Comentariu: Aproape de o ciocnire frontală în negocierile privind Brexitul | Europa | DW | 20.09.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Comentariu: Aproape de o ciocnire frontală în negocierile privind Brexitul

Știm acum cum arată calendarul privitor la Brexit? Nu neapărat. UE joacă la trecerea timpului și continuă să crească presiunea asupra Londrei. Niciuna dintre tabere nu vrea să clipească prima, spune Barbara Wesel.

Premierul Marii Britanii, Theresa May, alături de cancelara germană Angela Merkel

Premierul Marii Britanii, Theresa May, alături de cancelara germană Angela Merkel

La summitul informal de la Salzburg, Theresa May a crezut că poate să-i forţeze pe şefii guvernelor din UE să accepte anumite condiţii, lăsând totodată să se înţeleagă că această întâlnire ar putea duce la relansarea negocierilor privitoare la Brexit.

Într-o atmosferă prietenoasă și relaxată, omologii ei europeni au ascultat-o vorbind încă o dată despre "Planul Chequers" - o participare parțială pe piaţa internă de bunuri - ca singura formulă posibilă de compromis. Apoi au trimis-o pe May acasă cu mâinile goale.

Barbara Wesel

Barbara Wesel

Pare clar că europenii așteaptă congresul Partidului Conservator, pentru că nimeni nu știe dacă și cum va supraviețui May. UE joacă aşadar la trecerea timpului.

Şefii de guvern din UE au stabilit totuşi un summit special pentru mijlocul lunii noiembrie. Mai sunt doar patru luni până la intrarea în vigoare a Brexitului, iar timpul presează. Sau poate nu?

Dacă ne uităm la coregrafia acestor negocieri, se pare că europenii se bazează pe legea gravitației politice.

Acordul va fi posibil în clipa în care presiunea în sânul guvernului britanic va fi atins un nivel insuportabil. La Londra, cota maximei suferințe ar putea fi înregistrată în ianuarie. Sau chiar în februarie.

Soluţie în ultima clipă?

Între timp, dinspre europeni apar indicii că procesul de ratificare necesar pentru un acord ar putea fi realizat destul de rapid. Este literalmente vorba despre o ofertă de tip "last minute" în cadrul acestor negocieri. 

Speranţa prim-ministrului britanic de a induce UE în eroare la Salzburg a avut la bază un calcul greșit.

Marea Britanie şi Uniunea Europeană, negocieri dure privind Brexitul

Marea Britanie şi Uniunea Europeană, negocieri dure privind Brexitul

Situaţia seamănă cu jocul în care doi șoferi se îndreaptă în viteză unul spre celălalt, primul care virează pentru a evita ciocnirea pierzând partida.

Britanicii îl numesc "a game of chicken", puiul fiind cel care își pierde nervii. Europenii se cred în siguranță.

Ei doresc un Brexit ordonat și o perioadă de tranziție întru evitarea consecințele catastrofale ale unui Brexit sălbatic şi pleacă de la premisa că vor putea gestiona repercusiunile mai bine decât Regatul Unit.

În jocul de mai sus, europenii conduc un camion, în timp ce britanicii folosesc un Mini.

Viitor incert

Nu este nevoie de abilități de clarvăzător pentru a intui că economia Marii Britanii va manifesta din ce în ce mai multă nervozitate în următoarele două luni, punând în mişcare planuri de urgență. De fapt, vor exista tot mai multe daune economice.

În contextul în care conservatorii sunt divizaţi, opoziţia este indecisă, iar publicul britanic este tot mai nesigur de ceea ce se va întâmpla, situația politică de la Londra va continua să se înrăutățească.

Cât va mai rezista Theresa May? Are o majoritate în parlament pentru o soluție de compromis? Sau va exista un al doilea referendum?

Nu este clar dacă primul-ministru va putea să impună Brexitul în lunile următoare sau dacă nu cumva situația se va încheia cu haos și alegeri anticipate.

Mai este mult de făcut

Cancelara Angela Merkel a afirmat răspicat că mai sunt încă mulţi paşi de făcut până să se ajungă la un acord.

Nu va exista nicio divizare a pieței interne pentru britanici. UE nu va accepta "Planul Chequers", pe care încearcă să i-l vândă Theresa May.

O participare parțială pe o piaţă a mărfurilor depășește liniile roșii ale europenilor, fiind un compromis pe care cele 27 de state membre nu-l vor susţine.

În context, premierul olandez Mark Rutte a declarat: "Suntem interesați de comerţul cu Marea Britanie, dar suntem şi mai interesați de comerţul cu 400 de milioane de cetățeni, pe piața internă".

Din acest punct de vedere, UE nu va veni în întâmpinarea dorințelor britanice. Ea acționează din perespectiva propriilor interese, dorind să îşi pună la adăpost economia de subminarea regulilor de către o ţară membră aflată pe picior de plecare din blocul comunitar.

Pentru executivul britanic există în continuare varianta participării la spațiul economic european, după modelul Norvegiei sau un acord de liber schimb, după modelul Canadei. Londra are la dispoziţie trei, patru sau chiar cinci luni pentru a se hotărî.