Cine va câștiga alegerile americane? | Global | DW | 29.07.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

OPINIE

Cine va câștiga alegerile americane?

SUA continuă să fie superputerea. Dar cine o va conduce la anul? Tot Trump? Sondajele "zic" altceva. Dar sociologii și presa au mai greșit, prea puțini intuind votul pentru Brexit și Trump. Se vor dovedi iar în eroare?

Donald Trump și Joe Biden

Donald Trump și Joe Biden

America nu e doar în clinci cu tot mai agresivul regim comunist chinez. Nu e în litigiu doar cu Rusia lui Putin și cu teroriștii islamici. Nu e la distanță numai de o Europa abulică, apărată de un pact nordatlantic cu SUA primus inter pares, care e o alianță tot mai dezbinată. Și nu e supărată rău doar pe Germania, de unde SUA tocmai au anunțat că-și mută Cartierul General European la Mons, în Belgia. Mai rău decât oricând, America e în conflict cu ea însăși.

Precarele condiții ale scrutinului

Unul, în care presa nu e atât moderator și instanță în stare să dumirească electoratul nehotărât, cât, mai degrabă, partizană. A devenit parte din ce în mai militantă a ceea ce se conturează a fi o revoluție culturală maoistă, grefată pe primul război civil și, totodată, global din istorie, dată fiind forța de reverberație mondială a opiniilor formate și promovate de actori globali ca twitter și CNN, ca și implicarea propagandelor răsăritene în disputele americane.

În aceste precare condiții se vor derula, în mai puțin de 100 de zile, importantele alegeri americane. Care, judecând după sondaje, par să fi fost tranșate de pe acum. Dacă e să le dăm crezare, scrutinul din noiembrie ar urma să fie câștigat lejer de Joe Biden.

În ciuda evidentelor sale neajunsuri, candidatul democrat e văzut departe, în față, ba chiar dotat cu un avantaj aparent irecuperabil înaintea mult demonizatului președinte în exercițiu, care funcționează ca o cârpă roșie fluturată taurului elitei mondialiste și progresiste, dominând copios și mediile, și lumea politică și academică americană și globală.

Situația dată și credibilitatea analiștilor

Dar câtă încredere se poate avea în sondaje? Cât de fiabil e, să spunem, cel britanic al IPA care îl prezenta la 29 iulie, pe Donald Trump, ca incapabil să strângă în noiembrie mai mult de 128 din cei 270 de electori necesari menținerii sale la Casa Albă?

Conform sondajului IPA, Biden conduce pe moment și în unele din tradiționalele fiefuri republicane și în unele din statele cheie, care basculează frecvent în tabăra adversă. Conform acestui sondaj, Biden pare a învinge în state esențiale ca Florida, Pennsylvania, Michigan și Wisconsin și ar putea să se impună într-un bastion conservator ca Texas.

Multe alte sondaje furnizează rezultate similare, chiar dacă înregistrează și o recentă reducere a handicapului. Or, nimeni n-a eșuat mai dezastruos și mai constant, în ultimii ani, decât sociologii. Departe de a prevedea, ca în articolul DW Istorie pe pâine, din 2016, votul britanicilor pentru Brexit, gazetarii apuseni au ratat aproape în corpore și opțiunile cetățenilor Regatului Unit, și predicția triumfului lui Trump în fața unei candidate la președinție, precum Hillary Clínton, pe care virtual întreaga presă apuseană o dădea clar câștigătoare.

S-au deșteptat oare, între timp, șefii concernelor și elita politică, intelectuală și mediatică? Defel. Torpoarea managerilor surmenați de shutdown, puși în pericol de recesiunea iscată de pandemie și prostiți de statul acasă, a dobândit neegalate dimensiuni.

Înecate în gemul dulce al unei groase conformități politic corecte, universitățile fac revoluții cu participarea gloatei, iar televiziunile și ziarele sunt imersate confortabil în propria lor somnolență. Conformismul mediatic s-a adaptat și nu s-a redus, ci a luat proporții. Însăși nava amiral a presei americane a ilustrat degringolada, New York Times trezindu-se torpilată și scufundată într-o acută criză de credibilitate de incapacitatea sutelor ei de gazetari de a tolera fie și moderate opinii politice conservatoare, astfel încât, la presiunile sutelor de gazetari extremiști sau conformiști s-a văzut demis șeful paginii de comentarii. Vina lui? Publicarea editorialului prea puțin oportunist al unui senator american.         

Pro și contra lui Trump

Înseamnă toate acestea că putem ignora sondajele și miza pe automata realegere a lui Trump? Câtuși de puțin. Președintele a comis o serie de erori și gafe grotești, nu în ultimul rând în găunoasa și frivola sa retorică și, mai ales, în gestionarea defectuoasă a pandemiei.

