CNA sancţionează greşelile de limbă

Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului au semnat un protocol de colaborare, privind tipărirea unei broşuri care va conţine greşelile de limbă din exprimarea jurnaliştilor. Rapoartele vor fi întocmite de o echipă de la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, care va supraveghea emisiunile celor mai populare posturi de radio şi de televiziune.

Pînă acum s-au realizat două rapoarte, pentru 6 posturi de radio (Radio România Actualităţi, Europa FM, Radio InfoPro, Radio România Cultural, Antena Satelor şi Radio Guerrilla) şi 12 posturi de televiziune (TVR 1, Antena 1, Pro TV, Realitatea TV, Prima TV, TVR 2, TVR Cultural, Naţional TV, Antena 3, B1 TV, OTV şi N24), dar ele au rămas, practic, îngropate pe site-ul instituţiei. Aşadar trebuia găsită o modalitate prin care observaţiile sistematizate şi comentate să fie puse în circulaţie.

Preocuparea aceasta a fost justificată de două lucruri. În primul rînd s-a observat că după 1990 presa liberă a cîştigat, încetul cu încetul, o mare autoritate publică, una care a reuşit să o întreacă pe aceea a şcolii. Dacă un manual de istorie, care dorea să fie în pas cu vremea, dedica un paragraf amplu prezentatoarei de televiziune Andreea Esca înseamnă că şcoala recunoaştea ea însăşi că a pierdut bătălia cu mass-media. În al doilea rînd, s-a remarcat că greşelile de limbă se răspîndesc şi riscă să devină normă prin intermediul televiziunii. Erorile difuzate pe calea undelor au copleşit vigilenţa şcolii. Aşa cum a dat de înţeles Răzvan Popescu, CNA caută acum să restabilească echilibrul şi să restaureze autoritatea şcolii în materie de limbă. “Încercăm, a spus el, să dezvoltăm încă de pe băncile şcolii o gîndire critică faţă de modul în care se vorbeşte în audiovizual şi, a mai adăugat el, să-i încurajăm pe elevi să nu mai considere că tot ceea ce văd la televizor sau aud la radio este automat un lucru corect.”

Recursul pe care îl face CNA la autoritatea şcolii este de la sine înţeles, dar pe de altă parte şcoala ea însăşi a fost coruptă şi, în sinea ei, a îngenuncheat în faţa modelelor mediatice. Ultimul raport al Academiei publicat pe site-ul CNA arată că o greşeală de limbă încurajată de posturile de televiziune este utilizarea lui decît în propoziţii afirmative. Dar acest decît supărător de incult apare frecvent în vorbirea învăţătoarelor din şcolile bucureştene, care comit de altfel absolut toate greşelile inventariate de CNA.

Preocuparea CNA pare să reiasă dintr-un conservatorism firesc într-o epocă de schimbări sociale rapide şi necontrolate, dar au rămas totuşi nediscutate cîteva lucruri. Care sînt mobilurile acestor schimbări? De ce TV domină viaţa publică, de ce, mai ales, şcoala nu mai are autoritate, de ce un prezentator agramat de la o televiziune oarecare cîntăreşte mai mult în societate decît un profesor de lingvistică de la universitate?

În fine, este oare corectitudinea limbii o temă atît de importantă şi de ce?

Dar nu în ultimul rînd ar trebui să ne întrebăm dacă este suficient ca cineva să se exprime corect din punct de vedere gramatical şi dacă erorile frecvente de raţionament nu ar trebui la rîndu-le să fie monitorizate. Discursul televizat abundă în inferenţe greşite, în sofisme şi în tot felul de strategii retorice răuvoitoare, menite să corupă gîndirea. Lumea a remarcat de exemplu, cu neplăcere, că după 1990 cei mai buni vorbitori de limbă română din Parlamentul de la Bucureşti nu erau politicienii democraţi ca ţărăniştii şi liberalii, ci naţional-comuniştii ca Adrian Păunescu şi C.V. Tudor. Corectitudinea limbii poate fi adesea o mască pentru o gîndire coruptă, după cum greşeala de exprimare poate atrage o descalificare nemeritată.