Al doilea mandat al tribunului

Nu mai departe de luna ianuarie, majoritatea alegătorilor greci a acordat încrederea șefului alianței de stânga, Syriza. Speranţa poporului a fost că acesta va atenua consecințele sociale ale măsurilor de austeritate pe care guvernele anterioare le puseseră în practică în ultimii cinci ani. Alexis Tsipras a promis sfârșitul austerităţii. Vorbe de care s-a cam ales praful. Dupa luni de negocieri, premierul grec a fost nevoit să semneze, în ultimul moment, un nou pachet de ajutor financiar - al treilea - cu creditorii internaționali, pentru a evita ieşirea țării din zona euro.

Iată, deci, că Tsipras a primit al doilea mandat din partea poporului. Cei mai mulţi greci îl onorează pe acesta pentru revenirea lui la realism, în speranţa că premierul va găsi o cale de a amortiza impactul reformelor economice, care trebuie urgent implementate. Aripa radicală, de stânga, ruptă din Syriza, n-a reuşit nici măcar să acceadă în parlament.

Cu toate acestea este discutabilă capacitatea lui Tsipras și a partidului său, acum eliberat de balastul ultra-stângist, de a grăbi modernizarea Greciei. În cinci ani, cinci guverne de diferite culori politice nu au avut succes. În schimb, cerințele creditorilor au rămas aceleași: un sector public funcțional, o economie competitivă, luptă fermă împotriva corupției și a evaziunii fiscale. Vechiul partid nu numai că nu a reuşit să respecte aceste deziderate, ba chiar, în șapte luni de mandat, a fost inapt să demonstreze că are voinţă în sensul acesta. Primele măsuri ale guvernului Tsipras au sugerat mai degrabă o abordare retrogradă, fiind un tribut adus statului de tip "tată protector", care îi hrăneşte pe toţi.

Va avea guvernul Tsipras II o politică diferită? Probabil că nu. În seara alegerilor a devenit clar cine ar trebui să-i asigure lui Tsipras majoritatea în Parlament: foştii săi parteneri de coaliție, populiştii de dreapta - "Greci Independenţi" (Anel) ai lui Panos Kammenos. Tsipras nu s-a gândit nicio clipă la posibilitatea de a integra forțele pro-europene în structura guvernului, în care nu are loc nici Pasok, nici To Potami, partid de centru. Este evident că Tsipras nu îşi doreşte o bază politică largă pentru redresarea durabilă a țării. El insistă să evoce puritatea morală și politică a stângii, dar se coalizează cu insuportabilii populiști de dreapta.

Într-un moment de rară candoare, în timpul unui interviu de televiziune, Tsipras a recunoscut că, în timpul lunilor de negocieri istovitoare cu partenerii, a văzut ce înseamnă "puterea banilor". Există mari îndoieli că acest politician carismatic şi lipsit de experienţă înţelege sau măcar intuieşte nevoia reformării Greciei, ca ţară europeană, parte a zonei euro.

Retorica sa de stânga, scoasă din cufărul cu miros de naftalină al secolului 20, exercitarea puterii cu toate trucurile posibile în faţa unor partide deja pedepsite de alegători, ușurința cu care a periclitat standardul de viaţă al unor mase mari de oameni, tocmai în numele lor, nu prea lasă loc de speranţe. De asemenea, nu este o coincidență faptul că, pentru prima dată în istoria modernă a Greciei, 45 la suta din alegători nu s-au prezentat la vot.