Analiză: Chișinăul a convocat din nou ambasadorul rus
17 martie 2026
De data aceasta din cauza atacului rusesc asupra complexului hidroenergetic „Novodnestrovsk” din Ucraina, care a condus la scurgeri masive de produse petroliere în râul Nistru.
Totodată, Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova a raportat că încă o dronă a fost observată marţi, la ora 01.30, în zona de responsabilitate a SPF Olăneşti, flancul drept, la aproximativ 200 metri de la fâşia de stat, pe direcţia Iaskî (UA) - Crocmaz (RM).
Obiectul aerian zbura la o înălţime de până la 150 metri, survolând ilegal spaţiul aerian al Republicii Moldova. În timpul redactării acestui material, surse DW au comunicat că drona a fost găsită la Tudora şi că are o încărcătură expolzivă. Forţele speciale se îndreaptă acum spre locaţia respectivă pentru a o dezamorsa.
Ozerov, întâmpinat cu apă poluată din Nistru
Diplomatul rus a venit la MAE nu cu vreo mașină rusească, ci cu un Mercedes de lux. În interiorul clădirii însă a fost întâmpinat cu o sticlă de apă prelevată din Nistru, cu substanță poluantă. Lui Oleg Ozerov i-a fost transmisă încă o notă de protest prin care Chișinăul condamnă atacul care a generat „riscuri majore pentru mediul înconjurător și securitatea alimentării cu apă a Republicii Moldova”. Potrivit MAE de la Chișinău, fluviul Nistru asigură apa pentru aproximativ 80% din populația țării și pentru 98% din municipiul Chișinău.
Pe de altă parte, ministrul moldovean al Mediului, Gheorghe Hajder, a lăsat să se înțeleagă că partea ucraineană a mințit în comunicarea avută cu autoritățile de la Chișinău, spunând că în Nistru s-ar fi scurs doar 1,5 tone de produse petroliere. În realitate, potrivit oficialului moldovean ar fi vorba de zeci de tone, fapt confirmat inclusiv de experții români care lucrează în preajma filtrelor absorbante de pe teritoriul Republicii Moldova. În plus, autorităților de la Chișinău nu li se permite accesul la hidrocentrala Novodnistrovsk (sursa de poluare), deoarece „este obiect secretizat în perioada aplicării legii marțiale”. Prin urmare, salvatorii moldoveni încearcă să combată poluarea râului Nistru într-un mod haotic, necunoscând cu exactitate substanțele nocive deversate în râu. Potrivit ecologistului moldovean, Ilya Trombitsky, Ucraina refuză să furnizeze Chișinăului aceste date.
Ultima informație făcută publică marți, 17 martie, de către Ministerul Mediului de la Chișinău este că pata de petrol formată pe râul Nistru s-a diminuat, dar „situația rămâne sub monitorizare”.
Denunț penal din partea Asociației Promo-LEX
În legătură cu acest dezastru ecologic, Asociația Promo-LEX din Republica Moldova a depus la Procuratura Generală a Republicii Moldova un denunț penal privind faptele care au condus la contaminarea masivă a Nistrului cu substanțe poluante de origine petrolieră, în urma atacului militar al Federației Ruse asupra centralei Novodnistrovsk. Juriștii Promo-LEX cer începerea urmăririi penale, conservarea urgentă a probelor (analize de laborator, probe de apă și sediment, date satelitare), efectuarea expertizelor judiciare de mediu, cooperare judiciară internațională, evaluarea și cuantificarea prejudiciului ecologic și material. „Poluarea masivă a Nistrului nu este un incident administrativ, ci o faptă de o gravitate excepțională, care afectează dreptul la un mediu sănătos, dreptul la apă și sănătate a sute de mii de persoane. Procuratura Generală dispune de instrumentele legale necesare pentru a investiga și a documenta aceste fapte, iar conservarea urgentă a probelor este imperativă”, susține avocatul Promo-LEX, Vadim Vieru.
În timp ce autoritățile încearcă să diminueze impactul catastrofei ecologice, portavocile Kremlinului de la Chișinău au pornit o campanie de dezinformare prin care încearcă să dezvinovățească Rusia. Se operează cu fake news-uri absurde cum ar fi că Nistrul a fost poluat nu de bombardamentele ruseşti, ci de un camion cu petrol, care s-ar fi răsturnat pe un pod la Otaci - asta deşi Nistrul curge în direcţie opusă. Autorii falsurilor îşi distribuie şi amplifică reciproc naraţiunile şi nu uită să acuze Guvernul că nu face ceea ce trebuie şi că nu se gândeşte la oameni, ci cum să acopere iresponsabilitatea Kievului.