Comentariu: Avem nevoie să ne jelim morţii de COVID-19 | Societate | DW | 27.07.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Societate

Comentariu: Avem nevoie să ne jelim morţii de COVID-19

Privim, consternaţi, cifrele uriaşe ale celor răpuşi de coronavirus şi încercăm, în acelaşi timp, să revenim la normalitate. Dar aceasta nu are cum funcţiona fără doliu colectiv, crede Astrid Prange.

Lumânări care amintesc de victimele pandemiei de coronavirus în localitatea germană Zella-Mehlis din Thuringia (picture-alliance/AP Photo/J. Meyer)

Lumânări care amintesc de victimele pandemiei de coronavirus în localitatea germană Zella-Mehlis din Thuringia

Spania e un bun exemplu. Ţara în care viaţa a peste 28.400 de oameni a fost curmată de COVID-19 şi-a comemorat, printr-o amplă ceremonie de doliu la mijlocul acestei luni, morţii de la care, adesea, rudele şi prietenii nu şi-au putut lua bun rămas.

La ceremonia oficială au luat parte nu doar familia regală a Spaniei, ci şi elita politică a ţării. De faţă au fost şi şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi secretarul general NATO,  Jens Stoltenberg.

Din păcate, însă, Spania este, din acest punct de vedere, o excepţie. Una lăudabilă, însă. Căci, în timp ce la nivel global, tot mai mulţi oameni mor în urma infectării cu SARS-CoV-2, jeliţi fiind de cei apropiaţi, responsabilii politici par a ignora acest aspect al pandemiei. Mai ales în ţările în care numărul deceselor creşte vertiginos.

"Noua normalitate"?

În timp ce în Brazilia şi SUA se sapă gropile comune, sunt redeschise centrele comerciale şi sălile de fitness. La Berlin, numeroşi petrecăreţi au organizat o mega-petrecere cu bărci pneumatice chiar în faţa unui spital. În Marea Britanie, oamenii uită brusc de regulile de distanţare pe plajele supraaglomerate.

Astrid Prange (DW/P. Böll)

Astrid Prange, redactoare DW

Dar de ce nu suntem capabili să manifestăm compasiune într-un moment în care cei îndoliaţi, rudele şi prietenii celor decedaţi, ar avea nevoie mai degrabă de un gest uman, de compasiune, de susţinere…? De ce, când peste 648.000 de oameni şi-au pierdut viaţa la nivel mondia din cauza infectării cu noul coronavirus, nicio altă ţară în afara Spaniei nu a organizat o ceremonie naţională de doliu?

Răspunsul ar putea fi pentru că în spatele "noii normalităţi" se ascunde teama de urmările unui doliu colectiv. Pentru că doliul poate genera o forţă impresionantă. Poate uni şi pretinde respect. Poate da naştere la indignare şi protest. Poate zgudui raporturile de putere din cadrul unei societăţi.

Doliul, o forţă tăcută

Ce s-ar putea întâmpla dacă doliul a milioane de oameni ar cuprinde SUA sau Brazilia? Dar dacă oamenii şi-ar petrece câteva ore în cimitir în locul reţelelor de socializare? Sau dacă doliul şi compasiunea ar fi, timp de o oră, să zicem, mai importante decât toate scandalurile, dezbaterile politice, aparent însemnate, sau tot felul de catastrofe?

N-ar fi exclus ca o astfel de pauză de reculegere colectivă să-i demaşte pe mulţi dintre responsabilii politici drept nişte incompetenţi care promit marea cu sarea.

Căci sloganuri de genul "America first" (America înainte de toate) sau "Brasil acima de tudo" (Brazilia mai presus de toate) nu au nicicum darul de a-i consola pe cei îndureraţi şi cu atât mai puţin să rezolve cu adevărat problemele politice şi sociale din ţările respective.

Atunci când epidemia va fi depăşită, va conta nu doar statistica vieţilor curmate, ci şi cea a pacienţilor COVID-19 vindecaţi. Vor conta nu doar numeroasele greşeli comise în combaterea pandemiei, ci şi capacitatea permanentă de a le îndrepta. Ceea ce contează şi va conta este comemorarea morţilor şi tragerea de învăţăminte din cele întâmplate. Cei îndoliaţi merită mai mult respect şi înţelegere pentru durerea pe care o poartă în suflet. Şi nu trebuie lăsaţi singuri cu această suferinţă. Comemorările colective şi gesturile încărcate de simboluri îi pot ajuta pe cei îndureraţi de pierderea a sute de mii de oameni.

Imaginile gropilor comune şi ale pacienţilor muribunzi pe coridoarele spitalelor s-au întipărit deja adânc în memoria noastră colectivă. Chipul omniprezent al morţii a devenit mai vizibil. Fără doliu colectiv nu vom depăşi această traumă COVID-19.

Vă mai recomandăm