Reteaua Securitatii inca domina tara, dar e o retea mafiota

Si chiar daca cei de la putere nu mai au ideologia comunista, reteaua Securitatii care domina tara atunci o domina in continuare, uneori formata chiar din aceleasi persoane sau din copiii lor.

Poezia si memoria se intersecteaza in tot ceea ce face Ana Blandiana si atunci orice interviu cu scriitoarea, simbol al Pietei Universitatii, va trece dintr-un plan in altul, fara a fi fortat. Desi nu si-a propus sa scrie poezie politica, Ana Blandiana a denuntat in versuri raul comunist, raul din cotidian, pentru ca poetii, nu-i asa?, nu pot fi ticalosi. Este cazul poeziei Totul, care i-a adus, alaturi de alte trei publicate in Amfiteatru, o noua interzicere in comunism, si care a facut inconjurul planetei, fiind tradusa si publicata cu explicatii in cotidianul britanic "The Independent". Asa aflau vesticii de cozile, frigul, foamea si avorturile care ucideau femei in Romania.

Dar raul nu a luat sfarsit nici cand comunismul s-a prabusit. S-a transformat intr-o ura organizata politic, pe care partidul mamut PSD a stiut sa o speculeze si sa castige, in virtutea ei, alegeri dupa alegeri. Si chiar si atunci cand nu le-a castigat, s-a intors la putere.

Ziare.com va propune un interviu-eveniment, in doua parti, cu Ana Blandiana, in care analiza prezentului se va intersecta cu poezia, cel mai recent volum, aparut la Editura Humanitas, fiind un dialog cu Romulus Rusan, cel alaturi de care a mers umar la umar, atat in iubire, cat si in formidabilul proiect al Memorialului Sighet.

Ana Blandiana, pentru ca am vorbit inainte de a deschide reportofonul despre ce s-a intamplat la Gdansk, asasinarea primarului, motivata politic de criminal, de o politica a razbunarii, cum ati numit-o, voi incepe cu o intrebare neplanificata. Ce spuneati de gestionarea asta politica a urii mi-a amintit de o imagine foarte puternica din cartea dumneavoastra, Fals tratat de manipulare, si anume aceea a baietilor de pe Calea Victoriei, "fostii orfani", ale caror resentimente le speculase dictatura comunista.

Specularea resentimentului general uman, da, e o dovada de mare subtilitate a capacitatii de manipulare a comunismului, dupa cum multiplele forme de represiune exersate denota subtilitate si chiar perversitate. Comunistii au fost de-a dreptul savanti in specularea si organizarea raului.

M-am intrebat de multe ori daca asa au reusit comunistii sa pastreze puterea, manipuland fricile, resentimentele. Altfel, se poate raspunde la aceasta intrebare: cum de a ramas atata vreme o dictatura la putere?

Asta e o intrebare in acelasi timp indreptatita si aproape suprarealista, avand in vedere ca a fost vorba de o putere aproape neclintita jumatate de secol pe cateva continente: Uniunea Sovietica, China, Asia de Sud-Est, Europa de Est, ca sa nu mai vorbim de experientele africane si sud-americane. Totul s-a bazat pe un amestec de teroare, de mizerie si de exploatare a sufletului omenesc. Au fost exploatate toate defectele oamenilor, ba chiar si calitatile lor.

Este mecanismul prin care raul invinge in lume. De fapt, diavolul asta face, in toate religiile: degradeaza oamenii si ii transforma in demoni jalnici, victime si calai, in acelasi timp, vezi titlul lui Dostoievski.

Dupa Revolutie, spunea undeva chiar sotul dumneavoastra, Romulus Rusan, era alt popor.

Noi am avut foarte puternic, amandoi, acest sentiment, mai ales cand el, impreuna cu colegele noastre, au lucrat vreo trei ani pe tema "Comunismul si taranii" si au rezultat mai multe carti si o expozitie si au descoperit mai mult de 120 de rascoale impotriva colectivizarii. Intr-o tara si la un popor care obisnuia sa spuna, la modul cel mai colocvial, si tin minte ca asta ma umilea cel mai tare, "mamaliga nu explodeaza". Polonezii au facut Solidarnosc, ungurii au facut Revolutia din 1956, la noi, "mamaliga nu explodeaza".

Un fel de a rasuci cutitul in rana si parea ca nu e nimic de raspuns. Dar in timpul acesta fusesera 120 de rascoale, dintre care, de exemplu, una, intr-un sat de langa Arad, a fost reprimata inconjurandu-se satul, ca o cetate dusmana. S-a tras la intamplare pe strazi si au fost lasate cadavrele, ca sa ii inspaimante pe ceilalti.

Explodase mamaliga de atatea ori si noi nu stiam. Asta e o alta dovada a felului de o mare complexitate in care a functionat comunismul. Intre teroarea nazista, care isi trambita crimele si cea comunista, in care totul era secret, e o deosebire esentiala, care ii face pe nazisti, comparativ, aproape naivi. Se petreceau aceste grozavii si noi, sau parintii nostri, contemporani cu ele, nu aflam nimic. Nu stiau adevarul decat victimele.

Indeobste, romanii au pastrat o cultura a infrangerii in comunism. Stim foarte putine despre rezistenta anticomunista, ca si cum nu ar fi fost deloc.

Despre represiune stiu numai cei care au fost reprimati, daca au ramas in viata, despre rezistenta si mai putini, pentru ca nu au supravietuit. Cineva care nu a avut in familie pe cineva la inchisoare sau in munti nu afla, nu stia.

Ma intreb daca nu e aici si o cultura a tacerii. Daca cei care ieseau din inchisori nu taceau. Daca parintii nu au inceput sa taca, incat memoria sociala practic s-a rupt.

La iesirea din inchisoare, cei care erau eliberati au trebuit sa semneze ca nu vor spune nimic. Si nu au spus, pentru ca nu au avut incredere ca nu se va intoarce totul. Noi am inceput inregistrarile de istorie orala in 1993, cand am inceput Memorialul. Trecusera trei ani de la Revolutie si inca era foarte greu sa convingi un fost detinut politic sa povesteasca. Intrebarile noastre semanau cu intrebarile din ancheta: "Ce a fost, cum a fost, cine ai fost, cum ai rezistat?". E adevarat ca persistenta puterii postcomuniste favoriza tacerea.

Cititi interviul integral pe ziare.com accesand linkul de mai jos.