Comentariu: Şefii concernelor auto germane i-au explicat lui Trump cum funcţionează industria auto | Economie | DW | 05.12.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Comentariu: Şefii concernelor auto germane i-au explicat lui Trump cum funcţionează industria auto

Trei manageri auto germani în vizită la Washington. La invitaţia administraţiei americane. Un lucru foarte neobişnuit. Reuniunea nu a adus multe, poate mai multă înţelegere reciprocă, crede Henrik Böhme.

Odinioară era altfel: când un concern auto dorea să deschidă o fabrică într-o anumită regiune, numeroase localităţi se ofereau să concureze, veneau cu avantaje fiscale pentru producătorii auto, îşi lăudau personalul calificat disponibil, vremea locală şi tot ce se putea. Astăzi este diferit: trei şefi de mari concerne auto germane sunt invitaţi la Casa Albă, unde în discuţii individuale li se spune clar să investească mai mult în SUA şi mai puţin în China, Turcia sau altundeva. Dacă nu, ei sunt ameninţaţi cu taxe vamale punitive pentru automobilele germane importate de SUA.

Potrivit părţii americane, pentru că Germania exportă mai multe maşini şi piese auto în SUA decât reuşeşte să exporte America în Republica Federală, se creează un deficit comercial de 30 de miliarde de dolari. S-ar putea ca acest lucru să se datoreze şi faptului că producătorii auto americani, General Motors şi ceilalţi, nu construiesc de fapt autoturisme care să-i entuziasmeze pe germani. Pe de altă parte, Volkswagen, Daimler şi BMW abia dacă deţin împreună o cotă de piaţă de 8% în SUA (Toyota are singură peste 14% din piaţa auto americană). Şi totuşi, pe Donald Trump îl deranjează enorm să tot vadă din al său Tower de pe 5th Avenue din New York cum trec aşa de multe automobile Mercedes prin faţa clădirii lui. De ce să nu ceară atunci Casa Albă germanilor să producă pur şi simplu mai mult în America?

Un joc ascuns?

Există bănuiala că totul ar fi doar o încercare a preşedintelui american şi a echipei sale economice de a disciplina concernul american General Motors. Liderul de piaţă american a anunţat recent că va închide şase fabrici (dintre care patru în SUA) şi va concedia 15.000 de angajaţi. Mesajul ascuns al Casei Albe ar suna astfel: dacă voi nu vreţi, atunci suntn gata alţii să vă ia locul.

Boehme Henrik

Henrik Böhme, de la redacţia economică a DW

Şefii celor trei producători auto germani nu au venit de fapt cu nimic nou la Washington. BMW se gândeşte deja demult să construiască o fabrică nouă în SUA, dar doar pentru producerea de motoare. La întâlnirea de la Casa Albă, această temă a fost reluată iar Trump a lăudat imediat ideea pe Twitter. Şeful VW Herbert Diess a anunţat o colaborare cu americanii de la Ford, dar nici aceasta nu era vreo noutate, cele două firme concurente discută deja demult despre diferite modalităţi de cooperare. Iar VW este preocupat în prezent de ofensiva maşinilor electrice, care ar putea fi finalizate în fabricile din SUA. Cât despre Daimler, acest concern a anunţat la rândul său de mai mult timp planuri de a investi încă un miliard de dolari în America.

Ce se va alege de taxele vamale?

Rămâne însă problema ameninţării lui Trump cu impunerea de taxe vamale masive la importurile de autoturisme germane. "Eu sunt adeptul taxelor vamale", a scris Donald Trump pe Twitter cu puţin timp înaintea întâlnirii cu managerii auto germani - el a transmis acest mesaj de fapt Chinei, cu care Trump vrea să încheie acum cel mai bun acord comercial din toate timpurile; dar şi germanii ar putea foarte bine să fie vizaţi de această precizare a preşedintelui american. Decât că aceşti şefi de concerne auto nu au de fapt niciun fel de mandat de a purta negocieri cu Washingtonul privind taxele vamale. Dar de când se preocupă Donald Trump cu astfel de detalii nesemnificative?

Şi aici, Trump face un joc ascuns, pentru a le arăta europenilor că nu ar avea de fapt nevoie de ei. Iar constructorii auto germani se tem cu adevărat că ar putea fi impuse taxe vamale de 25% la importurile auto germane. În realitate, nu se ştie de ce taxele vamale la importurile auto europene în SUA sunt mult mai scăzute decât cele aplicate de UE la imnporturile auto americane. De ce nu se aplică taxe vamale egale de către ambele părţi? Sau, şi mai bine, de ce nu se renunţă de tot la aceste taxe vamale? Acest lucru putea deveni realitate, dacă nu ar fi fost subminat acordul comercial transatlantic TTIP.

În concluzie, ce a adus de fapt mult mediatizata reuniune de la Washington? În afară de o pierdere de timp şi de energie? Şeful VW a declarat la final că rămâne optimist că taxele vamale punitive vor fi până la urmă evitate, speranţă reiterată şi de şeful Daimler. Până la urmă, oaspeţii germani au fost primiţi personal de chiar şeful statului american. Poate că acum Trump nu se va mai plânge de prea multele maşini Mercedes de pe 5th Avenue.