1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
Auto și mobilitate

Cine decide comportamentul etic al mașinilor fără șofer?

Sam Baker
30 octombrie 2018

Ce decizii de ordin moral au de luat mașinile fără șofer în cazul unui accident inevitabil? Și cine decide aceste răspunsuri programate în prealabil? Aceste întrebări au fost puse publicului, cu rezultate surprinzătoare.

https://p.dw.com/p/37NQb
Mașina fără șofer a Google
Mașina fără șofer a GoogleImagine: picture-alliance/dpa

Până acum, au tot fost discutate aspectele tehnice privind automobilele fără șoferi. În prezent, dezbaterea a trecut la partea morală în cazul mașinilor autonome.

Cercetătorii de la renumitul Massachusetts Institute of Technology (MIT) au dat publicității săptămâna aceasta un studiu nou privind preferințele oamenilor în ceea ce privește deciziile pe care vehiculele autonome le au de luat atunci când un accident este inevitabil. Astfel de informații ar putea fi folosite ulterior pentru a fi incluse în aplicațiile de software din mașinile fără șofer, precum și pentru a influența deciziile politice și legile pe această temă în țările în care astfel de automobile se vor afla în circulație.

Când accidentele sunt de neevitat, cum ar trebui să decidă mașinile fără șofer pe care pietoni să-i calce?
Când accidentele sunt de neevitat, cum ar trebui să decidă mașinile fără șofer pe care pietoni să-i calce?Imagine: picture-alliance/chromorange/SPA

Rezultatele au dezvăluit că oamenii preferă ca mașinile fără pilot să decidă pentru salvarea primordială a vieților umane, înaintea celor animale. Mai multă valoare a fost atribuită salvării unui grup de persoane, spre deosebire de indivizi. De asemenea, salvarea copiilor are prioritate față de adulți. 

Totuși, aceste rezultate nu au fost universale. Studiul a scos la iveală diferențe de ordin cultural, cum ar fi o preferință mai redusă de a-i salva pe tineri în dauna celor mai în vârstă în multe țări asiatice.

Milioane de persoane au jucat 'Moral Machine'

Cercetarea a inclus un joc online disponibil în mai multe limbi, un joc numit de autorii studiului "Moral Machine." Participanții au fost întrebați ce deznodământ preferă într-o serie de dileme potențiale cu care s-ar confrunta vehiculele autonome.

Rezultatul jocului a constituit o compilație de aproape 40 de milioane de decizii luate de peste două milioane de participanți din lumea întreagă. Informații suplimentare au fost colectate prin sondaje de opinie realizate în 130 de țări. În total, 491.921 de participanți și-au pus datele lor demografice la dispoziția studiului. Cercetătorii au analizat datele în ansamblu, dar și pe subgrupe demografice pe criterii ca sexul, venitul, vârsta, educația și convingerile religioase.

Principalele diferențe găsite au fost bazate pe deosebiri de ordin geografic și cultural, deși toate regiunile s-au pronunțat majoritar pentru salvarea celor care respectă regulile de circulație, în dauna pietonilor care nu le respectă.

Până acum, nu au fost adoptate prea multe legi privind modul de operare al mașinilor fără șoferi. Dar Comisia Germană de Etică pentru mașinile autonome a propus următoarele în 2017: "În cazul unor accidente inevitabile, este interzisă strict orice distincție bazată pe caracteristici personale (vârstă, sex, constituție fizică sau mentală). Este de asemenea interzis să fie preferate anumite victime în detrimentul altora. Programarea generală care ar viza reducerea numărului de vătămări individuale ar putea fi justificată."

Jocul rămâne accessibil online și puteți testa modul în care sunteți dispuși să luați aceste decizii grele accesând linkul de mai jos!