Chiar dacă, mai nou, Trump s-a redresat, cerând compatrioților săi să fie precauți și să-și poarte măștile, e greu de crezut că o presă constant și virulent ostilă, care a ignorat timp de patru ani mai orice alt subiect în afara celor livrând șanse de demonizare a președintelui, făcut culpabil pentru orice nu funcționează în lume, se va reprofila. Și îi va lustrui în următoarele trei luni bilanțul.

Or, dincolo de economie, subiectul principal al scrutinelor prezidențiale de peste ocean, nimic nu-i preocupă în prezent pe americani mai intens decât pandemia și urmările ei. Iar economia își revine lent, după o perioadă extrem de dificilă pentru un electorat greu încercat de globalizare și de crize repetate care, din 2001 încoace, par nu doar să se țină lanț, ci și să fie exagerate de o presă în perpetuă căutare nu doar de nod în papura ideologică, ci și de senzaționalisme în stare s-o vândă.

Iată de ce nici în ianuarie, când economia era pe cai mari și se îndrepta spre culmi atinse în SUA doar în 1964 ori 1984, Trump nu era prea popular. Ce l-ar mai putea salva, știut fiind că simpatia pentru Trump a crescut în ultima vreme un pic, dar rămâne mai anemică decât oricând, în istorie, pentru un președinte în exercițiul funcțiunii aflat la capătul primului său mandat? Adevărul.

Adevărul e că, dincolo de prostia abandonării kurzilor sirieni, bilanțul său politic extern e net mai bun decât îl prezintă presa mainstream. Care ignoră, de pildă, capacitatea net mai mare a liderului de la Casa Albă (decât a perechii Obama-Biden, de pildă) de a evita războaiele și de a nu pune în pericol americani dislocați în zone de conflict fierbinte.

Ignorate de mare parte din massmedia sunt și binefacerile majore ale atitudinii dure a SUA față de o Chină comunistă, pe care împăciuitorismul liderilor occidentali a hrănit-o și a încurajat-o să aibă un regim tot mai liberticid, mai agresiv, expansionist și criminal.

Calitățile și neajunsurile lui Joe Biden

Dar alegerile americane nu se câștigă de regulă pe bază de politică externă. Motiv pentru care sondajele îl dau învingător pe un Biden cu un interminabil trecut de gafe, acuze de hărțuieli sexuale, inconsistențe și inepții.

Candidatul democrat se distinge în pezent prin pasivitate, refuzul său de a ridica fie și un deget fiind menit să reducă riscul de a pierde bruma de simpatii aduse de presă în virtutea calității sale de reprezentant al opoziției anti-Trump. Pe Biden, a cărui ambiție supremă e să fie iubit, l-ar vota, grație notorietății si amplei sale susțineri mediatice, chiar și multe femei, în ciuda acuzei că s-ar fi făcut vinovat de hărțuiri sexuale, o învinuire mai credibilă decât cele proferate recent, cu net mai mult ecou, întru împiedicarea accesului la Curtea Supremă a unui judecător conservator, șicanat la sânge de stânga.

Pe Biden îl dezavantajeaza însă un parametru cheie. Entuziasmul taberei republicane de a-l vota pe Trump e, în prezent, sensibil mai puternic decât dorința, extrem de slabă, a alegătorilor democrați, de a opta la urne pentru Biden.

Moderata Amy Klobuchar în postura candidatei la vicepreședinție l-ar putea ajuta pe democrat, un politician nu tocmai capabil să convingă că nu e afectat de un debut de senilitate. Și că nu e prizonierul unui partid capturat de militantism neomarxist, radicalii revendicând tot mai autoritar adoptarea în echipă a unei femei de culoare cu opțiuni extremist-anticapitaliste, adecvate criteriilor neoiacobine ale ideologilor, care au convertit relativismul și antirasismul în ingredientele unei politici identitare, absolutiste, socialiste și rasiste.

Nădejdea lui Trump

Nu puțini conservatori speră ca, în siajul înmulțirii galopante a crimelor în statele și metropolele conduse de democrați și a violențelor și vandalismelor comise în serie, după moartea lui George Floyd în custodia poliției, de către susținătorii extremei stângi, sub pretextul derulării de proteste antirasiste, clasa de mijloc se va speria. Și i se va ralia cu arme și bagaje președintelui, profilat ca un soi de ultimă redută a legii și ordinii.

Or, doar cu frica e mai greu să se câștige alegeri. Dar dacă spaima de fanatism, violențe și fărădelege s-ar adăuga unei perceptibile relansări economice și unei campanii electorale eficiente, Trump are toate șansele să se impună.