Ceremoniile realităţii: Liberalismul postdecembrist, de la Brătieni la Florin Cîțu | România | DW | 07.10.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

OPINIE

Ceremoniile realităţii: Liberalismul postdecembrist, de la Brătieni la Florin Cîțu

Nenumăratele sciziuni în rândul PNL de-a lungul a treizeci și unu de ani ridică un mare semn de întrebare în ceea ce privește acuratețea materialului politic de sorginte liberală.

Liberalii au avut cel mai sinuos parcurs dintre toate formațiunile politice postdecembriste care au luat startul la cursa pentru câștigarea puterii în România fără Ceaușescu – pe de o parte, partidele așa-numite „istorice“, reinventate după decembrie ’89, anume PNȚ, PNL și PSDR, iar pe de altă parte emanatul FSN, cel care a chemat la ospățul „comunismului cu față umană“ șleahta de foști nomenclaturiști ai PCR, securiști, milițieni, militari, toți cu multe stele pe umeri și actori ai confiscării jertfei inocenților pe altarul, credeau ei, al unei dimineți libere de comunism, dar care în realitate s-a dovedit a fi tribuna nu a neocomunismului, cum prea adesea auzim, ci a comuniștilor pursânge cu voie de a zburda liber într-un regim nu doar permisiv, ci chiar încurajator furtului la scară națională, fără opreliștea Justiției, ceea ce sub dictatură nu fusese posibil.

Am punctat mercurialul cadrelor Frontului Salvării Naționale moșit de Ion Iliescu și camarila lui pentru a vedea, pe parcursul acestei anamneze a istoriei postdecembriste a liberalilor, că trunchiul viguros al fostului regim dictatorial al lui Ceaușescu a rodit și mlădițe liberale, țărăniste ori social-democrate (a nu se confunda Partidul Social Democrat Român al lui Sergiu Cunescu cu PSD-ul lui Iliescu, Văcăroiu, Năstase, Dăncilă, Dragnea, Ciolacu).

Explicit, infiltrările securisto-feseniste în arealul partidelor istorice, nu de puține ori chiar în proximitatea conducerii centrale, au fost extrem de facile, și asta datorită sprijinului venit din interiorul acestor formațiuni politice, revendicate de la Brătieni, în cazul PNL, și de la Iuliu Maniu și Ion Mihalache, în cazul PNȚ.

Treizeci de ani de liberalism turmentat. Sau comandat?

Partidul Național Liberal va fi reconstruit imediat după confiscarea puterii politice de către Ion Iliescu și Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN), care după trei luni de gestație se va încarna în partidul FSN și va câștiga la un scor zdrobitor alegerile din 20 mai 1990.

Radu Câmpeanu alături de Dan Amedeo Lăzărescu, Dinu Zamfirescu și alți foști deținuți politici liberali vor reconstrui partidul Brătienilor, care timp de aproape o jumătate de secol a fost interzis de regimul comunist. Dar în scurt timp apele vor începe să se tulbure în rândul liberalilor pre- și postdecembriști.

La jumătatea anului 1990, din trunchiul PNL se va desprinde o facțiune în fruntea căreia se vor afla Dinu Patriciu, Horia Rusu, Călin Popescu-Tăriceanu, Andrei Chiliman, Radu Boroianu, construcție politică ce va fi botezată Partidul Național Liberal-Aripa Tânără (PNL-AT), care va participa la masa puterii executive în guvernul Petre Roman.

Partidul istoric condus de Radu Câmpeanu va guverna alături de Frontul Salvării Naționale în prim-ministeriatul lui Theodor Stolojan, „independent“ din partea FSN-Iliescu, având în CV mai multe funcții în cadrul Ministerului de Finanțe al Consiliului de Miniștri al PCR.

Controversatul, să-i spunem doar așa, Theodor Dumitru Stolojan va fi ales președinte al PNL în 2002, pentru ca un an mai târziu să bată palma cu Traian Băsescu, șeful PD, și să formeze construcția politică Alianța Dreptate și Adevăr (ADA), viitorul PD-L. Se știe cum înaintea alegerilor prezidențiale din 2004 au curs șiroaie lacrimile lui Băsescu în timpul episodului „dragă Stolo“, acesta din urmă retrăgându-se din cursa pentru Cotroceni în favoarea confratelui marinar de la Anvers.

