Comentariu: Bolsonaro tot în campania electorală a rămas | Global | DW | 02.01.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Global

Comentariu: Bolsonaro tot în campania electorală a rămas

Marele gest al reconcilierii, aşteptat de mulţi cu prilejul discursului rostit de noul preşedinte al Braziliei, Jair Bolsonaro, după victoria sa în alegeri, nu s-a produs. O greşeală, apreciază Thomas Milz.

"Confirm din nou promisiunea electorală, de a edifica o societate în care să nu existe discriminare şi scindare", a declarat Jair Messias Bolsonaro, marţi, cu prilejul învestirii sale în funcţie. Dar să nu ne facem iluzii. Bolsonaro, al 38-lea preşedinte al Braziliei, un fost militar ultraconservator, aflat multă vreme pe băncile din spate ale Camerei Deputaţilor şi care la finele lunii octombrie a întrunit peste 55 la sută din voturi, nu a devenit om de stat chiar peste noapte.

Dimpotrivă. În faţa Congresului reunit în cinstea sa, a mai multor şefi de stat străini invitaţi şi a aproximativ 100.000 de susţinători, Bolsonaro a lăsat impresia că se află încă în plină campanie electorală. Începând cu această zi, a arătat preşedintele, poporul începe să se elibereze de socialism. Pentru el, socialiştii, pe care îi numeşte câteodată şi comunişti sau marxişti, sunt cei care nu-l susţin şi pe care şi-a propus să-i împiedice, cu ajutorul lui Dumnezeu, să distrugă lumea creştină.

Capitalismul sălbatic şi economia clientelară

Dar Brazilia nu a fost guvernată de astfel de forţe. Până şi formaţiunea de stânga PT, aflată la guvernare între 2003 şi 2016, nu a îndrăznit să se atingă de privilegiile de secole ale elitei braziliene. Marcată de un capitalism sălbatic şi o economie clientelară, Brazilia este una dintre ţările cu cele mai mari discrepanţe sociale din lume.

Thomas Milz

Thomas Milz

Dacă Bolsonaro e cu adevărat conştient de situaţie şi dacă şi-a propus să întreprindă ceva în acest sens, rămâne neclar şi după discursurile sale, aplaudate intens, din prima zi a anului.

Bolsonaro este, după revenirea la democraţie a Braziliei, la mijlocul anilor 1980, primul preşedinte care se poziţionează politic şi mai la dreapta decât Congresul şi aşa ultraconservator. De aceea, observatorii politici au crezut că prima sa alocuţiune va fi mai moderată, semnalizând intenţia unei alunecări spre centrul spectrului politic. Aceasta nu s-a întâmplat însă. Poate că Bolsonaro se orientează din nou după idolul său politic, Donald Trump, şi provoacă o confruntare cu Congresul. Semnificativă a fost absenţa multor deputaţi de la ceremonia de învestire.

Brazilia nu îşi poate, însă, permite niciun fel de blocaje. Adminsitraţiile centrale şi locale se află în faţa unui colaps financiar. Bolsonaro ar trebui să acţioneze de urgenţă. "It's the economy, stupid" - preşedinţia sa va depinde de evoluţia economiei. Dacă funcţionează una, va funcţiona şi cealaltă. Sau nici una, nici alta. În ciuda muntelui de datorii publice, Bolsonaro a promis să-i despovăreze pe întreprinzători şi angajaţi. Neclar este cum va putea fi onorată această promisiune.

Nu se întrezăreşte reconcilierea

În schimb, noul preşedinte al Braziliei nu a pierdut ocazia să-şi atace adversarii politici. Pentru atentatul comis asupra sa la începutul lunii septembrie, Bolsonaro i-a făcut responsabili pe "adversarii patriei, ordinii şi libertăţii". Poliţia crede că făptaşul suferă de tulburări psihice şi a acţionat de unul singur. Nu există indicii că fapta ar fi fost motivată politic şi pusă la cale de persoane din tabăra adversarilor săi.  

Dar Bolsonaro nu pare să dorească o reconciliere cu opoziţia. Ca atare, şi-a încheiat discursul cu binecunoscutul său slogan "stindardul nostru nu va fi niciodată roşu", cu referire la tabăra de stânga. Apoi a mai adăugat o frază, a cărei semnificaţie îi va preocupa desigur încă multă vreme pe observatorii politici din Brazilia: "El va deveni roşu doar dacă va fi necesar să ne vărsăm sângele pentru a-l păstra în culorile verde şi galben".

Thomas Milz