Comentariu: Brexit, Trump şi François Fillon

Este uimitor că formaţiunea conservatoare nu a mizat mai devreme pe François Fillon. În actualul peisaj politic, el pare a fi cea mai bună opţiune. Fostul premier pare a se potrivi cel mai bine posturii de candidat la preşedinţia Franţei. Social dar în acelaşi timp conservator, catolic convins, critic al islamului, patriot cu accente naţionaliste şi adeptul reformelor economice neoliberale radicale.  

Ultraconservatorul din provincie

François Fillon nu are nevoie să se lupte cu disperare pentru a se profila în dreapta spectrului politic, aşa cum a încercat concurentul său, Nicolas Sarkozy. Prin urmare, Fillon nu s-a văzut nevoit să pescuiască în apele extremei drepte ale lui Le Pen, pentru că are mulţi adepţi în rândul francezilor ultra-conservatori.

Sunt oameni care împărtăşesc convingerile lui Fillon privind familia, creştinismul şi valorile tradiţionale. Sunt francezi sătui de agenda liberală a Stângii de pe care nu lispesc căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi multiculturalismul. Cetăţeni care îşi doresc un preşedinte care să reinstaureze, cu o mână de fier, ordinea şi liniştea în ţara ameninţată de terorism şi revolte sociale.

Fillon serveşte perfect curentul cu care se câştigă alegerile în ziua de azi: o retorică naţional-identitară, care consideră islamul un factor de influenţă ostilă şi pune preţ pe valorile şi tradiţiile franceze.

Franţa, din nou măreaţă

Mulţi francezi îşi doresc o figură paternală, un fel de mântuitor politic în spiritul preşedintelui postbelic Charles de Gaulle. Politica nostalgică este cea care a dat aripi Brexit-ului şi alegerii lui Donald Trump. Este nostalgia faţă de un trecut cu graniţe stabile, cu valori clare şi judecăţi simple, faţă de vremea în care francezul se simţea stăpân absolut în oraşul său de provincie. Aceasta este scamatoria politică de care dă apă la moară populismului şi politicii autoritare.

Fiindcă François Fillon le promite francezilor ceva ce nu va putea onora: să deţină controlul asupra musulmanilor neintegraţi. Şi mai promite revenirea la valorile tradiţionale şi a Franţei, ca "mare naţiune", pe scena politică mondială.

Toate acestea asociate cu reforme economice care ar urma să aducă prosperitate şi locuri de muncă. 

Asupra acestor ultime aspecte Fillon este sincer. El ameninţă Franţa cu un tratament drastic, à la Margaret Thatcher. Însă Marea Britanie resimte şi-n ziua de azi consecinţele politicii de austeritate a "Doamnei de Fier". Să sperăm că, odată ajuns la conducerea ţării, Fillon va găsi soluţii ceva mai inteligente.   

Simpatia faţă de Putin

Spre deosebire de "Frontul Naţional", François Fillon nu şi-a propus distrugerea Europei. În schimb, el şi Marine Le Pen nutresc o dragoste obscură faţă de Vladimir Putin. Prietenia dintre dictatorul de la Kremlin şi candidatul conservatorilor la Palatul Elysee pare inexplicabilă. E de aşteptat ca un preşedinte Fillon să promoveze o politică opusă celei practicate de Angela Merkel cu scopul limitării tendinţelor expansioniste ale lui Vladimir Putin. Putin vrea să arunce sărmana Sirie în braţele lui Assad şi provoacă nelinişte în estul Europei.

Candidatul dreptei franceze la scrutinul prezidenţial din primăvara anului viitor lasă să se întrevadă că şi în politica privind migraţia nu va fi un partener ci mai degrabă un adversar, de la care nu ne putem aştepta la solidaritate. Cel mai bun lucru pe care-l putem spune deocamdată despre François Fillon este că are şanse mari să învingă "Frontul Naţional" la alegeri. În rest, campania sa de până acum nu prea dă speranţe democraţiei liberale şi Europei.

Autor: Barbara Wesel/ CŞ