1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cenzura și rețelele de asocializare

Petre M. Iancu
11 ianuarie 2021

E bună cenzura? Dar a președintelui SUA? E ok că rețelele i-au blocat conturile? El nu e fără vină. Dar sunt social media nevinovate? Și ce efecte are forfecarea liberei exprimări care și-a ițit în lume hâdul chip?

https://p.dw.com/p/3nn2u
Twitter Account, Donald Trump
Imagine: Jens Krick/Flashpic/picture alliance

Fie și impardonabil, gestul stimulării debandadei de pe Capitoliu a fost urmat de apeluri prezidențiale la protest pașnic, la respectarea legii și ordinii, la plecarea răzvrătiților acasă. Unde s-au transmis aceste apeluri pacificatoare? În rețelele sociale. 

Îl absolvă toate acestea de vină pe șeful statului american? Defel. Dar evidențiază, o dată în plus, că lucrurile sunt rar atât de tranșante încât să poată fi judecate maniheist, în alb și negru. Că verdictele nu se pronunță expeditiv și trebuie judicios lămurite. Și că, spre deosebire de libera exprimare, bună mereu, rețelele sunt îndeobște, concomitent, și bune și rele. 

Puterea incomensurabilă a giganților tehnologici și rolul lor economic și politic

Zise, cândva, de ”socializare” rețelele l-au tăiat pe președintele american de la porție. Conturile de Twitter și Facebook deținute de liderul de la Casa Albă au fost suspendate pe termen nedeterminat. Or, ele l-au făcut pe Trump șef al statului. Ele i-au propulsat la cârmă pe ultimii trei președinți americani. A lor e puterea adevărată. Și tot ele sunt nu doar un factor economic major ci și unul esențial al degradării democrației americane. Ele au crescut și au câștigat averi enorme cu algoritmi favorizând talentul retoric și răspîndirea de fanatism, păruială și ură, toate net mai populare decât discuția chibzuită. 

Fără net, nici Obama, care promitea o eră mesianică și a fost, vai, crezut, nici Trump, care și-a făcut program din a ”reface America măreață” nu ar fi fost posibili căci nu și-ar fi dobândit uriașa popularitate. Oportun și oportunist, aceleași rețele au devenit, mai nou, ”de asocializare”, dată fiind cenzura tot mai amplă, necontrolată și învrăjbitoare, pe care, stimulate de ”cultura anulării”, au introdus-o  pentru prima dată în lumea liberă, de când foarfeca inchizitorială distrugea democrațiile europene, după 1917, cu ajutorul gloatei și în tropăit de mase înflăcărate și fanatizate.

La vămile cenzurii: moartea democrației

În cauză e întregul Silicon Valley, nu doar doi din giganții tehnologi. Apple a început să amenințe cu expulzarea din appstore o rețea necenzurată, cerându-i imperativ ”să modereze”, în speță să cenzureze conținuturile. Amazon a și trecut la fapte, blocându-i serverele, astfel încât rețeaua va trebui să-și găsească un ”cloud” ca să funcționeze. 

Efectele de lungă durată ale unor astfel de măsuri menite să controleze opinii și exprimări de parcă s-ar fi reinventat, subit, Consiliul Culturii și Educației Socialiste care tăia și spânzura în sfera cuvântului și artei, în România comunistă, sunt greu de estimat. Dar, e un fapt clar și stabilit demult, că democrația n-are cum rezista când se amputează discuțiile și dialogul liber moare, iar marele inchizitor începe să-și facă de cap.

Că democrația e ucisă în numele democrației nu schimbă nimic. Și nu e o noutate. Și comuniștii își numeau dictaturile regimuri de ”democrație populară”. Nici faptul că cenzura din net îl țintește și nimerește pe un Trump care s-a jucat cu focul populismului și s-a ars nu e de natură să justifice botnița care i s-a pus președintelui american. 

Dar nu trebuia el pedepsit? Nu e just să i se ia jucăria de care a abuzat? Nu e obligatoriu să nu se tolereze iresponsabilitatea? Desigur. Dar pentru delicte și greșeli există mecanisme democratice și legi, cod civil și penal și prețul politic și moral plătit prin pierderea alegerilor, al controlului asupra Casei Albe și asupra ambelor camere ale Congresului. 

Dar poate vrem, Doamne ferește, să-i ”luăm și gâtul”? De unde până unde zelul, râvna, fervoarea și iacobinismul revendicând cu osârdie osândirea și pedepsirea cu asupra de măsură a perdantului? E la mijloc vindicta? Extremismul cel de toate zilele? Pofta ce-a poftit-o în Colosseum gloata hrănită și cu circ? Încercarea de a ne anula propriile neajunsuri și a ne ascunde propriile vinovății, foamea de a face parte dintre cei ce sfâșie, nu cei sfâșiați? 

Nu știm ce urmează după tăiatele capete boierești, în speță decapitarea lui Moțoc și a călăului? Are perfectă dreptate fosta ambasadoare la ONU, Nikki Haley. Potrivit ei, ”a amuți oameni, nu doar pe președintele SUA, e o practica chineză, nu americană”. Mă tem însă că afirmația ei nu mai e, din nefericire, decât o speranță pioasă.  

Singura justificare aparentă a cenzurării președintelui, care mai deține controlul asupra butoanelor nucleare - căci invocatul pericol eventual al unor noi dezordini e ridicol și ar putea fi înlăturat pe loc -, ține, deci, nu de răspunderea rețelelor de socializare, ci de regulile și de caracterul lor de firme particulare, care au dreptul la norme interne proprii. Dar atunci nu trebuiau să reclame și să beneficieze de o lege specială, ca platforme, punându-le în SUA la adăpost de traduceri în justiție pentru conținuturile transportate.  

