc să înceapă guvernarea, aşa cum a promis, cu majorarea alocaţiilor pentru copii, Kaczynski a declarat război Curţii Constituţionale. În context, el i-a calificat pe adversarii săi cu apariţii în mass media occidentale drept "polonezi de cea mai josnică speţă" şi "slugi ale Gestapo-ului". O "bună schimbare" presupune parcă altceva.

Se trezeşte societatea civilă

Dar mulţi nu vor să asiste pasiv la cele ce se întâmplă. La fel ca în anii 70 şi 80 ai veacului trecut, se înfiinţează "Comitete pentru Apărarea Democraţiei" (KOD), organizaţii ale societăţii civile care, prin denumire, se revendică de la legendarul "Comitet pentru Apărarea Muncitorilor" (KOR), un precursor al sindicatului "Solidarnosc". Zeci de mii de oameni ies în stradă pentru a demonstra. Numeroase personalităţi ale vieţii publice, între care foştii preşedinţi Lech Walesa şi Alexander Kwasniewski, mai mulţi foşti premieri şi preşedinţi ai Parlamentului, sprijină această mişcare şi îndeamnă la o paşnică apărare a democraţiei. Aceasta este o reacţie care corespunde celor mai bune tradiţii ale ţării. Marea nădejde este următoarea: Nu a existat niciodată în istorie o putere atât de mare încât să poată înfrânge voinţa de libertate a poporului polonez.