Ce-i trebuie politicii de migraţie

Dintr-o bună politică de migraţie fac parte, indubitabil, atât acordarea de azil, cât şi expulzarea. Politicienii, administraţia şi justiţia trebuie să manifeste mult curaj şi să decidă cine are voie să rămână şi cine părăseşte ţara. Apoi, după atare decizie, să şi negocieze. Comisia Europeană a ţinut să le reamintească statelor membre de aceste lucruri.

Comisarul european pentru Afaceri Interne a solicitat ţărilor membre să-i expulzeze mai rapid pe solicitanţii de azil ale căror dosare au fost respinse. Astfel, spune oficialul european, s-ar transmite un semnal limpede că periculoasa călătorie spre Europa a unor oameni care nu au neapărat nevoie de ajutor, nu prea merită. Comisarul a apreciat în context ca în niciuna dintre statele membre, politica de expulzare nu este satisfăcătoare.

Cauza este mai degrabă lipsa legilor, decât nerespectarea celor existente. Anul trecut, în Europa, au fost puse în aplicare doar 36 la sută din deciziile de expulzare, nu doar din cauza lipsei de interes a ţărilor de origine, care ezită să îşi recupereze cetăţenii, a lipsei documentelor de călătorie sau a atestatelor medicale. Unul dintre motivele principale care împiedică expulzarea este dispariţia celor vizaţi de decizie. Mulţi refugiaţi, aflând sau bănuind că vor fi expulzaţi se ascund de autorităţi.

Pentru a evita atare situaţie, conform legilor europene, migranţii pot fi reţinuţi pentru o perioadă de maximum şase luni, fără a fi nevoie ca ei să prezinte vreun risc pentru societate. Este suficient un indiciu că migrantul respectiv vrea să fugă pentru a scăpa de expulzare. În situaţii de excepţie, perioada detenţiei poate fi prelungită la 18 luni. Niciun stat membru nu face uz în totalitate de această măsură, spune Comisia Europeană.

Teoria şi practica

Germania a respectat legislaţia europeană la virgulă. Autorităţile germane au dreptul de a reţine o persoană fără drept de şedere pentru o perioadă de şase luni, dacă au temerea că aceasta ar putea fugi pentru a se ascunde. Aceasta este teoria. Totuşi, în practică, acest lucru se întâmplă foarte rar. Iar când se întâmplă apar imediat protestele vocale ale militanţilor pentru drepturile omului.

În acest context, se crează în spaţiul public ideea că expulzarea migranţilor fără drept de şedere reprezintă o încălcare a drepturilor omului. În realitate, este exact invers: numai prin aplicarea rapidă şi consecventă a expulzării, oamenii cu adevărat persecutaţi sau care riscă pedeapsa cu moartea în ţările de origine, pot fi ajutaţi eficient. Evident, în cazuri dificile, nu sunt excluse excepţii de la regulile stricte privind expulzarea. Numai că excepţiile nu trebuie să devină reguli. Cine vrea să-i protejeze pe toţi, sfârşeşte prin a nu mai putea să protejeze pe nimeni.

Autor: Helen Bubrowski (FAZ) /vd