Citigroup are un nou şef
12 decembrie 2007Publicitate
Cârma Citigroup va fi preluată de către fostul şef al secţiei de investiţii a concernului, Vikram Pandit iar în fruntea consiliului de administraţie se va afla Win Bischoff, a anunţat conducerea companiei astăzi. Managerul interimar, Robert Rubin se va întoarce în funcţia sa de preşedinte al comitetului executiv.
Reamintim că fostul manager al grupului bancar, Charles Prince, a demisionat din funcţie la 4 noiembrie 2007 după ce Citigroup suferise pierderi de miliarde din cauza crizei financiare din Statele Unite, declanşată de prăbuşirea pieţei ipotecare. Cursul acţiunilor Citigroup a scăzut de la începutul anului până astăzi cu peste 40%.