Chung Mong Koo condamnat la închisoare
5 februarie 2007Publicitate
Tribunalul din Seoul a considerat astăzi dovedit faptul că Chung Mong Koo ar fi sustras peste 80 milioane de euro din fondurile firmei în scopuri private, aceasta fiind în opinia judecătorilor o acţiune „evident criminală”.
În pofida condamnării însă, Chung Mong Koo va rămâne în continuare în stare de libertate şi va deţine şi pe viitor controlul absolut asupra companiei Hyundai Motor, a anunţat conducerea concernului astăzi, după aflarea verdictului.
Purtătorul de cuvânt al Hyundai a declarat în plus, că firma sa intenţionează să facă recurs împotriva verdictului pronunţat de prima instanţă.