1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Comentariu: Armele nu sunt de ajutor împotriva virușilor

29 aprilie 2020

Criza coronavirus scoate în evidență slăbiciuni serioase în politica de securitate de până acum. Pentru că virusul nu poate fi combătut militar, apărarea trebuie regândită complet, crede Miodrag Soric.

https://p.dw.com/p/3bZCv
Racheta Missile-2
Imagine: Imago/U.S. Navy

Cea mai importantă sarcină a statului este asigurarea securității. Doar așa pot cetățenii trăi în demnitate și libertate, doar astfel este posibilă prosperitatea economică. Ușor de zis. În realitate, noul coronavirus le arată tuturor cum funcționează de fapt fiecare stat în parte. Poate statul să facă față pericolului? Aproape și mai important: era el pregătit pentru această amenințare?

Responsabilii de peste tot spun că este o criză ce nu putea fi anticipată. Totuși, din 2003 încoace au tot existat epidemii: SARS, gripa porcină, MERS, Ebola sau virusul Zika. Guvernele au avut, prin urmare, și timp și motiv să se pregătească pentru o eventuală pandemie. Măcar țările bogate din emisfera nordică. Dar majoritatea statelor și-au fixat prioritățile greșite. Miliarde de euro au fost investite în dotări militare în loc să fie plasate în protecția pentru caz de catastrofe.

Armate puternice și sisteme de sănătate proaste

Tancurile și avioanele de luptă nu ajută împotriva unei pandemii. Portavioanele nu sunt nici măcar în stare să-și protejeze propriile echipaje, ce să mai spunem de civilii de la sol. O armată puternică nu poate să asigure de una singură securitatea. De cele mai multe ori, cheltuielile militare ridicate înseamnă că nu mai ajung banii pentru modernizarea sistemelor medicale, a infrastructurii, pentru protejarea mediului înconjurător. Cheltuielile cu înarmarea fiecărei țări în parte înseamnă risipirea eforturilor muncitorilor, a geniului oamenilor de știință și a speranței copiilor din fiecare stat. Aceste cuvinte au fost rostite de un general: președintele american Dwight D. Eisenhower, în 1953, în mijlocul Războiului Rece.

Miodrag Soric
Miodrag Soric

După atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, America s-a înarmat și i-a atacat pe teroriștii islamiști în țările în care erau și în cele în care nu erau. Dar atentatele fanaticilor religioși par nesemnificative în comparație cu numărul victimelor făcut doar în SUA de această pandemie.

Pentru a nu fi înțeles greșit: desigur că fiecare stat are nevoie de o armată pentru a-și apăra cetățenii de eventuale atacuri. SUA asigură prin flota lor militară importante rute comerciale peste tot în lume. Cu toate acestea, Washingtonul – la fel ca multe alte capitale – a estimat greșit adevărata amenințare. Amenințările reprezentate de pandemii, modificări climatice și catastrofe de mediu au fost și sunt subestimate. Iar în apanajul pandemiei de coronavirus se află și alte riscuri: revolte ale populațiilor sărace, mai ales în Africa și în anumite părți ale Asiei.

Izolaționismul și protecționismul nu ajută

În SUA reapare vechea dorință de izolare de restul lumii: să ne ținem departe de crizele și de războaiele din această lume! Dar izolaționismul nu funcționează. Nici virușii, nici modificările climatice nu țin cont de granițe. Și protecționismul este dăunător pe termen lung. Face rău industriei exporturilor, paralizează creșterea economică, aruncă oameni în sărăcie. Urmările crizei coronavirus ar putea fi mai periculoase decât virusul în sine.

Pandemia a arătat ce mică a devenit lumea. Cum ceva ce se întâmplă într-o țară îndepărtată poate în doar câteva zile să-i afecteze pe oamenii din întreaga lume. Globalizarea nu poate fi nici oprită, nici reversată. Comunitatea internațională este condamnată la cooperare. Pentru ca acest lucru să funcționeze, este nevoie ca țările bogate din emisfera nordică, mai ales SUA, să dea dovadă de forță de conducere și să învețe din greșelile trecutului. Doar în măsura în care se va reuși acest lucru va putea lumea noastră să devină mai sigură.