1 Mai - e nevoie de o contraputere!

1 Mai este ziua muncitorilor. Cu mai bine de 125 de ani în urmă, sute de mii de oameni au ieşit în stradă la Berlin, Hamburg şi Dresda pentru a revendica ziua de lucru de opt ore. De atunci multe s-au schimbat. Dar unele revendicări fundamentale şi linii de conflict au rămas aceleaşi.

Piaţa muncii nu este piaţa de legume

Acum, la fel ca şi odinioară, pe piaţa muncii se decide cât de echitabil se petrec lucrurile în societatea capitalistă. În context este vorba de putere şi contraputere. Piaţa muncii nu este piaţa de legume unde preţul, adică salariul, se stabileşte doar în funcţie de cerere şi ofertă. Câştigul rezultat din muncă şi condiţiile de muncă depind de puterea de negociere a angajaţilor. Dar patronatul şi sindicatele nu negociază de la egal la egal. Angajaţii, dat fiind că nu deţin avere, trebuie să-şi vândă puterea de muncă pentru a-şi putea întreţine viaţa zi de zi. Doar sindicatele puternice şi un stat social eficient pot corecta acest handicap.

Atunci când angajaţii se organizează temeinic, ei reuşesc şi astăzi să-şi îmbunătăţească simţitor salariile şi condiţiile de muncă. Sindicatele IG Metall şi ver.di au dovedit asta recent prin acordurile tarifare obţinute în industriile metalurgică şi electronică, precum şi în sfera serviciilor publice. În decursul ultimelor decenii sindicatele s-au confruntat cu presiuni din ce în ce mai mari. Astăzi, mai puţin de 20 la sută dintre muncitorii germani sunt membri de sindicat. Ver.di, IG Metall şi celelate sindicate nu mai negociază decât în numele a trei din cinci muncitori. Acordurile tarifare sunt supuse unui accentuat proces de erodare. Urmarea? Salarii reduse, muncă cu program prelungit, discrepanţe tot mai mari între venituri.

Slăbirea puterii de negociere a sindicatelor este în mare măsură o vină a clasei politice. Relaxarea regulilor pe piaţa muncii şi restructurarea sistemelor de securitate socială au inundat Germania cu joburi prost plătite şi nesigure. Ameninţarea cu beciul sărăciei - ajutorul social Hartz IV - i-a făcut pe angajaţi şantajabili. Această reducere a asistenţei sociale a subminat înţelegerile tarifare şi a slăbit puterea sindicatelor. Fenomenul nu are aproape nimic în comun cu deschiderea graniţelor sau cu schimbările provocate de digitalizare. Politica a făcut diferenţa.

Sistemul tarifar trebuie întărit politic

Guvernul conservator-laburist ar putea reînclina balanţa puterii pe piaţa muncii în favoarea angajaţilor. În acest scop, Angela Merkel şi ministrul de Finanţe, Olaf Scholz, ar trebui mai întâi să întărească sistemul tarifar din punct de vedere politic. Acordurile tarifare ar trebui să fie valabile până când sunt înlocuite cu altele. În plus, acordurile tarifare ar trebui declarate mai uşor generale şi obligatorii. De asemenea munca în condiţii normale ar trebui încurajată, joburile precare ar trebui discriminate şi aceeaşi muncă ar trebui să fie retribuită peste tot la fel. Salariul minim ar trebui majorat la mai bine de 10 euro pe oră. Iar legile Hartz IV ar trebui relaxate, în aşa fel încât angajaţii să nu mai fie nevoiţi să accepte orice job în orice condiţii. Totodată, meseriile din domeniul social ar trebui să fie mai bine plătite. În fine, munca digitală ar trebui să capete în sfârşit standarde sociale.

Dacă se va reuşi - depinde doar de existenţa voinţei politice. Bineînţeles, aceasta nu scuteşte sindicatele să-şi facă datoria. IG Metall, ver.di şi celelalte trebuie să cucerească zonele în care nu există sindicat şi să organizeze mai bine marginile pieţei muncii pentru a-şi extinde puterea. Astfel vor putea milita mai eficient pentru muncă bine plătită, pentru siguranţă socială şi pentru o societate mai echitabilă.

Dierk Hirschel este economist şef al sindicatului german din sfera serviciilor publice ver.di.