1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Alocațiile pentru copii nu sunt motiv real de dispută în UE

11 august 2018

În UE sunt valabile aceleași reguli pentru toți, inclusiv în ceea ce privește alocațiile pentru copii. Cine vede aici probleme de rezolvat, poate să încerce să le rezolve, dar fără prostii populiste, crede Bernd Riegert.

https://p.dw.com/p/32zrU
Duisburg Marxloh
În cartierul Marxloh din Duisburg s-ar înmulți beneficiarii de alocații pentru copii din România, se plânge primarul urbeiImagine: picture-alliance/dpa/R. Weihrauch

Dezbaterea privind plata alocațiilor pentru copii în cazul cetățenilor comunitari din Germania are ceva în comun cu Crăciunul: are loc în fiecare an. Argumentele care devin uneori isterice sunt deja cunoscute. Populiștii de la AfD, CSU, dar și anumiți primari de la SPD, precum și tabloidul BILD fac același tărăboi privind presupusul abuz generalizat cu fondurile alocațiilor pentru copii comis de hoarde de imigranți români și bulgari. Este pur și simplu fals.

Pentru a primi alocația pentru copii în Germania, ajunge ca un părinte să aibă domiciliul stabil în această țară. De asemenea, copilul trebuie să locuiască și el cu părinții în Republica Federală. În acest caz, părinții nu sunt obligați să fie angajați plătitori de impozite pentru a primi alocația pentru copii. Cei mai mulți cetățeni comunitari care sunt beneficiari ai acestei alocații plătite de statul german sunt însă lucrători care își lasă copiii în țările din Uniune din care provin. În acest caz, cetățenii comunitari respectivi plătesc impozite în Germania și se bucură prin urmare de aceleași drepturi ca orice angajați germani.

Doar o minoritate vine cu adevărat în Germania cu singurul scop de a se folosi de sistemul german de acordare a alocațiilor pentru copii. Nici măcar această abordare nu poate fi calificată drept abuz, pentru că totul este de fapt legal.

Problema se poate soluționa legal

Abuz (de genul celor observate se pare de primarul din Duisburg) este doar atunci când solicitantul alocației nu locuiește cu adevărat în Germania (în afara unei saltele într-o casă în ruine), nu are un contract de muncă real aici sau certificatele de naștere ale copiilor pentru care se solicită alocația sunt falsificate. Combaterea acestor abuzuri este responsabilitatea autorităților germane și a orașului Duisburg. Iar plângeri zgomotoase la adresa legislației europene care ar permite toate acestea și la adresa răilor de la Bruxelles nu ajută la nimic. Germania nu este obligată de nimeni să transfere milioane de euro în străinătate, așa cum prezintă problema populiștii. Din contră, Germania face acest lucru de bunăvoie.

Riegert Bernd Kommentarbild App
Bernd Riegert este corespondentul DW la Bruxelles

Cine vrea să schimbe aceste reglementări, trebuie să conceapă reguli mai ferme de plată a acestor alocații pentru copii. Se poate face acest lucru fără să se încalce măcar dreptul comunitar. Marea Britanie a demonstrat-o deja. Curtea Europeană de Justiție a decis în 2016 că este posibil ca plata de ajutoare sociale, precum alocația pentru copii, să se facă doar după verificarea prealabilă a statutului solicitantului. Un stat membru are voie, potrivit instanței UE, să verifice libertatea de mișcare a cetățenilor comunitari, pentru a-și proteja bugetul propriu de un eventual "turism social".

Dacă plata alocațiilor pentru copii (Kindergeld) în Germania ar fi atât de problematică, ne întrebăm atunci de ce nu au făcut nimic în acest sens în toți acești ani nici Bundestagul, nici guvernul de la Berlin. Partidele marii coaliții - CDU, CSU, SPD - au propus încă din 2016 ca alocația pentru copii să fie adaptată la standardul de viață al țării din UE în care locuiește copilul beneficiar. Ministrul de Finanțe de atunci, Wolfgang Schäuble, nu a apreciat însă propunerea, pentru că a presupus greșit că măsura ar încălca legislația comunitară. Iar guvernul german a avut doar o tentativă palidă de a modifica dreptul comunitar și de a convinge Comisia Europeană să se preocupe de acest subiect.

Totul poate fi modificat

Este incontestabil că libertatea de mișcare a cetățenilor UE, adică dreptul lor de a locui și munci oriunde în Uniune, este inviolabilă. Dar libertatea de mișcare nu are voie să fie invocată în calitate de scuză pentru inacțiunea unui stat membru. Acest drept poate fi prelucrat și modificat.

Se afirmă mai ales că nu se poate impune adaptarea sumei alocației la nivelul de trai din țara de domiciliu a copiilor pentru că statele profitoare din estul blocului comunitar ar bloca orice inițiativă în acest sens. Dar această afirmație este falsă. Deja în februarie 2016, la un summit special al UE, toți liderii celor 28 au căzut de acord cu așa-numita "indexare" a alocațiilor pentru copii. A fost o măsură prin care se spera că va putea fi evitat Brexitul. N-a fost să fie. După ce britanicii s-au pronunțat la referendumul din iunie 2016 în favoarea unui Brexit, decizia luată la summitul amintit a fost rapid dată uitării. Dar dacă s-ar dori cu adevărat, ea ar putea fi resuscitată.

În curând începe campania electorală pentru alegerile europene din 2019, în curând vine iar Crăciunul. Pariem că dezbaterea privind alocația pentru copii va fi din nou reaprinsă?

Bernd Riegert Brüssel
Bernd Riegert Bernd Riegert este corespondent DW la Bruxelles și a fost corespondent în SUA.