Comentariu: Cât valorează o viață de om? | Economie | DW | 27.03.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Coronavirus

Comentariu: Cât valorează o viață de om?

Nici nu-ţi vine să crezi! După două săptămâni de pauză totală, unii au început să facă socoteli de genul: morți versus creștere economică. Aşa ceva nu se poate, susţine Henrik Böhme.

Este o întrebare la care nu există răspuns. Eu cel puțin nu îl am. Unii cred, însă, că știu răspunsul. Esența acestei dezbateri înfiorătoare ar fi următoarea: Ce este mai important, protejarea sănătății fiecăruia dintre noi sau apărarea de o posibilă criză economică majoră?

Scriu deja de decenii bune despre efectele economice ale crizelor de tot felul. După atentatele de la 11 septembrie 2001, după prăbușirea băncii Lehman Brothers; am asistat chiar live la dezintegrarea totală a unui sistem: în 1989, în RDG. Iar acum acest nou virus. Invizibil. Ascuns. Necunoscut. Cel puțin pentru moment. Faptul că este necunoscut îl face atât de periculos. Fapt care ne provoacă atâta teamă şi ne determină să evităm contactul cu ceilalți și să emitem interdicții de ieșire din casă. Limitarea libertății de mișcare, reducerea masivă a vieții publice și economice. Imagini apocaliptice. Știrile rutiere la orele de vârf nu mai au ce anunța.

Sume foarte mari

Învățăm încă să jonglăm cu sume și mai mari decât cele din perioada crizei financiare. 2000 de miliarde de dolari este valoarea pachetului de ajutor adoptat de SUA, 750 de miliarde de euro pune la dispoziție BCE, 600 de miliarde oferă  guvernul german. Peste tot în lume se anunță astfel de pachete de salvare. Și desigur că ne întrebăm: cine va plăti toate aceste sume? Să fie în final aşa cum s-a întâmplat în cazul crizei financiare, pentru depășirea căreia statele s-au îndatorat până peste poate? Adică o să urmeze noi economisiri – mai ales în sistemul social, cel sanitar, în educație și investiții. Există studii serioase făcute de medici britanici, care arată că, în urma crizei financiare, între anii 2008 și 2010, ar fi murit în plus, doar de cancer, peste 500.000 de persoane, pentru că nu ar mai fi primit tratamentul corespunzător, fie din cauza măsurilor de reducere a cheltuielilor, fie din cauza șomajului și pierderii asigurării medicale.

Henrik Böhme, redactor DW

Henrik Böhme, redactor DW

Cuvinte foarte grele

Acum se merge deci mai departe, direct la un calcul. Câți morți putem și vrem să ne permitem? Întrebarea poate fi pusă și altfel: cât valorează pentru noi o viață de om? Avem voie să facem astfel de calcule, așa cum o face Alexander Dibelius (manager de private equity, fost șef al Goldman Sachs Germania), care întreabă: este corect să-i protejăm pe cei 10% din populație mai amenințați de coronavirus, periclitând astfel bunăstarea noastră de bază, în urma împiedicării funcționării economiei prin măsurile dure de limitare a epidemiei?

Se poate și mai dur decât atât? Mai ales că acest om este la bază absolvent de Medicină. Cum era cu jurământul lui Hipocrate? Să fie nevoie de imagini și mai șocante decât cele care ne-au parvenit din Italia? Medici aflați în fața unor decizii inumane: pe cine să trateze și pe cine să lase să moară? Sisteme de sănătate în prag de prăbușire – pentru salvarea lor se iau aceste măsuri dure de shutdown. În astfel de condiții, în spitalele italiene este amenințată și viața altor pacienți, internați de exemplu după un infarct sau atac cerebral. Pentru Dr. Dibelius, probabil pagube colaterale. Și cei peste un milion de morți doar în SUA, după cum a calculat în avans Imperial College din Londra? O întrebare adresată absolventului de Medicină, Dibelius: ați citit cumva despre studenții de 20 de ani de la Facultatea de Medicină care, în orașul francez Mühlhausen, au fost nevoiți să pună morții în saci de cadavre și să-i transporte?

Foarte mulți oameni afectați

Desigur că un blocaj economic reprezintă o problemă uriașă. Pentru cârciumile de la colț, care oricum abia supraviețuiau. Pentru regizoarea independentă, care rămâne acum șase luni fără reprezentații. Pentru agenții de organizare de evenimente, pentru firmele de catering. Lista nu are sfârșit. Sau pentru cei mai mari actori economici: Lufthansa, care are la sol aproape întreaga flotă, dat fiind că, pe moment, nu se poate zbura. Volkswagen și-a oprit benzile de producție, iar planurile pentru vară erau lansarea majoră a noilor sale mașini electrice. Nu se va mai întâmpla. Dar și aceste aspecte arată dimensiunea reală a crizei. Desigur că se închid fabricile VW și ale altora, pentru că prioritară este sănătatea angajaților. Oricum s-ar fi produs degeaba, pentru că nimeni nu cumpără acum mașini.

Astfel se propagă virusul în sistemele noastre, în societățile noastre. Ne taie libertățile. Ne lasă fără control. Ne zguduie credința că putem găsi soluții la orice problemă. Ne aduce marea recesiune. Da. Și totuși nu avem voie să facem alegeri de acest tip. Să renunțăm să-i mai protejăm pe bătrâni (mor și tineri din cauza virusului), ca să avem din nou creștere economică. Desigur că oamenii de știință sunt conștienți de responsabilitatea care le revine, când se pune problema  pagubelor sociale și economice generate de actualele măsuri. De aceea se încearcă calibrarea acestora.

Nu, acum trebuie să rezistăm în această fază în care suntem nevoiţi să facem pauză de la rutina cotidiană. Să îngrijim aceste flori ale solidarității, crescute în plină criză. În mijlocul unei societăți eminamente egoiste. Acesta este adevăratul medicament împotriva coronavirusului. Economia o punem noi cumva pe picioare după aceea. De asta sunt absolut convins.