Comentariu: Aşteptând o minune

Cu ce plăcere aş fi comentat aplicarea cu succes a unei decizii europene. Din păcate, nu este cazul. Cu doar câteva zile, mai exact cu doar câteva ore înainte ca primii refugiaţii să fie deportaţi din Grecia în Turcia, nu se ştie cât de legal este planul şi nici cum se aplică practic aceste măsuri.

Pe 18 martie, şefii de state şi de guverne din UE, încheiau cu un intens curtat premier turc un pact, pentru a fereca porţile fortăreţei Europa. Pactul prevede închiderea rutei maritime dintre Turcia şi Grecia, astfel încât Atena să spele în câteva zile eşecul ultimilor ani în constituirea unui sistem corect şi legal de acordare a azilului. În plus, Turcia trebuie să asigure protecţia refugiaţilor şi azilanţilor, pe baza prevederilor Convenţiei de la Geneva şi a dreptului internaţional. Mai mult chiar, mii de funcţionari publici urmau să fie trimişi din statele comunitare în Grecia şi Turcia pentru a asigura respectarea prevederilor în vigoare referitoare la refugiaţi. Prea puţin s-a întâmplat din toate acestea.

În ultimul moment, practic într-un singur sfârşit de săptămână, ar trebui să se întâmple o minune administrativă pentru a mai găsi şi potrivi piesele de puzzle care lipsesc. Diplomaţii europeni negociază în grabă în Turcia. Scopul lor este respectarea termenului-limită de luni privind deportarea refugiaţilor din Lesbos în Turcia. Presiunile sunt uriaşe şi ei trebuie să arate că pot.

UE a fost evertizată

Înaltul Comisarul al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) a criticat din nou ritmul alert al planificatului regim de acordare al azilului şi a pus la îndoială legalitatea expluzării în masă. UE nu se lasă impresionată şi elimină toate obstacolele, fără a privi în urmă.

Cum îi tratează Turcia pe refugiaţii sirieni, pe azilanţii irakieni sau afgani nu contează prea mult la Bruxelles. Problema trebuie externalizată, aşa s-a decis la summitul destinat refugiaţilor. Şi aşa trebuie să rămână.

Încrederea în UE continuă să fie erodată, după ce statele comunitare nu au respectat nici măcar planul decis în urmă cu două săptămâni. Personalul promis nu a fost trimis. Doar 70 de funcţionari din UE au fost transferaţi în Grecia. Rămâne un mister cum înţelege UE să respecte legislaţia şi standardele europene în relaţiile cu refugiaţii, în acest context.

Cu ochii închişi înainte?

În acest moment se vorbeşte despre 8000 de oameni care ar urma să fie expulzaţi de pe insulele greceşti în Turcia. Bărcile cu nou veniţi rămân la ordinea zilei. Efectul se resimte însă: după summit, numărul celor care ajung în Grecia a scăzut. În paralel însă, a crescut numărul celor care aleg varianta dinspre Libia spre Italia. Şefii de stat şi de guvern din UE nu trebuie să răsufle uşuraţi, la gândul că au transferat Turciei problema refugiaţilor. Oamenii vor putea alege alte trasee. UNCHR continuă să avertizeze UE, care nu se poate izola pe termen lung.

Uniunea Europeană şi-a propus cea mai amplă acţiune logistică proprie în momentul în care a decis deportarea refugiaţilor şi trasferul celor aflaţi deja în Turcia. Operaţiunea riscă să devină un eşec. Comisia Europeană şi Turcia ar trebui să schimbe cel puţin termenele-limită. Data de 4 aprilie nu va putea fi respectată. Amânarea cu una, două sau chiar trei săptămâni ar fi jenantă, dar de preferat comparativ cu o acţiune în afara legii.

Pactul nu îi include însă pe cei 50.000 de oameni care au rămas blocaţi în urma închiderii rutei balcanice. Pentru ei nu există nicio soluţie. Un scandal pe care restul statelor europene preferă să îl ignore, atât timp cât refugiaţii nu mai ajung în faţa uşii austriecilor, francezilor sau germanilor. Grecia trebuie să se descurce singură. Frumoasă solidaritate europeană!