Pentru cine mumă și pentru cine ciumă

Apoi, ce norme feudale sunt acelea care îi pun botniță unui președinte american tratat ca un vasal în dizgrație, deși a mediat și obținut nenumărate acorduri de pace, în speță de ”normalizare” arabo-israeliene, în timp ce autorizează prezența somptuoasă în rețea a multor conturi ale unor ”seniori” criminali în masă. În rețele se lăfăie nestingheriți și prezidentul chinez și omologul său rus, primul acuzat între multe altele de înrobirea și epurarea etnică a uigurilor, al doilea de asasinat și terorism de stat cu arme de distrugere în masă. Nu mai puțin prezente sunt incitările la genocid, terorism, asasinat ale unor suverani și baroni antisemiți. De pildă ale ayatolahului Khamenei. 

Or, acest comanditar sau complice al crimelor în masă din Siria, Irak, Yemen și Liban a pus botniță, după cum just relevă disidenta jurnalistă iraniană Masih Alinejad, celor 80 de milioane de supuși iranieni ai regimului său totalitar, cărora le-a interzis, vai, accesul pe Twitter, de care se bucură el însuși, fără ca rețeaua să riposteze și să ia contramăsuri. Alinejad relevă că liderul suprem al Iranului le cere în continuare, ca predecesorul său, Komeini, credincioșilor musulmani, să-l omoare pe cetățeanul britanic Salman Rushdie pentru o carte. În fine, același Khamenei neagă Holocaustul și cere aneantizarea Israelului.

Toate acestea nu contravin oare ”sacrosanctelor” reguli ale Twitter? Până când vor continua giganții tehnologici să-i cenzureze pe occidentalii proamericani, slujind în schimb liberei exprimări care transportă vesel, în timp real, pe toate meridianele, apelurile la genocid și la crime antiamericane și antioccidentale ale sclavagiștilor lumii a treia? 

Twitter, FB și ”Procesul” lui Kafka

La ora gloatelor și fanatismului e clar că nebunia nu se poate opri decât cu jurnaliști onești, abordând analitic, liber, critic și echilibrat nefăcutele puterilor politico-economice și culturale veritabile, nu părelnice, precum Trump, scoțând în evidență, în acest proces, potențarea mutuală a extremelor fie ele de stânga, de dreapta, sau islamiste. La antipod sunt ipocrizia, duplicitatea, fanatismul, propaganda și dezinformarea folosite ca armă de tiranii, in corpore antiamericane, și de unii lideri de partid de peste ocean, parcă nu mai puțin antiamericani. Așa cum am mai scris, ”nu se combate antidemocrația cu antidemocrație și nu se scot dracii cu Belzebul”. 

Nici instigarea și ura cu instigare și ură. Sau cenzură. La rândul lor, rețelele de socializare nu se transformă în ”Castelul” lui Kafka și în judecătorii lui Joseph K. din ”Procesul”, decât cu prețul autodecredibilizării. Ei i se adaugă distrugerea democrației, transformate în scena unei omnipotente, dar bine escamotate birocrații globale, care-i stăpânește prin algoritmi și foarfecă, la modul absolut, pe indivizii care au fost cândva cetățeni moderni, dar au redevenit prin voia lui Jack Dorsey și compania mici și neînsemnați supuși. 

La urma urmei, cine autorizează rețele care, departe de a fi simple firme private, dețin, împreună, monopolul informațiilor publice digitalizate, să pronunțe verdicte de mazilire eternă? Și să fie simultan și judecătorii absoluți și fără drept de apel, și procurorii, și grefierii, și avocații interesați și gras plătiți ai uneia din taberele unui conflict politic, moral sau legal?   

Precedente dezastruoase

Cât despre alte efecte catastrofale ale cenzurii, (operate de rețele și în timpul campaniei electorale, în care l-au favorizat vinovat pe Hunter Biden și, prin extensie, pe Joe Biden și mass media mainstream, masiv pro-democrată, disculpându-l pe primul contrafactual), pe unele le-a rezumat excelent Alexei Navalnîi. Cu care n-am cum să nu fiu de acord. Căci suspendările conturilor lui Trump instituie, potrivit lui, ”un precedent pe care-l vor exploata dușmanii libertății de exprimare din întreaga lume”. Selectivitatea căruia i-a căzut victimă Trump (în timp ce alții, mai răi, zburdă nestingheriți în rețea), denotă că președintele american a ”fost supus unui act de cenzură”. Încât ”ori de câte ori va trebui redus cineva la tăcere, se va spune: aceasta e o practică comună, până și Trump a fost blocat pe Twitter'. 

Mai sunt și alte consecințe. Se pot lesne intui. Discreditată, media își va pierde și clienții și justificarea atributului. Vor părăsi rețelele de asocializare nenumărați oameni care tânjesc după libertatea lor de exprimare de odinioară. Că unele se vor prăbuși, poate, e una. Importă prea puțin. La rigoare, au intrat în colaps și concerne aparent invincibile, ca Nokia și Blackberry. Mai gravă e alta. Se vor crea noi bule, mai impermeabile și pernicioase decât cele în funcție acum. Bruma de dialog care mai exista va dispărea definitiv. Se vor instala în schimb durabil Nemesis și furiile ei. Dacă încă n-a fost scoasă din pământ, securea războiului se va dezgropa negreșit.