Combaterea terorismului la un an de la atentatele din Madrid

Până şi cei mai înverşunaţi critici ai preşedintelui american Bush s-au văzut nevoiţi, cu un un în urmă, să admită că reţeaua teroristă Al Qaeda reprezintă o ameninţare nu doar pentru Statele Unite ci şi pentru Europa. E bine şi necesar să se atragă atenţia asupra unei intervenţii militare care contravine dreptului internaţional, cum este cea din Irak sau asupra încălcării drepturilor omului, de pildă în închisoarea americană din Guantanamo. Dar a considera campania antiteroristă drept un pretext pentru expansiunea americană în lume, cum se constată mai cu seamă pe continentul nostru, este exagerat. Sângeroasele atentate de la Madrid sunt o dovadă în acest sens. Deoarece ameninţarea teroristă este o realitate. Grupări teroriste coordonate de Al Qaeda lui Osama Bin Laden nu numai că se organizează în Europa, pregătind atacuri la adresa SUA, aşa cum a fost cazul în 2001, dar şi-au propus şi obiective aici pe bătrânul continent. Madridul n-a fost prima ţintă a teroriştilor internaţionali. Încă înainte de dramaticele evenimente de la 11 septembrie 2001, fusese pus la cale un atentat într-o piaţă de Crăciun din Strasbourg.

Aşadar, cine critică această campanie antiteroristă a lui George W. Bush ar trebui să dispună de un alt concept de combatere a reţelei Al Qaeda şi a altor organizaţii teroriste. Aici europenii întâmpină mari greutăţi. Imediat după atentatele de la Madrid, UE a adoptat o serie de măsuri severe de combatere a terorismului. S-a decis în principal coordonarea activităţii desfăşurate de diferitele organe de poliţie şi justiţie din spaţiul comunitar. Numai că colaborarea din cadrul Europol şi Eurojust, precum şi cea dintre serviciile secrete este pe mai departe defectuasă. Situaţia nu s-a ameliorat nici după numirea unui însărcinat special pentru combaterea terorismului.

Şi totiuşi: după atentatele de la 11 martie UE s-a schimbat mult. Pe de o parte susţinătorii unei extinderi rapide a familiei europene au devenit mai reţinuţi. Şi aceasta pentru că s-a înţeles că terorismul nu poate fi combătut decât prin intensificarea cooperării la nivel continental. Pe de altă parte şi prăpastia dintre adversarii războiului din Irak şi aliaţii Statelor Unite s-a redus considerabil. Cu un an în urmă, premierul spaniol, pro-american, Jose Maria Aznar a fost sancţionat de electorat pentru că încercase să pună actele teroriste pe seama grupării separatiste basce ETA. În schimb a fost ales un nou şef de guvern în persoana lui Jose Luis Zapatero, care imediat după numirea sa a decis retragerea militarilor spanioli din Irak. Un pas similar a urmat din partea Poloniei.

Toate acestea nu au deteriorat până la urmă relaţiile transatlantice. Dimpotrivă: ambele părţi au reuşit cu timpul să se reapropie. În pofida criticilor formulate de guvernul german cu privire la intenţia miltiară a SUA din Irak, Berlinul se angajează tot mai mult în pregătirea forţelor de securitate irakiene. Mai ales după tragicele evenimente de la Madrid, a devenit cât se poate de limpede că un Irak instabil constituie un teren fertil pentru organizaţii teroriste cum este Al Qaeda.