Comentariu: Ce va urma după Brexit? | Europa | DW | 26.11.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: Ce va urma după Brexit?

Summitul istoric privind Brexitul a trecut, dar problemele nu au fost soluționate. Până acum, nu există învingători, ci doar învinși, e de părere Bernd Riegert.

E de mirare cu cât tupeu încearcă șefa de guvern a Marii Britanii să-i prostească pe cetățeni. După summitul de la Bruxelles, unde a fost aprobat, după negocieri anevoioase, acordul de ieșire din UE cu Regatul Unit, Theresa May a declarat în fața presei că țara va avea un viitor luminos pentru că va putea să încheie acorduri comerciale mult mai bune cu restul lumii dacă nu mai e în UE.  În plus, ea a mai susținut că Regatul Unit va avea din nou controlul asupra migrației și că se va elibera de sub jugul arogantei Curți Europene de Justiție. Astfel de declarații sunt lipsite de temei, pentru că procesul de divorț prevede să nu se schimbe nimic între Marea Britanie și UE într-o primă fază, cel puțin până la finele anului 2020, poate chiar pentru un an sau doi în plus.

În această perioadă intermediară, Marea Britanie rămâne în uniunea vamală, respectă în continuare libera circulație a cetățenilor UE și verdictele respective ale Curții Europene de Justiție și își plătește contribuțiile. În același timp, britanicii nu mai sunt reprezentați nici în consiliile de miniștri, nici în Parlamentul European. Promisiunea mare de a "avea din nou controlul" asupra treburilor interne, pe care o făcuseră militanţii pro-Brexit înainte de fatalul referendum, nu se îndeplinește.

Nu se știe dacă acest lucru se va schimba după perioada intermediară. Regatul Unit va ajunge la independența mult visată doar în cazul în care încheie un acord nou privind relațiile cu UE până la finele anului 2020. În cazul contrar, Marea Britanie va rămâne probabil într-o uniunea vamală destul de dezavantajoasă cu UE și Irlanda de Nord.

Riegert Bernd Kommentarbild App

Bernd Riegert, corespondent DW la Bruxelles

Problemele majore - noul statut al Marii Britanii și frontiera irlandeză - au fost amânate. "Declarația politică" a britanicilor și a celorlalți membri UE nu conține soluții reale, ci reprezintă, în cel mai bun caz, o listă lungă cu diverse dorințe. Dacă acestea s-ar pune în aplicare, Marea Britanie ar avea un statut asemănător cu cel al unui stat membru al UE. Așadar, trebuie pusă întrebarea: Ce rezultat urmează să aibă în final tot circul din jurul Brexitului? Așa cum stau lucrurile acum, ieșirea Marii Britanii nu prea are avantaje mari nici pentru Londra, nici pentru Bruxelles. E adevărat ce a spus premierul olandez Mark Rutte după summitul istoric: "Toți pierd, nimeni nu câștigă!"     

Șefa de guvern Theresa May nu-și pierde timpul cu realitatea, ci promite electoratului britanic luna de pe cer, cum o făceau odinioară mincinoșii campaniei "Vote leave". Ea vrea să-și impună "deal-ul" în parlamentul destul de ostil, dar șansele sunt proaste. Dacă va câștiga votul, e probabil ca partidul unioniștilor nordirlandezi să nu o mai tolereze pe May, iar în acest caz, ea nu ar mai putea să guverneze. Dacă va pierde votul, s-ar putea ca May să fie nevoită să demisioneze - sau să fie alungată de la putere de către partidul ei conservator. Șefa guvernului de la Londra e prinsă în capcana Brexitului. Ieșirea dintr-o astfel de capcană ar fi dificilă și pentru un posibil succesor.

Alternativa la acordul actual ar fi un Brexit "dur" în martie 2019, fără niciun fel de perioade de tranziție, un scenariu care ar genera haos, şi nu un "viitor luminos". Chiar și avantajele financiare ar fi mai degrabă modeste în cazul unui Brexit dur. Marea Britanie alocă în jur de șase miliarde de euro pe an bugetului comun european. Pentru îndeplinirea promisiunilor exagerate ale șefei de guvern și ale susținătorilor Brexitului ar fi însă nevoie de sume mult mai mari. Spre exemplu, promisiunea de a aloca sistemului public de sănătate din Marea Britanie 394 de milioane de euro în fiecare săptămână ar însemna că e nevoie de 20 de miliarde de euro pe an, fără a mai socoti miliardele pentru noile ajutoare destinate fermierilor britanici. 

Și partenerii europeni au preferat să ignore până acum problemele pe care le va aduce ieșirea din UE a celui de-al treilea mare contribuitor la bugetul comunitar. În curând, negocierile privind bugetul pentru perioada de după 2021 vor arăta cine va compensa golul lăsat de Brexit printr-o contribuție financiară mai mare. "Acrobațiile diplomatice" pe care le-a lăudat cancelara federală Angela Merkel la summitul UE nu vor mai fi de ajuns. Va fi nevoie de bani și de voință politică.  

Vă mai recomandăm