1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cioran – un provocator enigmatic?

8 aprilie 2011

Mai actual decît oricînd pentru unii, ieşit din modă pentru alţii, Emil Cioran polarizează spiritele, mai intens decît a făcut-o vreodată, în cei 100 de ani împliniţi astăzi de la naşterea lui.

https://p.dw.com/p/RGMD
Imagine: picture alliance/dpa

Un sceptic radical, un mistic fără Dumnezeu, o sirenă nihilistă, un atlet al disperării

– lista apelativelor ce i-au fost atribuite, de-a lungul anilor, de către admiratori şi critici lui Emil Cioran, rămîne deschisă.

Centenarul ilustrului fiu de popă din Răşinari, devenit unul din cei mai mari stilişti ai limbii franceze, a fost inaugurat la Salonul de Carte de la Paris, unde Institutul Cultural Român a organizat, pe 18 şi 19 martie, un simpozion intitulat Pesimismul Triumfător - cu ilustră participare.

Dar deja pe 12 martie, în librăriile din Republica Federală, editura Suhrkamp lansa un volum incluzînd 25 de articole în limba română, apărute în periodicele vremii, unele dintre ele nemaireeditate de-atunci, scrise de filozoful în devenire, între anii 1931 şi 1937, pe cînd, cu o bursă de studii, se afla într-o Germanie cuprinsă de nazism. Intitulat „Despre Germania,” volumul tradus de Ferdinand Leopold, şochează, provoacă, incită şi stîrneşte deja aprige polemici în presă.

La Viena, Institutul Cultural Român în colaborare cu Societatea Austriacă de Radiodifuziune ORF a organizat o seară specială dedicată lui Emil Cioran, cu intenţia mărturisită de a se distanţa de expresia mumificantă a memoriei acestuia, propunînd un portret contemporan al aniversatului şi tematizarea forţei de iradiere a operei sale. Proiecţia filmului documentar Apocalipsa după Cioran, dialogul public susţinut pe scena Casei Radioului Austriac cu participarea unor jurnalişti, profesori universitari şi scriitori, a fost întregit, în registru muzical, cu o lucrare a compozitorului austriac Franz Koglmann, dedicată lui Cioran.

Cu nimic mai prejos, Institutul Cultural Român Titu Maiorescu din Berlin organizează pe data de 16 aprilie un colocviu consacrat mai cu seamă ideilor filozofice ale lui Cioran. Seara, o lectură din piesa lui Matei Vişniec „Mansardă pariziană cu vedere spre moarte" precum şi deja amintitul film realizat de Gabriel Liiceanu şi Sorin Ilieşiu, Apocalipsa după Cioran, încheie evenimentul, nu însă şi ciclul manifestărilor care vor continua, la fel ca şi dezbaterile în jurul complexei şi dificilei moşteniri lăsată de publicistica din tinereţe.

Cum afirmam deja,primele reacţii în presa germanofonă la apariţia volumului „Despre Germania” nu au întîrziat. Ele se află abia la început, se concentrează asupra „petei brune de pe vesta albă a filozofului”, asupra juvenilelor derapaje şi deraieri fascistoide ale bursierului român, lăsîndu-se, unele dintre ele, interpretate şi ca tentative de demolare a unui idol (pentru cei care l-au ridicat excesiv în slăvi pe Cioran) dar şi ca inevitabile şi necesare confruntări cu faţetele unei opere şi ale unei personalităţi, prinsă în iureşul istoriei dar izbutind totuşi să se smulgă la timp din vîrtejul distrugător şi să-şi facă mea culpa.

Asupra acestor controverse publicistice şi de idei vom reveni nu numai fiindcă în Germania, din raţiuni istorice şi legitime componente morale, sensibilitatea faţă de ideologiile totalitariste, în special faţă de cea brună, ca şi faţă de legăturile unor intelectuali de clasă cu maleficele ei depozite de idei, este mai acută ca în alte ţări, dar şi fiindcă Cioran, ca şi Heidegger, stîneşte unor critici dorinţa şi gestul reflex de a citi întreaga operă altfel.

Trecutul brun al celui despre care Peter Sloterdijk avea să afirme că este cel mai important scriitor filozof a fost luat sub lupă deja în studiul Martei Petreu, intitulat „Un trecut deocheat”, precum şi în controversata „Uitare a fascismului”, scrisă de Alexandra Laignel-Lavastine, lucrări la care şi Ferdinand Leopold se referă în postfaţa antologiei.

Pe bună dreptate, traducătorul atît de dificilelor şi explozivelor texte revendică necesitatea unui studiu ştiinţific solid al publicisticii cioraniene (care, în paranteză fie spus, este un teren minat).

Era previzibil ca în absenţa unei contextualizări istorice corespunzătoare, a unei mai profunde cunoaşteri a realităţilor româneşti din anii 20 şi 30 ai secolului trecut, în absenţa unei traduceri a pătimaşei scrieri „Mon Pays” - Ţara mea, şocul produs de mărturiile textuale ale nebuniei, ale rătăcirilor juvenile, ale pasagerei dar nefastei admiraţii nutrite faţă de Hitler şi nazism, păcate de care Cioran s-a căit ulterior şi pentru care şi-a făcut mea culpa, să fie în Germania zilelor noastre mai puternic decît în Franţa ori România.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Robert Schwartz