Ceremoniile realității: Școala românească trebuie depolitizată | România | DW | 10.09.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Ceremoniile realității: Școala românească trebuie depolitizată

Ce-ar fi dacă prim-ministrul Florin Cîțu ar fi prezent la deschiderea anului școlar în cel mai prăpădit cătun? Iar pentru a lua un contact tactil cu realitatea ar fi obligat să folosească WC-ul din curtea școlii?

Luni, 13 septembrie, 2,8 milioane de elevi din ciclurile primar, gimnazial și liceal vor începe școala. De cel puțin o săptămână, un număr dublu de părinți s-au pregătit pentru deschiderea anului școlar 2021-2022 – la acest indicator trebuie scăzute familiile cu mai mulți copii, familiile fără copii, precum și cele monoparentale, din care un membru al familiei a decedat. Cred că putem consemna cel puțin 3 milioane de părinți. Să nu-i uităm însă nici pe bunici, care și ei așteaptă sunetul clopoțelului pentru nepoții lor. 

La finalul acestui recurs la deschiderea porților pentru începerea unui nou an de școală, care, după doi ani de învățământ online, a extins și a adâncit analfabetismul sistemic, adăugăm și cele peste 200.000 de cadre didactice din sistemul preuniversitar de învățământ, precum și funcționarii din Ministerul Educației și cei din inspectoratele școlare. Tot aici adăugăm și funcționarii primăriilor și personalul auxiliar care asigură buna funcționare a unităților de învățământ. De fapt, formularea corectă este „care ar trebui să asigure condițiile optime de desfășurare a activității școlare“. Să nu-i uităm nici pe bodyguarzii și pe polițiștii de proximitate. Începerea școlii implică, așadar, mult peste 6 milioane de suflete.

Școala românească este doar un donator de informație

Acesta este subiectul zilei și chiar al săptămânii. Numai că presa de la București nu i-a acordat decât un exercițiu de vocalize, știri seci, câteva interviuri cu ministrul Educației Sorin Câmpeanu și cam atât. Analizele serioase care să despice firul în patru, care să caute răspunsuri corecte la criza din sistemul educațional, care să se aplece asupra cauzelor care au condus și conduc, de 30 de ani, la așternerea apatiei în rândul principalilor subiecți ai sistemului educațional - Ministerul Educației și inspectoratele școlare, elevii, cadrele didactice, părinții - lipsesc în continuare, ca și în alte domenii.

Și asta, în ciuda faptului că educația este cel mai important pilon al unei societăți. De aici, din acest trunchi, pornesc toate ramurile care fac funcțională o societate modernă. Școala românească este în continuare un donator de informație, dar și acesta subnutrit din pricina multor cadre didactice incompetente și dezinteresate (de exemplu, mai ales în școlile din mediul rural, nu puține sunt învățătoarele și profesoarele care tricotează pulovăre și ciorapi în timpul orelor), un bagaj de cunoștințe învățate pe de rost, pe care elevii le cară în ghiozdan atât când merg la școală, cât și în drum spre-acasă.

Despre accederea școlii românești către un sistem de educație formativ au vorbit toți miniștrii de resort, fie pe la colțuri, la întruniri bahice cu alți indivizi purtând matricola de șef de minister ori cu tovarăși de partid, fie în public, în noul limbaj de lemn postdecembrist.

E nevoie de o disciplină de învățare a bunelor maniere 

Dintre cei peste 30 de miniștri ai Educației care au ocupat acest portofoliu, îi rețin doar pe Mihai Șora, care a trebuit să-și abandoneze proiectele și să părăsească ministerul sub presiunea lui Iliescu și a FSN-ului, și pe fostul rector al Universității din București Mircea Dumitru, ministru în guvernul Cioloș doar șapte luni, între iulie 2016 și ianuarie 2017. El a emis un ordin prin care cadrelor didactice le era interzis să dea elevilor teme pentru acasă care să necesite mai mult de două ore de lucru. Acest ordin, declara la vremea respectivă ministrul Mircea Dumitru, „nu se aplică automat și va trebui ca și părinții sau comitetul de părinți, precum și elevii să contribuie la aplicarea lui. Trebuie să facem distincție între temele obligatorii și temele suplimentare. Trebuie să preîntâmpinăm abuzurile școlii față de timpul liber al elevilor.“ 

Despre cum se poate gestiona timpul liber ar putea fi o disciplină opțională. La fel, programa școlară ar trebui să introducă o oră de învățare a bunelor maniere. O astfel de disciplină era obligatorie înaintea instaurării regimului comunist.

Revin la fostul ministru al Educației. Ordinul de ministru, care ar fi urmat să fie începutul unei reforme radicale a sistemului educațional, a rămas doar o intenție curajoasă, întrucât Mircea Dumitru a demisionat din guvern din motive politice. 

Îl cunosc pe fostul rector al Universității din București de mulți ani. Insist asupra activității lui la minister întrucât, exceptându-l pe Mihai Șora, a fost singurul ministru al Educației neafiliat politic. Dacă ar fi deținut portofoliul timp de patru ani, școala românească ar fi arătat cu siguranță altfel. Dar, din păcate, în fața numelor multor personalități fără carnet de partid care ar putea să facă o breșă, în toate domeniile, în apatia virulentă a societății românești, întotdeauna administratorii politici aplică un „dacă“.

De final, dau și eu frâu liber unui „dacă“: Ce-ar fi dacă prim-ministrul Florin Cîțu ar fi prezent la deschiderea anului școlar într-unul dintre cele mai prăpădite cătune, de exemplu în Fîstîci, comuna Cozmești, județul Vaslui, unul dintre cele mai sărace județe din România? Și, pentru a lua contact cu realitatea în ceea ce privește miile de unități de învățământ care și în ziua de azi funcționează fără aviz medical și fără grupuri sanitare în incinta școlii, va fi obligat, după susținerea discursului prim-ministerial, să folosească WC-ul din curtea școlii pentru nevoi care nu suferă amânare?

Eu zic că ar fi un pas mic pentru samuraiul politic Florin Cîțu, dar un pas mare pentru un semn de întrebare care să stăruie în mintea omului Cîțu. 

Dar piatra de moară pe care o cară cu voioșie premierul, nu pentru bună guvernare, ci pentru accederea în fruntea liberalilor, nu-i lasă o clipă de răgaz pentru a se gândi și la bieții copii din zonele defavorizate, acolo unde sărăcia se traduce într-o masă caldă pe zi și în tălpile încălțărilor pingelite, de mai multe ori, cu petice de cauciuc. 

Vă mai recomandăm