În treizeci și unu de ani de liberalism pe pământ românesc am avut facțiuni peste facțiuni, aripi peste aripi: PNL-Aripa Tânără, Partidul Liberal Democrat, PNL-Tradițional (înființat de Dan Amedeo Lăzărescu), liberalii aventurierului politic Crin Antonescu, cel care a bătut palma cu Victor Ponta, formând împreună o alianță politică contra naturii, USL (dar dacă a fost de fapt o alianță curat-naturală, construită de puterea din umbră, anume de facțiunea fostei Securități care se afla atunci la putere?).

Și încă alte aripi și aripioare liberale: Alianța pentru România (ApR) a lui Meleșcanu, tot os liberal, care de altfel în 2002 a

fuzionat cu PNL, ALDE condusă de Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, PNL-ul lui Orban, PNL-ul lui Cîțu.

Umbrele trecutului vinovat

Nu putem ocoli faptul că o parte dintre foștii deținuți politici liberali, ca de altfel și lideri țărăniști, preoți, foști demnitari, legionari au semnat pactul cu diavolul, devenind informatori ai Securității sub presiunea bătăilor și a șantajelor care vizau libertatea și siguranța familiilor lor. Sau, în unele cazuri, de bună voie și nesiliți de nimeni. Doar două exemple:

Primul: liberalul Alexandru Paleologu a fost primul om de cultură care în primele luni după decembrie ’89 a mărturisit că a colaborat cu Securitatea, fiind racolat în temnița de la Botoșani în 1963 „sub presiunea șantajului, bătăilor și a umilințelor“. Și-a cerut iertare în public.

Al doilea: fruntașul liberal Dan Amedeo Lăzărescu, un domn în adevăratul sens al cuvântului și tatăl vitreg al oportunistului politic Călin Popescu-Tăriceanu, a recunoscut că a colaborat cu Securitatea într-o emisiune la TVR, cu mulți ani în urmă, în care l-a avut ca interlocutor pe ziaristul Cristian Tudor Popescu.

Fostul ziarist din conducerea ziarului Adevărul, via Scânteia, a relatat, într-o emisiune la Digi24 din aprilie 2019, un fragment din dialogul pe care l-a avut atunci cu liberalul Amedeo Lăzărescu. Îl redau integral:

L-am întrebat pe dl senator Lăzărescu: „Ați colaborat cu Securitatea?“ A spus: „Da, am colaborat. Făceam note informative despre diverși – cunoștințe, prieteni – și le dădeam la Securitate. Asta la începutul anilor ’50, înainte de a fi arestat“. „Ce se întâmpla cu cei pe care îi turnați?“ „Ajungeau în temniță sau la Canal, dar rog să se consemneze că banii pe care îi primeam în urma acestor turnătorii, în urma acestor note informative pe care le dădeam despre oamenii ăștia, îi dădeam familiilor celor trimiși la Canal“.

Cinism dezinvolt sau asumarea seniorială a delațiunilor pe bani cheș în fața a milioane de telespectatori? Sau poate vocalizele senectuții, după ce D.A. Lăzărescu a reconstituit umăr la umăr cu Radu Câmpeanu Partidul Național Liberal?

Prin cele două exemple nu vreau să arunc o anatemă asupra Partidului Național Liberal. Mai sunt și altele, printre care îl regăsim, de pildă, pe Mircea Ionescu Quintus, cel care a condus PNL din 1993 până în 2001, dovedit de CNSAS a fi fost colaborator al Securității, dar albit de Curtea de Apel București că nu ar fi făcut poliție politică.

Nenumăratele sciziuni în rândul PNL de-a lungul a treizeci și unu de ani ridică un mare semn de întrebare în ceea ce privește acuratețea materialului politic de sorginte liberală.

PNȚ a dispărut de pe scena politică pentru că fesenismul și securismul s-au temut cu adevărat de ascensiunea partidului lui Corneliu Coposu. PNL a rămas însă în picioare pentru că mulți lideri, de-a lungul timpului, s-au dovedit a fi maleabili, ba chiar servili, știindu-se șantajabili din cauza unui trecut vinovat.